Video Importanța alegerilor parlamentare, pe înțelesul tuturor. „O poliță de asigurare împotriva dezastrelor”

0
Publicat:

Jurnalistul Vlad Petreanu i-a îndemnat pe români să voteze în alegerile parlamentare de duminică, 1 decembrie și a explicat de ce acestea sunt extrem de importante pentru România.

Românii își aleg reprezentanții pe 1 decembrie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Românii își aleg reprezentanții pe 1 decembrie FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

"Știți ce sunt de fapt alegerile parlamentare de duminică? O poliță de asigurare împotriva dezastrelor. Constituția României este intenționat construită în acest fel. Adică ea oferă cetățenilor posibilitatea ca prin voț să nu dea toată puterea unui singur politician, sau unui singur partid, ci să o împartă astfel încât instituțiile care iau decizii în numele poporului să se poate verifica și înfrâna reciproc în caz de tendințe periculoase pentru țară", a explicat el într-un videoclip postat recent pe Facebook.

Potrivit acestuia, "cea mai importante instituție care poate opri derapajele antinaționale ale celorlalte instituții este, potrivit constituției, Parlamentul."

"Ca atare, polița noastră de asigurare față de riscul unui președinte anti-european, anti-democratic, neo-legionar, misticoid, conspiraționist, care acționează de fapt ca un șef de sectă este un Parlament în care partidele pro-europene au majoritatea", a mai explicat el.

Mesaj de îndemn pentru alegătorii români

"De aceea, vă îndemn să votați pro-Europa duminică, nu pro-Putin, nu pro-Eurasia.

Viitorul nostru este spre vest, nu spre stepa ruso-asiatică.

Votul de mâine ar putea să ne salveze în ultimul ceas viitorul. Altfel, în următorii, câțiva ani, statul român se va transforma profund într-un monstru. Ce nu ne place de el acum, dar stați să vedeți cât o să-l urâm atunci", a concluzionat jurnalistul.

Ce se votează pe 1 decembrie

PARLAMENTUL:

* Senat (136 de locuri). Mai exact, 1 senator la 168.000 de locuitori.

* Camera Deputaților (330 de locuri). Mai exact, 1 deputat la 73.000 de locuitori.

Ce face Parlamentul

Adoptă și respinge legi constituționale, organice, ordinare pe care ulterior le înmânează președintelui României pentru aprobare/promulgare (publicarea și intrarea în vigoare a unui proiect de lege votat).

Parlamentul oferă votul de încredere prim-ministrului desemnat de președinte și, automat, Guvernului. Așadar, în multe cazuri, majoritatea parlamentară a unui partid/a unei alianței dă Guvernul și îl sprijină prin aprobarea inițiativelor legislative.

Atât Parlamentul (prin senatori și deputați), cât și Guvernul au dreptul la propunerea unor inițiative legislative. O lege trebuie să fie votată de ambele Camere. Articolul 75, alineatul 1 al Constituției menționează situațiile în care Camera Deputaților este prima Cameră sesizată.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite