Nicușor Dan, despre raportul privind alegerile prezidențiale anulate: „Înaintea crizei politice, era unul din primele trei lucruri de care mă ocupam”
Întrebat din nou când va fi gata raportul privind alegerile prezidențiale anulate din 2024, președintele Nicușor Dan a spus miercuri, 30 septembrie, că, înainte de izbucnirea actualei crize politice, acesta se număra printre primele trei lucruri de care se ocupa.

„Evident că l-am promis şi, dacă l-am promis, o să-l avem. Poate multe lucruri ar fi trebuit să se întâmple dacă n-am fi avut această criză de cinci luni, care ne-a dus pe toţi înapoi în lucrurile în care ne angrenasem, şi pot să vă spun că, înainte de începerea acestei crize politice, era unul din primele trei lucruri de care mă ocupam”, a transmis șeful statului într-o conferință de presă susținută la Ambasada României din Praga.
Nu este prima dată când Nicușor Dan anunță că raportul privind alegerile prezidențiale anulate din 2024 va fi publicat.
În iunie, șeful statului promitea un raport complet, într-un termen rezonabil, precizând că este nerăbdător să se încheie acest capitol din istoria noastră recentă.
Nicușor Dan a adăugat că, în ceea ce priveşte influenţa rusă, există deja un raport, acum 7 sau 8 luni, al Parchetului general, care dovedeşte că au existat nişte companii ruseşti în spatele acestei acţiuni.
„Ce îmi doresc eu de la acest raport este să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei. Ăsta este scopul meu. În loc să dăm nişte demonstraţii A implică B, B implică C care pot să fie, care sunt relativ tehnice, să dăm poza generală.
Şi când o să dăm poza generală, atunci vă asigur că multă lume o să spună: da, avem o influenţă rusă”, a menţionat preşedintele.
De asemenea, în aprilie, acesta spunea că raportul legat de anularea alegerilor prezidențiale va include informații care, în proporție de aproximativ 90%, pot fi prezentate publicului în cursul acestui an.
„Fără discuție, Călin Georgescu a fost susținut de o infrastructură creată de Federația Rusă. 90% din lucrurile pe care le știu despre alegeri sunt lucruri care pot fi făcute publice și pe care le vom face publice într-un mod sistematic.
Cred că era ianuarie sau februarie când domnul Florența a ieșit cu un raport care dovedește că agențiile ruse au lucrat pentru Călin Georgescu”, a spus președintele
Pentru această tergiversare a fost criticat de lumea politică. La finalul lui ianuarie, deputata PNL Raluca Turcan susținea că lipsa unor explicații clare în legătură cu acest subiect sensibil alimentează suspiciunile și are un impact direct asupra credibilității coaliției de guvernare și a propriului partid.
„Aceasta este o problemă, pentru că, din perspectiva mea, cred că sunt foarte mulţi oameni în România care aşteaptă să afle, cu argumente credibile, ce s-a întâmplat exact în momentul anulării alegerilor”, a declarat Raluca Turcan.




















































