La ONU, cupola de putere este din ce în ce mai goală de conținut: cine mai vine acolo?

0
0
Publicat:

Afirmația poate să pară o provocare, iar întrebarea să fie fără rost. Mi-aș fi dorit să fie așa, dar nu e cazul și, în acest caz, chiar avem o mare problemă cu aceste structuri globale care se prăbușesc una după alta, lăsând locul incertitudinilor de sistem.

image

La această Adunare Generală de acum, pentru prima oară după mult timp, în afară de Președintele Biden, nu a participat nici unul dintre liderii statelor membre de drept ale Consiliului de Securitate, trimițându-se astfel unul dintre cele mai dramatice semnale de dezangajare între marile puteri care, de niște luni bune, tot încearcă și nu reușesc să-și coordoneze un minimum de poziție comună pe cel mai important subiect al momentului, războiul din Ucraina.  

Speculațiile generate de aceste absențe sunt multiple dar, pe fond, este absolut evident că, mai clar ca niciodată, apare ca absolut evident că nimeni nu a fost capabil să propună o soluție care să drive din Carta ONU sau din multiplele  convenții, acorduri sau tratate negociate și apoi aprobate de Consiliul de Securitate sau în Adunarea Generală a ONU. Ca atare, nimeni nu pare să mai creadă că poate fi generată o asemenea soluție practică pentru a răspunde ororii războiului din Ucraina și, conform prevederilor Cartei ONU, să poată fi decisă o formulă de rezolvare care să exprime forța comunității internaționale. Iar urmarea este că, deja de mai mult timp, apare credința absolută că negocierile reale se poartă în alte formate și între grupe aproape complet separate de mari actori, reveniți la intoleranțele fundamentale din perioada Războiului Rece.

Iată un exemplu, poate foarte relevant, generat de ceea ce spun că este cupola de putere a ONU din ce în ce mai goală de conținut: imposibilitatea reală și absolută ca, în acest moment, forul internațional să propună formarea, pentru a fi trimisă în Ucraina, a unei Forțe de menținere a păcii , cea care să aibă rolul de „menținere sau restabilire a păcii și securității internaționale”, fie prin ordinul expres al Consiliului de Securitate fie la cererea Adunării Generale în termenii Rezoluției 377 a ONU.

Teoretic, absolut teoretic și la nivelul speranțelor umaniste de odinioară, care ar fi misiunile ce-ar fi putut fi încredințate „căștilor albastre”, militari și civili puși la dispoziție de țări care ar dori să se angajeze într-o asemenea acțiune?

A putea supraveghea aplicarea unei încetări a focului, ar putea dezarma și demobiliza combatanții, a r putea asigura protecția populațiilor civile, să asigure menținerea ordinii publice, pot pregăti detașamentele poliției locale, pot contribui la operațiunile de deminare, pot asigura protejarea refugiaților. Începând cu anul 1992, misiunile Forțelor de menținere a păcii sunt organizate de către Departamentul operațiunilor de menținere a păcii din cadrul ONU. Și, evident, există și un Secretar General adjunct al ONU care răspunde de acest sector al operațiunilor de menținerea păcii, Jean-Pierre Lacroix, care spunea  atât de frumos că „menținerea păcii de către ONU este un exemplu remarcabil al modului în care parteneriate solide și o voință politică comună poate aduce schimbări politice semnificative”

În mod greșit, s-a perpetuat ideea că aceste misiuni pot fi activate doar după ce a fost încheiat un acord de încetarea focului sau un tratat de pace. Fals.  Din 2008, așa numita „Doctrină Capstone” vorbește despre misiunile de primă generație care sunt focalizate pe menținerea păcii și survine după ce e a fost semnat un acord de încetarea focului. Misiunile din generația doua sunt din categoria  „restabilii păcii”, atunci când ONU intervine într-un conflict activ pentru crearea condițiilor de stabilire a unei încetări a focului. În fine, atenție la acest aspect, există misiunile din generația a treia care se situează în zona „consolidării păcii” și care, în realitate, pot depăși mult acest cadru devenind, dacă acesta este mandatul conferit, chiar operațiuni active de interpunere.

Acest ultim principiu de funcționare, cel mai interesant deoarece credibil și semnificând participarea în forță a comunității internaționale determinate să aplice principiile Cartei ONU, figurează în Agenda pentru pace, document promovat de Boutos Boutros-Ghali în care se  evocă posibilitatea ca ONU să inițieze operațiuni de menținerea păcii cu misiuni mult mai precise și cu mandat care să presupună folosirea forței armate dacă circumstanțele impun asta. În cazul nîn care, ca acum, Consiliul de Securitate este complet paralizat de folosirea dreptului de veto de către membri săi permanenți, Adunarea Generală poate la decizii importante cum ar fi să încredințeze misiunile foarte complexe unor organizații regionale precum NATO sau CEDEAO.

Totul este Ok atâta timp cât este vorba despre conflicte în zone izolate, îndepărtate sau cu intensitate medie, oricum departe de interesele geo-politice și jocurile vitale de redesenare a zonelor de influență, așa cum e cazul acum în Ucraina. Aici nu se mai amestecă nimeni și nici măcar nu apare speranța unei dezbateri asupra implicării în Ucraina a unei forțe a ONU. „Democrația este amenințată” spunea Secretarul General al ONU. Pe bună dreptate.

Dar chestiunea la care liderii politici ai lumii nu au un răspuns ține de voința lor de a identifica mijloace realiste de răspuns, dincolo de discursuri patetice și demagogice atât timp cât, în paralel cu mesajele necontenite despre pace, permit înflorirea fără precedent  a industriilor militare care produc acum intens, în ritm comparabil cu perioada celui de-al Doilea Război Mondial, în defavoarea programelor naționale și internaționale de eradicarea bolilor, foametei sau sărăciei.

Cupola de putere de la ONU este din ce în ce mai goală și mai puțin eficientă. Cât de repede poate fi reparată? Mai poate fi reparată credibilitatea sa internațională ? Cu ce actori? Cred că nimeni nu știe răspunsurile și, din această cauză, se feresc să mai dea pe acolo, asta vorbind de cei care contează. Restul, de unde și cum sunt ei, așteaptă să le spună care vor fi deciziile finale.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite