Video Iohannis, atac la sindicate: Guvernul le-a dat tot ce au cerut profesorilor. În ce temei să mai continue greva?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele Klaus Iohannis susține că Guvernul a răspuns la toate solicitările venite din partea profesorilor, prin garanții pe termen, scurt, mediu și lung, și profesorii nu ar mai avea de că rămână în stradă, fiind nevoie să se întoarcă la clase.

Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency
Președintele Klaus Iohannis FOTO Presidency

Toată clasa politică a neglijat educația 30 de ani. Prima dată când educația a fost pusă la nivelul care i se cuvine a fost cu ocazia proiectului meu, România Educată. Știm toți că educația se face cu mult entuziasm, dăruire, dar nu vine pe gratis. Dascălii trebuie să primeasăc ce li se cuvine. De asta au fost foarte supărați când din proiectul legii educației a fost scoasă partea cu salarizarea. În lege era prevăzută cu salariul mediu. Când a fost scos articolul, oamenii s-au simțit jigniți. De aceea am spus că solicitările lor sunt legitime”, a afirmat șeful statului.

„Greva a arătat politicienilor și românilor că și ei știu să își ceară drepturile. După ce s-a negociat și au fost la mine, cred că s-a văzut cu ochiul liber că s-a schimbat puțin abordarea. Guvernul a decis să le acorde două lucruri importante. Primul e recunoașterea dreptului de a avea o grilă care pronește de la salariul mediu pe economie. Acest lucru a fost deja garantat prin OUG dată azi. Al doilea lucru: până atunci există creșterile salariale prin care primesc 1.000 de lei în plus lunar la salariul. Deci guvernul a avut grijă să rezolve pe termen mediu și lung noua grilă de salarizare, dar și compensație pe termen scurt. În plus, guvernul a introdus în noua OUG că legea, chiar dacă apare mai târziu, se garantează că la nivelul anului 2024 cel puțin 40% din creștere va fi realizată efectiv.”, a mai afirmat președintele României.

Cere încetarea grevei

Greva a durat un pic mult. Se pune întrebarea cine negociază pentru dascăli? Fiindcă liderii de sindicat tot vin și pleacă, dar ei sunt un fel de interfață, ei se duc și consultă oamenii. E extrem de greu de imaginat cum poate să funcționeze o negociere. De aceea premierul a hotărât foarte corect să dea această OUG pentru că a înțeles că sunt solicitări legitime.”, a mai afirmat Iohannis.

Sper să se înțeleagă bine la nivelul sistemului și să revină la școală marți pentru că nu mai au pentru ce să facă grevă. S-au dat garanții că guvernul se va ține de cuvânt. Eu cred că foarte mulți dascăli se vor întoarce la școală și bine fac. Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate o generație întreagă? După ce guvernul le-a dat dot ce au cerut, acum în ce temei să mai continue greva? Dacă liderii de sindicat nu se înțeleg între ei, profesorii vor înțelege”, a fost concluzia șefului statului.

Iohannis nu a vrut să comenteze modul cum s-a putut ca pentru salariile polițiștilor s-au găsit imediat bani pentru a le fi mărite lefurile de la 1 iunie, dar în cazul educației a durat mai mult și au fost nenumărate rânduri de negociere cu Coaliție și Președinția.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite