Kelemen Hunor: Partidele democratice ar trebui să creeze un cordon sanitar politic împotriva AUR

0
Publicat:

Președintele UDMR este de părere că partidele democratice din Românie ar trebui să creeze un cordon sanitar politic, o strategie credibilă pentru a stopa ascensiunea partidului AUR.

Kelemen Hunor, președintele UDMR FOTO: GOV
Kelemen Hunor, președintele UDMR FOTO: GOV

„Este cea mai mare greşeală să ai impresia că vei fi mai puternic şi mai respectat dacă te alături de AUR. Pot să spun foarte multe lucruri, exemple multe, dar sunt convins că liderii tuturor partidelor sunt conştienţi de această chestiune. S-a văzut cum nu a reuşit AUR să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului fiindcă nimeni nu a vrut să semneze împreună cu AUR la nivel naţional. Acest lucru trebuie să fie valabil şi la nivel local”, a precizat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.

Șeful UDMR a precizat că acest demers al partidelor de democratice ar trebuie să se vadă prin mesaje și acțiunile fiecare partid.

„Deci să nu concurezi AUR-ul, să nu ai impresia că poţi să depăşeşti pe dreapta, pentru că ori te trezeşti în şanţ ori faci accident, mortal chiar, şi să nu coalizezi cu AUR împotriva altor forţe democratice, pentru că nu te va ajuta deloc. Şi bineînţeles acest lucru trebuie să se vadă în mesaje, prin acţiuni din partea fiecărui actor politic", a adăugat Kelemen Hunor.

UDMR dorește să revină la guvernare din 2024

Președintele UDMR susține că partidul pe care îl conduce își dorește să revină la guvernare după alegerile din 2024. Kelemen Hunor a punctat că UDMR se așteaptă să își păstreze numărul de primari și parlamentari.

„Miză uriaşă înseamnă să fii reprezentat în toate instituţiile unde după alegeri poţi să trimiţi reprezentaţi. La europarlamentare noi ne bazăm pe două locuri, la locale avem 200 de primari şi tot pe acolo vom avea (...), în Parlament (ne dorim - n.r.) să avem o reprezentare proporţională, cum avem şi acum, acesta este scopul nostru şi nu ascundem nici acel deziderat de a reveni la guvernare după alegerile de anul viitor, dacă avem un rezultat bun”, a declarat preşedintele UDMR, potrivit Agerpres.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite