AUR pregătește terenul pentru guvernare. Peiu: „PSD ar trebui să aibă inițiativa. Toată lumea e de acord cu direcția pro-occidentală” | adevarul.ro

AUR pregătește terenul pentru guvernare. Peiu: „PSD ar trebui să aibă inițiativa. Toată lumea e de acord cu direcția pro-occidentală”

Publicat:
0
1 live

Senatorul AUR Petrișor Peiu a afirmat miercuri, 30 septembrie, că partidul este pregătit să negocieze cu celelalte formațiuni politice pentru formarea unei majorități, însă își va păstra „liniile roșii” în privința programului de guvernare.

Petrișor Peiu
Petrișor Peiu Foto: Mediafax

Întrebat de Digi24 dacă AUR ar trebui să aștepte ca PSD să inițieze negocierile, Petrișor Peiu a spus că social-democrații, având cei mai mulți parlamentari, ar trebui să aibă inițiativa, dacă doresc o astfel de discuție. 

„PSD este partidul cu cei mai mulți parlamentari din România. Cred că, în mod normal, ei ar avea dreptul să aibă inițiativa în acest sens, dacă vor. Din ce se vede, nu cred că se pune problema, dânșii rămân pe aceeași poziție.

Din câte citesc eu din comportamentul domnului președinte Grindeanu, nu cred că ne vor cere să avem această discuție înainte de consultările de la Cotroceni”, a transmis Peiu, la Parlament.

Cu privire la decizia de marți, 29 septembrie, privind arestarea lui Călin Georgescu pentru 30 de zile, Peiu a spus că, deși acesta este „o personalitate oarecum apropiată, din aceeași zonă politică” cu AUR, nu este membru al partidului.

„Nu știu ce înseamnă «stea călăuzitoare» în politică. Acum, reacții probabil că au fost și vor fi. Domnul președinte Simion este cel care are reacții politice.

Eu sunt mai mult pe zona parlamentară și economică. Probabil că domnia sa va avea o reacție astăzi referitor la acest subiect. Și alți lideri care au declarații politice. Eu nu sunt neapărat în această zonă.”

Peiu a respins ideea că arestarea lui Călin Georgescu ar avea legătură cu eventualele negocieri politice ale AUR și a subliniat că partidul este dispus să discute cu formațiunile politice despre formarea unei majorități.

În privința economiei, el a spus că nu poate face previziuni înaintea evaluării S&P de vineri, 2 octombrie, dar că piețele se comportă ca și cum România ar fi deja în zona „non-investment grade”.

„Nu sunt un oracol să fac previziuni, dar, mergând pe logica mișcărilor anterioare ale marilor instituții financiare internaționale, cred că nu vor face acest anunț, dar piețele se comportă ca și cum am fi în non-investment grade”

„Nu vrem să ieșim nici din UE, nici din NATO. Nu avem alt atașament decât valorile occidentale”

Peiu a spus că guvernul Mureșan nu va obține majoritatea necesară pentru învestire și a criticat poziția președintelui Nicușor Dan, despre care a afirmat că ar trebui să dea dovadă de mai mult pragmatism.

„Cred că era destul de clar pentru toată lumea care va fi rezultatul votului, dacă se ajunge la vot. Pe de altă parte, înțeleg și mișcarea celor de la PNL, care îi arată domnului președinte că există o alternativă. Eu cred că pozițiile se vor radicaliza în viitorul apropiat și, repet, cred că domnul președinte ar avea nevoie de o injecție de pragmatism.

(n.r. Nicușor Dan) Să vadă realitatea, să înțeleagă că nu poți să formezi o majoritate în actuala conjunctură. Repet, cu actualii lideri politici care au trasat niște linii roșii, nu.”

Alexandru Muraru, la „Interviurile Adevărul”: „Convocarea alegerilor anticipate devine o chestiune imperativă dacă guvernul Mureșan nu trece”

Peiu a spus că AUR susține direcția pro-occidentală a României și că partidul consideră Rusia un stat agresor. 

„Orice prezență a noastră într-o instituție este tot o garanție pro-occidentală. Adică, cred că lumea ar trebui să depășească faza aia în care eram făcuți putiniști. Nu vrem să ieșim nici din UE, nici din NATO. Nu avem alt atașament decât valorile occidentale, democratice, capitaliste.

Toată lumea este de acord, din ce văd, cu direcția pro-occidentală. Neînțelegerile țin de rețeta de ieșire din criza economică și de cauzele care au provocat această criză economică și politică.

Am spus de foarte multe ori care este poziția noastră. Noi considerăm că Rusia este un stat agresor, susținem aplicarea tuturor tratatelor multilaterale la care România este parte. În ceea ce privește sprijinul financiar pentru Ucraina, cred că trebuie să fim foarte atenți la câteva condiții pe care ar trebui să le cerem.

Prima și cea mai importantă pentru noi este ca guvernul de la Kiev să înțeleagă că există o cerere a Bisericii Ortodoxe Române pe care nu vrea să o ia în seamă. Asta este, pentru noi, punctul de plecare pentru orice discuție referitoare la Ucraina”.

Peiu: AUR-PSD trebuie să formeze o majoritate în jurul unui premier

Întrebat cine ar trebui să fie premierul unui eventual guvern AUR-PSD, Peiu a spus că partidele trebuie să formeze o majoritate în jurul unei propuneri de premier și a unui program de guvernare.

El a precizat că, în mod tradițional, funcția de premier revine președintelui partidului.

„În principiu, regula constituțională este următoarea: partidele, câte or fi ele, se întâlnesc, formează o majoritate în jurul unui nume de premier sau a unei propuneri de premier și a unor principii de guvernare.

Cu aceste două lucruri se duc la domnul președinte la consultări și îi spun: «Avem o majoritate, așa cum ați cerut, domnule președinte. Ea este în jurul acestei propuneri de premier. Deci vă rog să vă faceți datoria de a respecta înțelegerea între partide.»

Întrebat dacă ar putea fi propus premier, Peiu a spus că AUR nu are în acest moment un mandat pentru o astfel de propunere și că, în mod tradițional, funcțiile importante revin liderilor partidelor.

„Președintele unui partid este primul chemat să ocupe funcțiile importante la care partidul are acces, cea de președinte, prim-ministru, președinte al Camerei Parlamentului. Astea, în mod natural, sunt oferite președintelui partidului și dânsul se poate pronunța sau nu asupra acesteia.

E un fel de drept de preempțiune nescris, un fel de cutumă. Cum și la PSD observați că vorbim de posibilitatea ca Sorin Grindeanu să fie nominalizat, nu altcineva. (...) Orice premier care nu este președintele partidului nu are aceeași încărcătură politică și autoritate politică pe care o are un președinte de partid.”

Întrebat dacă ar accepta funcția de premier, Peiu a spus că personal nu ar intra într-un guvern de coaliție în actuala situație și nici nu i-ar recomanda acest lucru liderului AUR, George Simion. El a subliniat că, în negocieri, AUR își păstrează liniile roșii, dar este dispus să discute celelalte teme.

„Trebuie să le negociezi pe toate, în afara liniilor roșii pe care deja le-am spus: nu vă dăm un guvern în care AUR nu face parte, nu vă dăm un guvern care nu își însușește o parte importantă din programul nostru de ieșire din criză. În rest, evident că trebuie să discuți, că de-aia stai acolo. E normal așa. Noi așteptăm să vedem ce fac ceilalți în negocieri”

Top articole

Partenerii noștri