Guvernul își asumă răspunderea pentru reforma pensiilor magistraților: „Eliminăm risipa și privilegiile, tăiem sinecurile”
0Premierul Ilie Bolojan a prezentat în Parlament, luni seară, pachetul de reforme pentru care Guvernul își asumă răspunderea, primul vizând pensiile magistraților. Magistrații români nu vor mai putea ieși la pensie la 48 de ani, iar cuantumul pensiei nu va mai reprezenta 100% din ultimul salariu.

Vârsta de pensionare va crește treptat la 65 de ani, vechimea minimă necesară va fi ridicată de la 25 la 35 de ani, iar pensiile vor fi plafonate la 70% din venitul net. „Chiar și cu aceste ajustări, pensiile rămân considerabile, la 14.000–15.000 de lei. Este o lege pentru echitate și încrederea în justiție, nu împotriva magistraților”, a precizat premierul.
Redăm mai jos discursul premierului Bolojan:
În urmă cu o lună și jumătate am trecut, cu sprijinul Parlamentului, primul pachet de măsuri destinat reducerii deficitului bugetar și restabilirii încrederii internaționale în economia României. Acesta a inclus măsuri nepopulare, dar necesare, pe care le-a avut de suportat întreaga țară. Le mulțumesc românilor pentru răbdare și încredere, pentru că au înțeles situația în care ne aflăm și nevoia unor măsuri radicale rapide.
Plătim astăzi prețul multor ani în care noi, clasa politică, ne-am făcut că nu vedem realitățile bugetare, nu ne-am încasat veniturile, am cheltuit prea mult și am început investiții fără să avem fonduri să le terminăm. N-am spus adevărul de frică să nu speriem oamenii, sau, în context electoral, să nu pierdem voturi, să nu supărăm aleșii locali, să mulțumim activul de partid. Dar tot această clasă politică este chemată azi să dovedească faptul că a învățat lecția primită la ciclurile recente de votare. Prea mult au fost confundate bunele noastre intenții cu performanța. Unii au crezut că este suficient să înceapă proiecte și au făcut cheltuieli azi fără să se gândească la ziua de mâine. Nu mă feresc să spun aceste lucruri, dar nu e vreme nici de lamentări, nici de vânătoare de vrăjitoare. Trebuie să trecem la acțiune pentru a corecta nedreptățile și a face curățenie.
Privilegii, sinecuri și risipă în aparatul de stat
Aș vrea să vă prezint foarte pe scurt tabloul funcționării statului nostru, care astăzi este, în multe locuri, plin de nedreptăți. Avem în multe locuri privilegii, speciali, excepții, risipă și sinecuri. Fiecare se descurcă cum poate. În multe locuri, unii își angajează rudele, alții își măresc indemnizațiile, alții fac raportări false ca să încaseze mai mult. Și atunci, eu vă întreb pe dumneavoastră: aceasta este România pe care ne-o dorim? Aceasta este România pe care vrem să o lăsăm copiilor și nepoților noștri? Eu zic că nu. De aceea, vă rog să susțineți întregul pachet de reforme și toate proiectele pentru care astăzi ne angajăm răspunderea Guvernului în fața Parlamentului. Atunci când am pornit întregul demers am spus că avem 3 direcții de principiu - ordine în finanțele țării noastre, buna guvernare și respectul pentru cetățeni. Acestea rămân reperele noastre. Vreau să le mulțumesc colegilor mei de cabinet care au lucrat la acest set de măsuri, pentru că a fost un efort de echipă al tuturor miniștrilor, indiferent de culoarea politică. Știu că nu este un pachet legislativ perfect, dar este începutul reașezării statului român pe baze de corectitudine și respect pentru români.
Acest set de măsuri aduce echitate, elimină risipă și privilegii, taie sinecuri și aduce respect pentru oameni și dreptate. Într-un cuvânt, un stat mai corect cu românii. Dacă va fi nevoie să ajustăm unele politici, o vom face. Dacă vom putea să ușurăm povara fiscală asupra oamenilor, fără a dezechilibra din nou economia, o vom face. Eu cred că, undeva spre jumătatea anului următor, dacă se va merge înainte, vom constata că am reușit o corecție de curs. De acolo există perspective de creștere. Un lucru nu îl voi schimba însă: voi continua să spun oamenilor adevărul, fără să cosmetizez realitatea, nu voi vinde iluzii și speranțe deșarte. Atâta timp cât voi avea sprijinul colegilor mei din cabinet și al dumneavoastră, la nivel de parlament, voi merge înainte cu încredere în țara noastră și în viitorul ei.
Reforma pensiilor magistraților
Primul proiect pentru care ne angajăm răspunderea privește reforma pensiilor magistraților. Trebuie să restabilim dreptatea. Păstrăm respectul pentru magistrați, înțelegem contribuția lor majoră în societate, dar, în același timp, trebuie să asigurăm o doză de echitate. Magistrații români ies astăzi la pensie la 48-49 de ani, o pensie medie în magistratură trece de valoarea de 24.000 de lei, dar numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere. Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România.
Vechimea în muncă necesară pensionării va crește de la 25 de ani la 35 de ani, așa cum este cazul pentru ceilalți cetățeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remunerație netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar și cu această scădere, pensiile magistraților rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaționale sau Constituției.
Am văzut protestele magistraților și vreau să fie limpede că nu este o lege împotriva magistraților, ci o lege pentru echitate și pentru încrederea în justiție. Magistratura rămâne un pilon fundamental al statului de drept, iar respectul nostru pentru ea nu este în discuție. Vă cer sprijinul pentru ca, împreună, să dăm un semnal clar că România poate fi condusă cu responsabilitate și cu respect pentru principiile pe care ni le-am asumat