Prima Conferință la nivel înalt privind securitatea la Marea Neagră, la București, pe 13 aprilie
0Ministrul de Externe al României a precizat, în cadrul întâlnirii cu omologii din Formatul București 9 (B9), că alături de miniștrii de Externe și Apărare din Ucraina, țara noastră va organiza pe 13 aprilie primul eveniment de acest fel.
„Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat joi, 30 martie 2023, la prima întâlnire de lucru din cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai Formatului București 9 (B9), care are loc în Polonia, la Łódź, în perioada 30 – 31 martie 2023, și pe care o co-prezidează împreună cu omologul polonez Zbigniew Rau, ca reprezentanți ai României și Poloniei - statele co-initiatoare ale Formatului. În cadrul acestor consultări, miniștrii de externe ai Formatului București 9 s-au concentrat pe implicațiile pe care războiului de agresiune purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei le generează în plan regional și euroatlantic, cu accent pe necesitatea continuării sprijinului ferm și robust pentru Ucraina și consolidării legăturii transatlantice”, arată un comunicat de presă al MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul Bogdan Aurescu a punctat importanța coordonării în cadrul Formatului București 9, care și-a dovedit relevanța inclusiv pentru coordonarea transatlantică și unitatea aliată, în special în actualul context de securitate. A salutat desfășurarea acestei reuniuni după Summitul extraordinar al Formatului din 22 februarie 2023, de la Varșovia, în prezența Președintelui american J. Biden și a Secretarului General NATO, precum și pentru pregătirea ministerialei de externe ai NATO din perioada 4 – 5 aprilie, de la Bruxelles, și, în special, a Summitului NATO de la Vilnius din luna iulie 2023.
În intervenția sa, șeful diplomației române a solicitat miniștrilor B9 menținerea unei atenții și implicări sporite aliate în regiunea Mării Negre, care este de importanța strategică pentru întreg spațiul euroatlantic, precum și consolidarea coordonării transatlantice.
Facilitarea tranzitului pentru peste 14 milioane tone de cereale
Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat angajamentul ferm al României pentru continuarea susținerii multidimensionale a Ucrainei de către țara noastră.Ministrul Aurescu a arătat că scopul și datoria statelor B9, aflate pe Flancul Estic, este restabilirea păcii, care nu poate fi atinsă altfel decât prin sprijinirea Ucrainei pentru a câștiga războiul de agresiune declanșat de Rusia.
În context, a reamintit sprijinul concret oferit de România statului vecin, inclusiv prin facilitarea tranzitului a peste 14 milioane de tone de cereale de la începutul războiului, care constituie mai mult de jumătate din cantitatea totală transportată prin Coridoarele Solidarității (Solidarity Lanes) ale UE, și prin acordarea de sprijin pentru peste 3.86 milioane de ucraineni care au trecut granița României din luna februarie a anului trecut, conform sursei citate.
„Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a încurajat aliații de pe Flancul Estic să continue sprijinirea statelor vecine Ucrainei, vulnerabile la acțiunile agresive ale Rusiei, în special Republica Moldova, confruntată inclusiv cu amenințări hibride care urmăresc destabilizarea statului și deturnarea parcursului său european, precum și Georgia. În ceea ce privește sprijinul acordat de țara noastră pentru Republica Moldova, ministrul Bogdan Aurescu s-a referit și la necesitatea consolidării capacităților de apărare a R. Moldova și a rezilientei acestui stat și a făcut apel la aliații B9 să sprijine aceste demersuri”, mai explică MAE.
Șeful diplomației române a pledat pentru continuarea coordonării, în complementaritate, a eforturilor NATO – UE, pentru sprijinirea acestor state. Nu în ultimul rând, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat omologilor săi invitația de a participa la prima Conferință la nivel înalt privind securitatea la Marea Neagră, organizată de miniștrii de externe și ai apărării din România și Ucraina sub egida Platformei Internaționale Crimeea, care va avea loc în data de 13 aprilie 2023 la București, cu participarea miniștrilor de externe și cei ai apărării din statele participante la Platforma Internațională Crimeea.