Iohannis a avut o întâlnire cu Zelenski, von der Leyen şi vicepremierul bulgar, la New York

0
Publicat:

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, miercuri, o întâlnire cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi vicepremierul bulgar, Mariya Gabriel, potrivit Agerpres.

 Klaus Iohannis la Adunarea Generală a ONU. FOTO Administrația Prezidențială
Klaus Iohannis la Adunarea Generală a ONU. FOTO Administrația Prezidențială

Întâlnirea vadrilaterală Iohannis - Zelenski - von der Leyen şi vicepremierul bulgar a avut loc în contextul participării acestora la Adunarea Generală a ONU. 

„Suntem chemați acum să luăm măsuri decisive pentru generațiile viitoare”

Amintim că, miercuri, președintele României , Klaus Iohannis, a afirmat în cadrul intervenției la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națțiunilor Unite că regiunea Mării Negre necesită mai multă atenție la nivel global, având importanță strategică pentru securitatea transatlantică.

„Lumea, așa cum o știm, trece prin transformări rapide și profunde sub impactul atâtor provocări cărora umanitatea trebuie să le facă față. În același timp, în pofida acestui context foarte dificil, continuăm să ne apărăm valorile fundamentale, Carta ONU și multilateratismul eficient! Deciziile noastre sunt esențiale pentru viitorul omenirii. Noi, liderii, suntem chemați acum să luăm măsuri decisive pentru generațiile viitoare, în spirit de solidaritate și de responsabilitate comună, precum și să susținem ordinea internațională bazată pe reguli și respectarea deplină a dreptului internațional”, a spus președintele României, Klaus Iohannis, ăn cadrul sesiunii ONU. 

În același timp, șeful statului a subliniat faptul că România este vecinul direct al războiului din Ucraina, arătând că statul pe care îl conduce a acționat, cu toată energia pentru a contribui substanțial la securitatea și stabilitatea regionale și internaționale.

Președintele României va avea o alocuțiune, joi, 21 septembrie, la evenimentul World Leaders Forum cu tema „Perspectiva României asupra războiului împotriva Ucrainei și impactul acestuia asupra securității la Marea Neagră”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite