Negrescu: Dacă nu se întâmplă nimic concret până în Consiliul JAI din martie va fi foarte complicat să obţinem aderarea
0Europarlamentarul PSD susține că șansele României de aderare la spațiul Schengen vor scădea dacă autoritățile nu vor obține o perspectivă clară pe acest subiect până la Consiliului JAI din martie.

„Din nefericire, faţă de finalul anului trecut, nu mai suntem în postura de a ne decupla de Bulgaria, trebuie să avem o aderare la pachet şi acest lucru face procesul un pic mai dificil. Însă dacă vor fi parcurşi aceşti paşi pe care i-am evocat şi eu în această primă parte a anului, există o perspectivă pentru a doua parte a anului. Dacă nu se întâmplă nimic concret acum, până în martie, până în Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne din luna martie şi nu avem până atunci o perspectivă clară, va fi foarte complicat să obţinem ulterior acest deziderat şi ar trebui să ne gândim la o altă abordare, bazându-ne inclusiv pe elemente juridice sau de altă natură, în aşa fel încât drepturile noastre să fie respectate”, a declarat Victor Negrescu la Prima News, potrivit News.ro.
Oficialul PSD a comentat și declarația cancelarului Nehammer referitoare la o poziție comună a Austriei și Olanda în privința extinderii spațiului Schengen. Negrescu susține că cei doi lideri, Nehammer și premierul Olandei, au o viziune foarte restrictivă în ceea ce înseamnă evoluția proiectului european.
„Declaraţia este îngrijorătoare. Evident că Austria şi Olanda s-au opus intrării Bulgariei şi României în spaţiul Schengen şi continuă să o facă şi au o serie de revendicări pe care caută să le negocieze direct cu statele importante din Uniunea Europeană şi Comisia Europeană. De fapt, noi suntem prinşi la mijloc, într-o negociere politică în sensul acesta, cei doi lideri au o viziune foarte restrictivă în ceea ce înseamnă evoluţia proiectului european şi solicită practic bani mai mulţi pentru această tematică a migraţiei, măsuri mai dure pe această temă, o politică de returnare mult mai clară şi, de asemenea, o repartizare a migranţilor în toate statele membre. Practic, ei caută să obţină anumite avantaje pentru statele lor chiar dacă ştim foarte bine şi aţi văzut rapoartele Comisiei Europene, cele două state nu respectă mecanismele Schengen în totalitate sau politica de migraţie şi în sensul acesta chiar executivul european le-a atras atenţia că, deşi solicită multe lucruri, ei nu reuşesc să îndeplinească ceea ce este deja agreat între statele membre”, a precizat membrul PSD.
Europarlamentarul a adăugat că autoritățile din România trebuie să fie mai curajoase în dialogul cu Austria și Olanda în ceea ce privește aderarea la Schengen.
„Noi trebuie să fim mult mai curajoşi în ceea ce facem, să mergem direct în dialog cu Austria, cu Olanda, pe această problematică, fiind, de asemenea, în ofensivă pe zona de comunicare, pentru că da, şi zona de comunicare în relaţiile internaţionale moderne contează foarte mult şi în sensul acesta chiar ar trebui să explicăm foarte clar şi publicului din respectivele state de ce această extindere este una favorabilă. În acelaşi timp, nu aş merge pe acea cale, că asta e situaţia, nu putem face nimic. Nu. Putem să facem foarte multe, contează ce se întâmplă în această parte a anului şi aici avem exemplul Croaţiei. Croaţia, care iniţial a fost respinsă pentru că Austria, când a comunicat în primă instanţă opoziţia vizavi de extinderea zonei Schengen, s-a referit şi la Croaţia şi ulterior s-a schimbat poziţionarea guvernului din Austria. În această logică, şi noi trebuie să identificăm acele mecanisme sau mijloace prin care putem să avem o şansă”, a precizat Victor Negrescu.