Siegfried Mureșan, după eșecul Guvernului propus de el: „Premierul OUG 13 a venit, a glumit, a mințit și apoi a fugit”
Siegfried Mureșan a reacționat, joi, după ce Guvernul pe care l-a propus pentru România nu a reușit să obțină voturile necesare în Parlament. Europarlamentarul îi acuză pe social-democrați că nu și-au dorit învestirea unui nou Executiv și susține că PSD ar fi căutat „pretexte pentru a nu vota”.

„Premierul OUG 13 mi-a îndeplinit pe deplin așteptările ieri, în Parlament. A fost exact așa cum ne așteptam de la el: a venit, a glumit, a mințit și apoi a fugit”, a scris Siegfried Mureșan pe Facebook, referindu-se la Sorin Grindeanu.
Liberalul l-a criticat și pentru faptul că, deși este președintele Camerei Deputaților, ar fi părăsit plenul înaintea votului.
„Am realizat cu toții acum că intenția PSD-ului nu a fost niciodată de a vota un guvern serios pentru România. Au căutat doar pretexte pentru a nu vota. Intenția lor a fost să ne contamineze în aceste două săptămâni. E important că nu ne-am lăsat contaminați”, a mai transmis Mureșan.
Mureșan vorbește despre construirea unei majorități
Într-o altă postare publicată joi, Siegfried Mureșan a recunoscut că nu a avut majoritatea necesară în Parlament, dar a susținut că aceasta poate fi construită în perioada următoare.
„Ieri nu am avut majoritatea în Parlamentul României. Dar sunt convins că va veni ziua în care o vom avea”, a transmis liberalul.
Mureșan a adăugat că majoritatea necesară pentru reformele pe care le consideră necesare României „nu va veni de la sine” și că aceasta trebuie construită până la următoarele alegeri.
Guvernul Mureșan nu a obținut majoritatea necesară
Executivul propus de Siegfried Mureșan a fost respins miercuri, în plenul comun al Parlamentului. Din cei 464 de parlamentari, la ședință au fost prezenți 321, iar 197 de voturi au fost valabil exprimate. Guvernul a primit 182 de voturi „pentru” și 15 „împotrivă”. Pentru învestire erau necesare cel puțin 233 de voturi favorabile, reprezentând majoritatea deputaților și senatorilor.
După respingerea Guvernului, președintele Nicușor Dan a anunțat că va organiza luni o nouă rundă de consultări cu partidele parlamentare, urmând ca în aceeași zi, după-amiază, să facă o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru.
Între timp, în interiorul partidelor au apărut mai multe scenarii privind formarea viitorului Guvern. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat miercuri seară că viitorul Executiv ar putea fi construit în jurul PSD, dar fără ca Sorin Grindeanu să fie desemnat premier.
Și AUR a transmis mesaje diferite. George Simion a anunțat că partidul nu va vota un nou Guvern până când Călin Georgescu nu va fi eliberat. Poziția sa a fost însă contrazisă public de prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, care a susținut că, pe fondul tensiunilor politice și sociale, ar trebui organizate alegeri anticipate.
La rândul său, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a lăsat deschisă posibilitatea unor negocieri cu PSD pentru formarea unui viitor Guvern. El a apreciat că, în acest moment, șansele unei majorități PSD-AUR sunt „sub 20-25%”, în condițiile în care partidul nu a fost chemat la negocieri.




















































