Industria de apărare a Ucrainei primește o a doua șansă. Ce fel de țară va construi ea în următorul deceniu? | adevarul.ro

Industria de apărare a Ucrainei primește o a doua șansă. Ce fel de țară va construi ea în următorul deceniu?

Publicat:
0
1 live

Ucraina își construiește a doua oară industria de apărare, de data aceasta de jos în sus, cu bani privați și în concurență deschisă. Kyiv Independent avertizează că țara se află la cinci răscruci care vor decide dacă industria militară va deveni motor al economiei sau va rămâne, ca în epoca sovietică, un circuit închis, dependent de comenzile statului.

Ucraina construiește rachete Flamingo într-o fabrică subtarană
Ucraina construiește rachete Flamingo într-o fabrică subtarană/FOTO:Profimedia

În 1991, Ucraina a moștenit al doilea mare complex industrial de apărare al Uniunii Sovietice. Aproape o treime din industria spațială sovietică se afla pe teritoriul ei, iar sistemul angaja milioane de oameni. Într-o generație, o mare parte din această capacitate a dispărut. În 2014, armata care se apăra în fața primei invazii rusești depindea în mare măsură de voluntari.

Acum, Ucraina își construiește industria de apărare a doua oară, invers față de modelul sovietic: de jos în sus, cu bani privați și în concurență deschisă. Potrivit unui studiu al Defense Builder și al Institutului KSE, sectorul, dominat înainte de invazia la scară largă de întreprinderi de stat, numără acum peste 1.000 de companii. Firmele private asigură până la 90% din activitatea din producția de drone. În 2025, industria a produs bunuri în valoare de 13,1 miliarde de dolari, cu 31% mai mult decât în anul precedent. Statul estimează capacitatea sectorului la zeci de miliarde de dolari.

Întrebarea esențială este ce fel de Ucraina va crea această industrie peste zece ani. Publicația descrie două scenarii. În primul, industria de apărare devine „rădăcina” din care crește o economie tehnologică, așa cum s-a întâmplat în SUA, în Israel sau în Coreea de Sud. În al doilea, care amintește de trecutul sovietic, complexul militar rămâne închis și dispare când piața se deschide. Autorul arată că, după 1991, nicio linie civilă a complexului de apărare nu a devenit o industrie capabilă să supraviețuiască fără comenzi de sus.

Cinci răscruci

1. Circuit închis sau transfer către economia civilă

Tehnologiile ucrainene comunicații, robotică și război electronic pot avea aplicații în agricultură sau în industria spațială, dar acest transfer trebuie construit prin reguli privind proprietatea intelectuală, educație și mecanisme de dublă utilizare. Închiderea sectorului „din motive de securitate” ar repeta traiectoria sovietică.

2. Autarhie sau deschidere

Japonia și-a interzis exporturile de armament, iar industria ei s-a ofilit din cauza seriilor mici și a costurilor mari. Coreea de Sud și Turcia au mizat de la început pe export. Ucraina a fost peste patru ani în autarhie forțată. La începutul lui iulie, guvernul a formalizat un mecanism de export controlat, deschis doar celor care satisfac mai întâi nevoile armatei ucrainene. Potrivit estimării preliminare a KSE, au fost lansate 156 de parteneriate internaționale în domeniul apărării, dar un sfert dintre ele s-au blocat deja.

3. Competiție sau consolidare impusă de sus

În 1993, Pentagonul le-a cerut șefilor marilor contractori să fuzioneze, iar industria americană a ajuns la cinci giganți. Fostul secretar al Apărării William Perry, care a găzduit „Ultima cină”, a recunoscut ulterior că experimentul a fost un eșec: concurența a dispărut, prețurile au crescut, iar inovația a încetinit. Ucraina merge pe principiul opus, cu proceduri de achiziții deschise, la care concurează sute de producători.

4. Tot sau specializare

Israelul a renunțat în 1987 la programul avionului de luptă Lavi, printr-un vot decisiv în guvern, și a canalizat resursele spre domenii în care a devenit lider. Autorul spune că și Ucraina va trebui să spună deschis ce nu va construi. Avantajele ei sunt, în opinia lui, sistemele fără pilot în toate domeniile, războiul electronic și, mai ales, datele de luptă.

Vladimir Putin majorează impozitele pentru cei bogați pentru a-și finanța războiul

5. Insulă sau arhipelag

Industria de apărare a Coreei de Sud s-a dezvoltat alături de construcțiile navale, auto și electronică. Autorul afirmă că sectorul fie atrage după el componente, mașini-unelte, educație tehnică și piețe de capital, fie rămâne „o insulă în oceanul altcuiva”.

Aceste răscruci vor trebui traversate prin instituții: reguli, educație, standarde, instrumente financiare și infrastructură de validare. „Istoria oferă rar o a doua șansă”, conchide autorul.

UE a aprobat cinci proiecte majore de apărare, iar Ucraina participă la patru dintre ele

Ucraina ar putea beneficia și de banii Uniunii Europene. Consiliul UE a aprobat, pe 28 septembrie, planurile pentru cinci proiecte la nivelul întregului bloc, menite să consolideze capacitățile de apărare ale Europei. Ucraina participă la patru dintre ele. Singura excepție este proiectul spațial.

Comisia Europeană a propus proiectele în iulie, pentru a acoperi lacunele din domenii-cheie: apărarea antiaeriană, securitatea maritimă, spațiul, capacitățile de drone și anti-drone și securitatea de-a lungul flancului estic. Miniștrii apărării din UE au susținut planul pe 28 septembrie, după ce ambasadorii statelor membre îl aprobaseră pe 16 septembrie.

„Aceste proiecte demonstrează încă o dată cooperarea practică dintre statele membre ale UE pentru propria noastră securitate”, a declarat ministrul irlandez de Externe și Apărare, Helen McEntee, a cărei țară deține președinția prin rotație a Consiliului UE. „Împreună cu partenerii noștri, Norvegia și Ucraina, facem pași hotărâți pentru a proteja spațiul, cerul, mările, cablurile submarine și cetățenii care depind de ele.”

Drone și apărare antiaeriană

Primul proiect, numit DECODER, este dedicat în întregime tehnologiilor de drone și anti-drone, domeniu în care se așteaptă ca Ucraina să joace un rol important. La el participă toate statele UE, cu excepția Maltei, care este neutră. Costul estimat este de 3,5-5,5 miliarde de euro (4-6 miliarde de dolari), ceea ce îl face cel mai ieftin dintre cele cinci. Banii vor finanța o rețea de centre tehnologice pentru testare și inovare și vor îmbunătăți interoperabilitatea.

Atacurile masive cu drone ale Rusiei au un scop: capitularea Ucrainei până în primăvara lui 2027, apreciază ISW

Pentru Ucraina este probabil mai important proiectul de apărare antiaeriană și antirachetă (EU-FIAMD), estimat la 55-80 de miliarde de euro (63-92 de miliarde de dolari) până în 2040. Ucraina este lider mondial în războiul cu drone, dar slăbiciunea ei rămâne apărarea împotriva rachetelor balistice. Kievul încearcă să acopere rapid această lacună, în timp ce se pregătește pentru un nou val de atacuri cu rachete în această iarnă.

Mare, spațiu și flancul estic

Proiectul de apărare maritimă și a fundului mării prevede reunirea personalului militar și civil și a dronelor pentru supravegherea infrastructurii marine: conducte de combustibil, turbine eoliene și cabluri de internet. Oficiali occidentali și-au exprimat îngrijorarea față de presupuse acțiuni de sabotaj susținute de Moscova împotriva infrastructurii submarine europene, mai ales în Marea Baltică.

Cel mai costisitor proiect este Eastern Flank Watch („Supravegherea flancului estic”), estimat la 60-100 de miliarde de euro (69-115 miliarde de dolari) până în 2036. Spre deosebire de celelalte, el nu este organizat pe domenii de luptă, ci este limitat geografic. Propunerea susține totuși că „beneficiază toate statele membre împotriva unor amenințări concrete la adresa securității” și „poate fi extins la alte zone de interes”. Bruxelles-ul a anunțat proiectul în octombrie 2025, la câteva săptămâni după o incursiune a unei drone rusești în spațiul aerian al Poloniei.

Top articole

Partenerii noștri