Șeful statului: PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord pe legea salarizării. „Își asumă împreună pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR” | adevarul.ro

Șeful statului: PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un acord pe legea salarizării. „Își asumă împreună pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR”

Publicat:
0
1 live

Președintele Nicușor Dan a anunțat miercuri, 26 august, că negocierile purtate în ultimele luni între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema noii legi a salarizării unitare s-au încheiat fără un acord politic și social.

Președintele a remarcat „disponibilitatea la dialog a partidelor”
Președintele a remarcat „disponibilitatea la dialog a partidelor” Foto: Administrația Prezidențială

„Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării. Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii. Această reformă esențială pentru întregul sistem bugetar nu ar fi trebuit să fie amânată ani la rând, începând din 2022. Am ajuns astfel ca un subiect atât de complicat și cu implicații sociale și economice majore să fie dezbătut sub o uriașă presiune a timpului” a explicat, miercuri, Nicușor Dan, într-un comunicat transmis de Administrația Prezidențială.

„Partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an”

Șeful statului apreciază însă, „disponibilitatea la dialog a partidelor” și a reprezentanților ministerelor și a remarcat faptul că formațiunile politice au respectat înțelegerea de a nu depune proiecte separate în Parlament:

„De asemenea, trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR. Cel mai important, partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană”.

„Decizia politică a partidelor va stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială” 

Președintele avertizează însă că resursele bugetare disponibile nu vor permite satisfacerea tuturor revendicărilor formulate de sindicate. Potrivit acestuia, proiectul este aproape finalizat din punct de vedere tehnic, iar decizia finală va aparține liderilor politici.

„Această anvelopă nu va putea răspunde tuturor solicitărilor sindicale. Munca desfăşurată în aceste luni şi discuţiile cu sindicatele au clarificat foarte multe aspecte tehnice, legea fiind aproape finalizată din punct de vedere tehnic. Decizia politică a partidelor va stabili cum va fi distribuită anvelopa salarială între diferitele categorii profesionale şi, implicit, nivelul veniturilor pentru fiecare categorie profesională din sistemul bugetar”, a încheiat șeful statului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite