Iohannis: Traversăm o perioadă dificilă. Este evidentă accentuarea discriminărilor și a manifestărilor extremiste

0
Publicat:

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, cu prilejul Serbărilor Naționale Țebea 2023, faptul că țara noastră și societatea contemporană se confruntă cu numeroase pericole, printre acestea fiind apariția a tot mai multe manifestări extremiste.

Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro
Președintele României, Klaus Iohannis FOTO Presidency.ro

„Comemorăm astăzi, în Panteonul Moților de la Țebea, 151 de ani de la moartea lui Avram Iancu, „Crăișorului Munților”, unul dintre martirii și eroii emblematici și carismatici ai țării noastre. Le transmit salutări și gânduri bune tuturor românilor care se reunesc aici, în Munții Apuseni, la Gorunul lui Horea, în fiecare an, în semn de pietate și recunoștință pentru cel care a catalizat energiile patriotice și s-a dedicat luptei pentru îndeplinirea idealurilor și valorilor naționale în timpul Revoluției de la 1848, din Transilvania”, a transmis Klaus Iohannis prin vocea lui Mihai Şomordolea, consilier de stat.

Alături de alți revoluționari pașoptiști din spațiul românesc, prin activitatea sa, Avram Iancu a stimulat procesul de formare a conștiinței naționale, de afirmare a nevoii de unitate a poporului român și de creare a statului național modern. Declararea drept Erou al Națiunii Române, în 2016, este rezultatul emulației patriotice pe care Avram Iancu a generat-o și continuă să o genereze și astăzi. Hotărârea și curajul cu care Avram Iancu s-a dedicat împlinirii idealurilor naționale și a unor înalte valori umane – dreptate și libertate socială, egalitate în drepturi, libertate economică – dăinuie peste timp și rămân un reper semnificativ al istoriei noastre”, mai arată președinția.

Contracararea manifestărilor rasiste și extremiste

Prezența românilor în număr tot mai mare, de la an la an, la Serbările Naționale de la Țebea reprezintă un indicator major al afirmării conștiinței civice, al solidarității națiunii române și al recunoștinței pe care o arătăm martirilor noștri. În semn de adâncă prețuire și pentru a aduce un omagiu jertfei lui Avram Iancu în împlinirea idealurilor națiunii române, anul 2024 a fost proclamat „Anul Avram Iancu”, marcând astfel două secole de la nașterea ilustrului revoluționar pașoptist.

Evenimentele culturale, artistice și educaționale programate pentru anul viitor vor reprezenta o oportunitate deosebită, nu doar pentru a celebra viața și contribuția inestimabilă a lui Avram Iancu, ci și pentru a canaliza eforturile naționale în direcția consolidării sentimentului de apartenență la marea comunitate românească. Aceste evenimente au și menirea de a întări coeziunea socială, atât de necesară astăzi, precum și de a contracara manifestările xenofobe, rasiste și extremiste, încurajând și promovând, totodată, respectul și toleranța față de diversitatea etnică și culturală”, mai arată Administrația Prezidențială. 

Lupta lui Avram Iancu are o semnificație contemporană profundă. La aproape două veacuri de la eforturile sale pentru eliminarea discriminărilor etnice și sociale, România și întreaga lume se confruntă cu provocări majore. Traversăm o perioadă dificilă, cu un război injust la granițele României, declanșat de mentalitățile imperialiste ale Federației Ruse. În același timp, este evidentă creșterea îngrijorătoare a discursului totalitar, accentuarea discriminărilor și a manifestărilor extremiste, dar și amplificarea polarizării și a inegalităților în ceea ce privește dezvoltarea economică. În fața acestor amenințări, suntem chemați să ducem mai departe moștenirea pe care ne-au lăsat-o Avram Iancu și ceilalți eroi naționali, pentru a consolida România modernă, democratică și europeană”, a conchis șeful statului.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite