România și Polonia reconfirmă sprijinul comun pentru avansarea parcursului european al Ucrainei și Republicii Moldova

0
Publicat:

Președintele României a afirmat în timpul unei conferințe de presă alături de premierul olandez că cele două țări își mențin „fără echivoc” susținerea pentru Ucraina.

„De peste un an, suntem din nou martorii unui război dramatic, pe care speram cu toții că Europa nu îl va mai întâlni în secolul XXI. Am reiterat astăzi împreună cu domnul Prim-ministru Morawiecki condamnarea fermă a agresiunii ruse împotriva Ucrainei. România și Polonia își vor menține fără echivoc susținerea pentru Ucraina, atât timp cât va fi necesar. După cum se cunoaște, de la începutul acestui război, România a fost în prima linie de acțiune pentru sprijinirea Ucrainei și a populației ucrainene”, a transmis Klaus Iohannis.

Cei doi oficiali au convenit necesitatea consolidării coordonării bilaterale și în cadrul Uniunii Europene și al NATO pentru continuarea susținerii depline a Ucrainei.

De asemenea, președintele României și premierul Mateusz Morawiecki au agreat să intensifice susținerea pentru partenerii cei mai vulnerabili și cei mai afectați de conflict din regiune, în special Republica Moldova.

„Am discutat cu domnul Morawiecki și despre situația de securitate din regiunea Mării Negre și de pe Flancul Estic. Am reafirmat angajamentul statelor noastre de a colabora în continuare pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Madrid în ceea ce privește întărirea posturii aliate de descurajare și apărare de pe Flancul Estic”, a punctat președintele.

Klaus Iohannis și premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki FOTO: Presidency
Klaus Iohannis și premierul Republicii Polone, Mateusz Morawiecki FOTO: Presidency

Klaus Iohannis a precizat că cei doi au reiterat sprijinul comun pentru avansarea parcursului european al Ucrainei și al Republicii Moldova, ca state candidate la Uniunea Europeană.

Aderarea României la Schengen

De asemenea, un alt subiect abordat de către cei doi oficiali a fost aderarea României la spațiul Schengen. Cu această ocazie președintele a transmis aprecierea României pentru susținerea activă din partea Poloniei.

„În plan european, am abordat cu Premierul Mateusz Morawiecki subiectul aderării României la Spațiul Schengen și am reiterat aprecierea țării noastre pentru susținerea activă din partea Poloniei în acest dosar”, a declarat Klaus Iohannis.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite