Parlamentul se reunește de la ora 18:00 în ședință comună pentru asumarea răspunderii Guvernului

0
Publicat:

Camera Deputaților și Senatul se reunesc, marți, începând cu ora 18:00, în ședința comună în care Guvernul își va asuma răspunderea pe proiectul de lege privind măsurile fiscale.

Cele două camere ale Parlamentului se vor reuni de la ora 18:00 FOTO: Inquam Photos
Cele două camere ale Parlamentului se vor reuni de la ora 18:00 FOTO: Inquam Photos

Decizia a fost luată de Birourile Permanente reunite în ședința de luni, 25 septembrie, de la ora 21:00.

Conducerile Camerei Deputaților și Senatului au stabilit ca parlamentarii să poată depună amendamentele pe pachetul de măsuri fiscal bugetare până la 13:00.

Guvernul a aprobat proiectul

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin. 

Purtătorul de cuvânt a adăugat că „în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor”.

Reprezentantul Executivului a mai explicat că amendamentele acceptate vor fi dezbătuute și incorporate în cadrul unei noi ședințe a Executivului, urmând ca acesta să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect, în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale. 

Premierul României, Marcel Ciolacu, a precizat în debutul ședinței de Guvern că adoptarea proiectului de lege privind măsurile fiscal-bugetare, precum și încurajarea colectării de venituri este necesară, chiar dacă unii sunt nemulțumiți, pentru a fi evitată oprirea fondurilor europene.

„Am văzut tot felul de interpretări ale unora, cum că aceste decizii aduc austeritatea. Adevărul este că austeritatea a fost când s-au tăiat în 2010 salarii și pensii și s-a majorat TVA-ul de la 19 la 24%. Atunci românii au fost sărăciți și s-a prăbușit puterea de cumpărare. Acest Guvern nu crește însă TVA-ul general și păstrăm la 9% TVA pentru alimente și medicamente, la fel cum păstrăm TVA-ul cel mai mic, de 5%, la lemne de foc, energie, gaze și cărți. Deci nu există niciun risc pentru ca prețurile să crească la iarnă”, a mai susținut Ciolacu.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite