Rețetele delicioase de sărbători ale Romei antice. Au fost păstrate mii de ani și moștenite în tradiția românească
0Cele mai vechi rețete de sărbători sunt cunoscute de peste două milenii și au inspirat bucătăria tradițională românească. În Antichitate, aceste preparate aveau și un rol ritualic, fiind oferite zeilor ca ofrande înainte de a fi consumate la mesele festive.
Dulciurile sunt aproape nelipsite de pe mesele de sărbători, iar Crăciunul aduce abundență și diversitate în pregătirea acestor preparate. Rețetele tradiționale pentru cozonaci, checuri și plăcinte își au originile în Antichitate și au fost adaptate de-a lungul timpului noilor epoci și sărbători.
Saturnaliile au inspirat sărbătorile moderne
În lumea romană, care a prins rădăcini adânci pe teritoriul actual al României, cu mult timp înainte de celebrarea Nașterii Domnului, cele mai importante zile festive ale lunii decembrie erau dedicate zeului Saturn, protectorul agriculturii și al timpului. Cultul lui Saturn s-a dezvoltat în secolele II–III și în Dacia Romană, așa cum arată numeroase dovezi arheologice descoperite în vechile așezări urbane de pe teritoriul României.
Celebrate la mijlocul lunii decembrie, Saturnaliile se întindeau pe mai multe zile (17–23 decembrie), în preajma solstițiului de iarnă, și cuprindeau multe dintre elementele asociate în prezent Crăciunului: o atmosferă de sărbătoare și bucurie colectivă, mese îmbelșugate și o pauză simbolică de la muncile obișnuite și de la activitățile comerciale. Ultimele zile ale Saturnaliilor erau cunoscute sub numele de Sigillaria, după obiceiul oamenilor de a oferi daruri precum lumânări, modele din ceară de fructe și statuete din ceară, realizate de sigillarii (meșteri în prelucrarea cerii).
Pe lângă daruri, ospețe și timp liber, prăjiturile erau esențiale în această perioadă, deoarece, pe lângă rolul lor de alimente festive, aveau și o funcție ritualică. Dulciurile erau oferite ca ofrande zeilor cu ocazia Saturnaliilor, fiind apoi consumate.
Multe dintre prăjiturile tradiționale păstrează elemente din cele mai vechi rețete ale lumii romane, chiar dacă semnificația lor antică este mai puțin cunoscută și s-a pierdut de-a lungul timpului.
Libum, prăjitura ofrandă
În lumea romană, cele mai faimoase prăjituri antice, folosite ca ofrande și alimente festive la sărbătoarea care a influențat Crăciunul și Anul Nou, erau libum (o prăjitură densă, apropiată de turta dulce de astăzi) și placenta, considerată strămoșul plăcintelor moderne.
Detalii despre prepararea lor a oferit Cato cel Bătrân (Marcus Porcius Cato), unul dintre cei mai importanți romani ai secolului al II-lea î.Hr. Cato cel Bătrân a descris aceste rețete în lucrarea sa De Agri Cultura („Despre agricultură”), scrisă în jurul anului 160 î.Hr.
Potrivit cărturarului roman, libum (provenit de la libare – „a oferi zeilor”) era o prăjitură ritualică din făină, brânză și ouă, îndulcită uneori cu miere.
„Rețeta pentru libum: pisează bine două livre de brânză (aproximativ 650 g) într-un mojar (n.r. vas de piatră sau lemn), folosind pistilul (n.r. instrument cilindric); când este bine mărunțită, adaugă o livră de făină de grâu sau, dacă dorești ca prăjitura să fie mai fină, o jumătate de livră de făină albă, și amestecă bine cu brânza. Adaugă un ou și frământă bine întreaga compoziție. Modelează o turtă, așaz-o pe frunze și coace-o încet pe o vatră caldă, sub un clopot de lut”, nota Cato cel Bătrân.
Cea mai veche rețetă de plăcintă
Placenta ar avea origini grecești, de la plakous,și însemna o turtă stratificată. Rețeta de placenta, descrisă de Cato, folosea două livre de făină de grâu (650 g) pentru crusta de bază și un aluat separat pentru foi (tracta), obținut din patru livre de făină (1,3 kg) și două livre de crupe fine (650 g), adică boabe de cereale mărunțite.
Prepararea era descrisă astfel:
„Înmoaie crupele în apă, iar când s-au înmuiat bine, toarnă-le într-un vas curat, scurge-le bine și frământă-le cu mâna; după ce sunt bine frământate, adaugă treptat cele patru livre de făină. Din acest aluat fă tracta (foi subțiri) și întinde-le într-un coș, unde să se usuce; după ce s-au uscat, aranjează-le uniform.
Fiecare tractum se pregătește astfel: după frământare, unge-l cu o pânză îmbibată în ulei, șterge-l bine și acoperă-l cu ulei. Când tracta sunt gata, încălzește temeinic vatra pe care vei coace și clopotul de lut.
Umezește cele două livre de făină, frământă-le și fă din ele o crustă subțire pentru bază. Înmoaie paisprezece livre de brânză de oaie, dulce și foarte proaspătă, în apă, schimbând apa de trei ori. Scoate câte puțin, stoarce bine apa cu mâinile și pune brânza bine uscată într-un vas. După ce toată brânza a fost bine uscată, frământ-o cu mâna într-un vas curat până devine cât mai fină, apoi trece-o printr-o sită curată pentru făină. Adaugă patru livre și jumătate de miere fină și amestecă bine cu brânza.
Întinde crusta pe o scândură curată, lată de un picior, peste frunze de dafin unse cu ulei, și alcătuiește placenta astfel: așază un prim strat de tracta separate pe toată suprafața crustei, acoperă-l cu amestecul din vas, apoi adaugă tracta unul câte unul, strat peste strat, până când se termină brânza și mierea. Deasupra așază tracta simple, apoi pliază marginile crustei și pregătește vatra; așază placenta, acoper-o cu un clopot încins și pune jar deasupra și în jur. Ai grijă să se coacă bine și încet, descoperind-o de două sau de trei ori pentru a o verifica. Când este gata, scoate-o și unge-o cu miere. Din această rețetă rezultă o prăjitură de jumătate de modius (n.r. aproximativ 4–5 kilograme)”, informa Cato cel Bătrân.
Rețetele lui Cato cel Bătrân
Alături de prăjiturile ritualice, autorul prezenta și alte rețete de preparate cunoscute de romani, îndulcite cu miere.
Rețetă pentru spira:
„Pentru cantitatea dorită, fă totul proporțional, exact ca la placenta, cu excepția formei. Acoperă din belșug tracta de pe crustă cu miere, apoi întinde-le ca o funie și așază-le astfel pe crustă, umplând strâns cu tracta simple. În rest, procedează la fel ca în cazul placentei și coace în același mod”, nota Cato cel Bătrân.
Rețetă pentru scriblita:
Urmează aceleași instrucțiuni privind crusta, tracta și brânza ca la placenta, dar fără miere, adăuga autorul antic.
Rețetă pentru globi:
„Amestecă brânza și alacul în același fel, în cantitate suficientă pentru numărul dorit. Toarnă untură într-un vas de cupru încins și prăjește câte unul sau doi odată, întorcându-i des cu două bețe. Când sunt gata, scoate-i, unge-i cu miere, presară semințe de mac și servește”, arăta acesta.
Rețetă pentru encytum:
„Se prepară la fel ca globus, cu deosebirea că se folosește un vas cu o gaură în fund; aluatul este presat prin această gaură în untură clocotită și modelat ca o spira, răsucindu-l și fixându-l cu două bețe. Unge cu miere și glazurează cât timp este încă călduț. Servește cu miere sau cu mulsum (vin îndulcit cu miere)”, nota autorul.
Rețetă pentru erneum:
Se face la fel ca placenta și are aceleași ingrediente. Se amestecă într-o covată, se toarnă într-un vas de lut, se scufundă într-un cazan de cupru plin cu apă fierbinte și se fierbe pe foc. Când este gata, vasul se sparge, iar preparatul se servește.
Rețetă pentru spaerita:
Se prepară la fel ca spira, cu următoarea diferență de formă: se modelează bile de mărimea pumnului din tracta, brânză și miere; acestea se așază pe crustă, la fel de strâns ca la spira, și se coc în același mod.
Se încarcă comentariile...
