PRO România Botoşani trece la PSD. Tanasă: Viitoarea alianță discutată cu AUR este una greșită

0
Publicat:

Președintele și prim-cicepreședintele Pro România Botoșani revin la PSD, împreună cu majoritatea membrilor activi, după ce la nivel central reprezentanţii formațiunii au anunţat că vor să formeze o alință cu AUR, partidul condus de George Simion.

Liviu Toma, Mihaela Huncă și Albert Tanasă Foto: Facebook
Liviu Toma, Mihaela Huncă și Albert Tanasă Foto: Facebook

În contextul deciziilor luate la nivel central, în nume personal consider că viitoarea alianță discutată și negociată de membrii Biroului Executiv Național cu reprezentanții AUR este una greșită, de natură a diviza și disipa și organizațiile din teritoriu, organizații care nu au nimic în comun cu politica AUR”, a declarat Albert Tanasă, potrivit unui comunicat de presă citat de Monitorul de Botoșani.

Tanasă susține că se dezice de orice acțiune în care persoana lui ar putea fi asociată cu AUR.

Aleg politica pe care am făcut-o timp de 18 ani, aleg politica social democrată și echipa actuală a PSD Botoșani. Sunt mulți colegi din teritoriu care, dacă nu la nivel de organizație, cel puțin individual, vor trece sau vor reveni în structurile organizațiilor PSD”, a spus Albert Tanasă.

Potrivit sursei citate, viceprimarul Liviu Toma, prim-vicepreședintele Organizației Județene PRO România și coordonatorul Organizației Municipale, a decis să continue activitatea politico – administrativă și în mandatul 2024 – 2028, drept pentru care a hotărât să revină în PSD, formațiune din care a făcut parte în perioada 2008 – 2020.

Consider că politica trebuie făcută pentru cetățeni. Aceștia așteaptă de la aleșii locali soluții la problemele cu care se confruntă și proiecte care să le aducă îmbunătățirea condițiilor de viață. Nu este timp pentru experimente politice. În ultimii opt ani, ca vicepreședinte al Consiliului Județean, în perioada 2016 – 2020, respectiv ca viceprimar, în mandatul 2020 – 2024, am sprijinit, prin votul și activitatea mea, toate proiectele de dezvoltare. În continuare voi fi susținătorul tuturor proiectelor care vor însemna dezvoltarea comunității și binele botoșănenilor”, a precizat Liviu Toma.

După cum a relatat Adevărul pe 4 martie, mai mulți membri ai Biroului Executiv al Pro România, partid fondat de Victor Ponta, ar putea candida pe listele alianței construite de AUR, fiind negocieri în derulare între cele două părți.

Purtătorul de cuvânt al AUR, Dan Tănasă, a confirmat pentru „Adevărul” că formațiunea negociază cu membrii partidului condus de Victor Ponta în privința unei alianțe. 

De altfel și eurodeputata Corina Crețu  și-a dat demisia din partidul Pro România, în contextul negocierilor purtate de Biroului Executiv al Pro România pentru o alianță cu AUR, argumentând că sprijinul pentru populism este un pericol pentru România. Iar mai apoi, Crețu și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu PSD și de a continua activitatea în interesul României,

În iulie, 2020, Liviu Toma, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, și membru PSD, a trecut la Pro România, în pragul alegerilor pentru primărie, la care candida. 

În 2018, Mihela Huncă, deputat pe listele PSD la acea vreme, s-a alăturat Pro România, unde a fost președinte în cadrul Organizației Județene Botoșani, iar de curând, aceasta este vicepreședinte la nivel național. Contactată de sursa citată pentru un punct de vedere privind trecerea în bloc a Pro România Botoșani la PSD, Mihaela Huncă nu a răspuns și nici nu a revenit cu un apel până în momentul publicării materialului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite