Nicușor Dan, prima reacție după decizia CCR privind Legea integrității: „Argumentele din sesizarea mea erau foarte solide”
Președintele Nicușor Dan a reacționat, marți, 18 august, la decizia de luni a Curții Constituționale privind noua Lege a integrității. Șeful statului spune că își menține argumentele prezentate în sesizarea de neconstituționalitate și că așteaptă motivarea CCR pentru a vedea argumentele care au stat la baza deciziei.

„Față de decizia de ieri a Curții Constituționale pe legea integrității, consider că argumentele din sesizarea mea de neconstituționalitate erau foarte solide. Aștept totuși motivarea Curții pentru a vedea punctul de vedere contrar”, a transmis Nicușor Dan pe X.
Președintele afirmă că nu este prima dată când își păstrează opinia după ce Curtea Constituțională i-a respins o sesizare de neconstituționalitate.
„S-a întâmplat să îmi mențin opinia și după motivarea Curții Constituționale pe alte sesizări de neconstituționalitate care mi-au fost respinse. Dupǎ motivare, legea va ajunge în dezbaterea Parlamentului şi abia apoi la mine. Sper sǎ putem încheia circuitul legislativ pânǎ în 31 august, termenul limitǎ al PNRR”, a precizat șeful statului.
Ilie Bolojan avertizează asupra efectelor deciziei CCR
Premierul Ilie Bolojan a reacționat dur după decizia Curții Constituționale privind modificările aduse Legii ANI. Deși a recunoscut că hotărârile CCR sunt obligatorii, șeful Guvernului a subliniat că schimbarea regulilor din mers încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii.
Bolojan a punctat că legea nu ar trebui folosită ca un instrument de eliminare a adversarilor politici și că problema modificării legislative nu a preocupat pe nimeni până când președintele USR nu a devenit o țintă directă. El a avertizat că astfel de reglări de conturi politice expun România riscului unor noi condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Detalii AICI
Ce a decis CCR în cazul Legii integrității
Curtea Constituțională a decis luni, 17 august, că prevederea din noua Lege a integrității potrivit căreia anumite persoane aflate în funcții publice își pot pierde mandatul în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii este constituțională.
Este vorba despre persoanele în cazul cărora incompatibilitatea sau conflictul de interese a fost constatat definitiv înainte de adoptarea noii legi și pentru care nu a expirat încă perioada de interdicție de trei ani.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei și liderul USR, a reacționat dur după ce CCR a decis luni, 17 august, că este constituțională prevederea din noua lege a integrității care poate duce la încetarea mandatului său la 30 de zile de la intrarea legii în vigoare. Acesta a anunțat că va continua demersurile juridice la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), susținând că nu se va lupta doar pentru mandatul său, ci pentru „votul liber dat de timișoreni”.
CCR amână pentru luni decizia privind noua Lege ANI. Miza: sancțiunile retroactive și declarațiile de avere ale partenerilor„În loc să oprească un brutal abuz de putere, majoritatea PSD din Curtea Constituțională tocmai l-a validat. Dacă președintele va promulga legea ANI, mandatul meu de primar va înceta în 30 zile, ca o sancțiune retroactivă pentru lucruri care s-au întâmplat înainte să intre în vigoare legea”, a transmis Dominic Fritz, după decizia CCR.
De asemenea, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea referitoare la obligația de depunere a declarațiilor de avere și de interese de către persoanele care au relații asemănătoare celor dintre soți cu demnitarii.
Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituțională legea ANI
Președintele Nicușor Dan consideră neconstituțional amendamentul AUR, adoptat cu voturile PSD, prin care obligația de a depune declarații de avere ar urma să fie extinsă și la partenerii de viață ai demnitarilor, nu doar la soții și soțiile acestora.
Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan susține că extinderea obligației asupra persoanelor care au o relație afectivă cu un demnitar reprezintă o problemă de constituționalitate.
„Extinderea directă a răspunderii contravenționale asupra unor persoane pentru simpla lor legătură afectivă cu un demnitar reprezintă o formă agravată a viciului de constituționalitate deja constatat de Curte în 2025”, se arată în comunicatul Cotroceniului.
Președintele argumentează că aceste persoane nu ocupă funcții publice și nu exercită prerogative de autoritate, astfel că nu ar trebui să le fie aplicată o răspundere specifică demnitarilor.
Nicușor Dan critică și impactul prevederii asupra vieții private. În opinia sa, obligația de declarare a averii pentru partenerii demnitarilor reprezintă o ingerință care depășește limitele stabilite de jurisprudența europeană în materia conflictelor de interese.
Ce viza sesizarea de neconstituționalitate depusă de Nicușor Dan la CCR
În ceea ce privește amendamentul care poate duce la pierderea mandatului de către primarul Timișoarei, Dominic Fritz, Nicușor Dan susține că prevederea încalcă principiul neretroactivității legii.
„Un alt articol neconstituțional introdus în legea ANI transformă interdicția de 3 ani de a ocupa o funcție publică, care se aplica până acum doar pentru viitor, într-o încetare automată a unei funcții sau a unui mandat aflat deja în exercitare. Această prevedere încalcă principiul neretroactivității prevăzut în Constituție, conform căruia acțiunea unei noi legi se aplică exclusiv în viitor. În plus, pentru funcțiile obținute în urma unui scrutin, sancțiunea anulează retroactiv voința suverană a cetățenilor, care a fost exprimată în acord cu regulile valabile la data alegerilor electorale. România are nevoie de o soluție solidă din punct de vedere constituțional, nu de un text vulnerabil, construit pe calcule și interese politice conjuncturale, care riscă să fie desființat mai târziu și să creeze un vid legislativ în zona integrității”, a transmis șeful statului.





















































