PSD și PES Activists România, campanie pentru mediul rural. Ce solicită social-democrații Parlamentului European

0
Publicat:

Social-democrații au anunțat demararea unei campanii pentru promovarea problemelor cetățenilor din mediul rural, prin care își propun atragerea atenției instituțiilor europene, solicitând o dezbatere în Parlamentul European și suplimentarea fondurilor europene. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

„Mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene”, a subliniat eurodeputatul Victor Negrescu, anunțând demararea campaniei „Sate Românești Cu Bani Europeni”, prin care își propun atragerea atenției instituțiilor europene cu privire la problemele cu care se confruntă comunitățile rurale și persoanele care trăiesc și lucrează în mediul rural.

Potrivit eurodeputatului, PSD și PES vor discuta cu cei care trăiesc în satele din România pentru a prelu ideile prin care poate fi sprijinit mediului rural, campania fiind demarată cu întâlnirea unei familii din comuna Gârbova din județul Alba, ce îmbină producția agricolă de cătină cu realizarea unor sucuri naturale adaptate la noile cerințe de pe piață. 

Europarlamentarul, vicepreședinte al Partidului Socialiştilor Europeni, a mai arătat că propunerile venite de la tinerii antreprenori rurali vor fi cuprinse într-o petiție depusă la Parlamentul European, prin care sunt solicitate mai multe măsuri pentru a veni în sprijinul comunităților rurale și al fermierilor. 

Potrivit sursei citate, social-democrații vor cere organizarea unei dezbateri în plenul legislativului european privind viitorul mediului rural în Uniunea Europeană și a politicii agricole comune în contextul actual.

De asemenea, va fi solicitată creșterea alocărilor financiare pentru mediul rural în perspectiva revizuirii bugetului pe termen lung al UE.

Potrivit europarlamentarului, va fi înaintată și o solicitare formală către Comisia Europeană pentru o suplimentare a fondurilor europene alocate mediului rural și fermierilor, inclusiv din fondul de rezervă pentru crize al Uniunii Europene.

Printre măsurile cerute vor fi și indexarea fondurilor europene alocate pentru mediul rural și fermieri, inițierea unor programe europene incluzive pentru dezvoltarea și protejarea mediul rural și demararea unor programe europene destinate formării și informării cetățenilor din mediu rural și a fermierilor în vederea adaptării la noile provocări.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite