Kelemen Hunor: Nu sunt de acord să mărești taxele în criză, trebuie să le reduci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele UDMR susține că nu este de acord cu mărirea taxelor în perioada de criză, precizând că într-o asemenea perioadă trebuie reduse taxele, pentru a stimula economia.

Kelemen Hunor, liderul UDMR FOTO: Inquam Photos
Kelemen Hunor, liderul UDMR FOTO: Inquam Photos

„Eu nu-s de acord să măreşti taxele când eşti în criză. Când eşti în criză, trebuie să reduci taxele, inclusiv taxa pe muncă, să stimulezi economia. Deci, aici avem o viziune total diferită faţă de ceea ce s-a întâmplat în proiectul legii (legea privind măsurile fiscal-n.red). Dacă mă uit la economiile mari, care în perioada de criză merg cu măsuri de a reduce taxele, văd că ei reuşesc să depăşească criza mult mai repede decât acele economii care cresc taxele. Cresc taxele - înseamnă că economia va sta pe loc", a transmis Kelemen Hunor la Europa FM, potrivit Agerpres.

Kelemen Hunor a precizat că este de acord cu unele măsuri fiscale, precizând că una dintre acestea este taxa de solidaritatea.

„Nu ştiu de ce n-au apărut instituţiile financiare nebancare când e vorba de taxa de solidaritate, fiindcă acolo, într-adevăr, sunt extrem de mulţi bani, ei fac cămătărie legală, deci dobânzile acolo sunt foarte, foarte mari, plăteşti săptămânal, acolo există profit. De exemplu, au scăpat. Băncile au intrat, companiile mari au intrat, IFN-urile (instituţiile financiare nebancare-n.red.), nu, deşi eu nu înţeleg de ce", a subliniat acesta.

Liderul UDMR a punctat că nu înțelege care va fi impactul bugetar al măsurilor fiscale.

„Eu nu înţeleg care va fi impactul bugetar, fiindcă acest lucru nu l-am aflat de la nimeni. Dacă marea majoritate a măsurilor vor intra în vigoare după 1 ianuarie, o parte în octombrie sau în noiembrie, după ce Curtea Constituţională va da un verdict, nu ştiu care va fi impactul. Eu văd o cifră, astăzi suntem pe 4 octombrie. Eu aş vrea să văd cifrele din septembrie, fiindcă dacă este adevărat ceea ce se aude, că cifrele din septembrie sunt dezastruoase, la veniturile bugetare vorbesc, sunt în minus cu 7,5 miliarde de lei faţă de cele prognozate. Asta înseamnă că minus 15% faţă de ceea ce era prognozat. Asta înseamnă o sumă uriaşă”, a afirmat Kelemen Hunor.

Chestionat cine este a greșit în momentul proiectării bugetului, liderul UDMR a precizat că a fost vorba de un optimism mult prea mare în ceea ce privește veniturile.

„Nu ştiu dacă era o estimare greşită sau era, hai să spunem aşa, un optimism mult prea mare în ceea ce priveşte veniturile, fiindcă anul trecut inflaţia era foarte mare şi s-a făcut bugetul pe inflaţia aia mare. Consumul în 2022 era mult mai mare decât în 2023, fiindcă oamenii mai aveau rezerve din pandemie şi atunci probabil că au crezut că va merge consumul şi în 2023. Nimeni nu a ştiut cât de mult va scădea economia şi toţi aceşti factori la un loc, plus evaziunea fiscală, înseamnă acest deficit, această gaură. Nu poţi să spui că cineva a greşit, poate că au fost mult prea optimişti cei care au făcut proiecţiile", a explicat acesta.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite