Psihiatrul Tudose: "Băsescita", boală naţională
"Sindromul băsescitei" este afecţiunea de care ar suferi Adrian Năstase, după părerea lui Florin Tudose (foto), şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar. Potrivit Hotnews, Tudose
"Sindromul băsescitei" este afecţiunea de care ar suferi Adrian Năstase, după părerea lui Florin Tudose (foto), şeful secţiei de Psihiatrie a Spitalului Universitar. Potrivit Hotnews, Tudose a identificat "o superobsesie băsesciană" la fostul premier, sindrom, după părerea sa, de mase: "Băsescita este o boală naţională". Năstase a declarat la Antena 3 că nu el trebuie să demisioneze din Parlament, ci preşedintele Băsescu.
"De ce demisia? Pentru ce? Să-şi dea demisia Traian Băsescu, care chiar are imunitate absolută. El, chiar dacă se urcă beat la volan, ceea ce i s-ar putea întâmpla, şi calcă pe cineva pe trecerea de pietoni, nu răspunde penal de niciun fel, are imunitate absolută", a arătat fostul premier. Năstase a lăsat să se înţeleagă că are de gând să candideze la preşedinţie în 2009.





















































