Video A început ședința extraordinară a Guvernului. Executivul, reunit în ultima zi a termenului impus prin PNRR pentru a aproba proiectul privind pensiile magistraților
0Ședință extraordinară de guvern pentru aprobarea proiectului privind pensiile magistraților a început la ora 15.00, fără Ionuț Moșteanu, care a demisionat vineri din Funcția de ministru al Apărării.
UPDATE Bolojan „Vom demara astăzi procedura de angajare a Guvernului”
„Avem câteva puncte importante pe ordinea de zi. Unul se referă la proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, iar celelalte sunt legate de rectificarea de buget şi de rectificarea bugetului asigurărilor sociale anul acesta (...).
Vom demara astăzi procedura de angajare a răspunderii Guvernului. Estimarea este că, cel mai probabil, marti, în data de 2, vom trece la finalizarea acestei proceduri prin prezentarea în Parlament, după ce vom primi eventualele amendamente de la parlamentari” a declarat Ilie Bolojan la începutul ședinței extraordinare a Guvernului.
Premierul a explicat că proiectul de lege privind pensiile magistraţilor „este justificat de trei aspecte”:
„Pe de o parte, de aspectul de accesare a fondurilor europene, de o minimă justiţie socială prin corectarea unor nedreptăţi, o pensionare prea rapidă şi o pensie cât ultimul salariu şi, de asemenea, pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori, în aşa fel încât anii de contribuţie la sistem să fie de natură a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii”.
UPDATE Ionuț Mosteanu nu participă la ședința extrordinară Guvernului
Ionuț Mosteanu nu participă, după ce, în urmă cu câteva ore, și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării.
Moșteanu și-a anunțat demisia pe Facebook.
„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română. România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni. Am depus jurământul ca ministru al Apărării în urmă cu cinci luni și, de atunci, am respectat întocmai ce am jurat cu mâna pe Biblie. Am jurat să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru a avea o Armată bine dotată, mai bine motivată și mai bine înzestrată. Și am făcut asta în fiecare zi - am întărit relațiile cu aliații, am urmărit și accelerat programele de înzestrare, am dat un mesaj clar împotriva băieților deștepți cu interese în domeniu, am îmbunătățit cadrul legal, am apărat drepturile celor care servesc patria. Vă mulțumesc pentru încredere, pentru mesaje și pentru răbdare”, a scris Mosteanu pe rețeaua socială.

Știrea inițială
O ședință de guvern extraordinară pentru aprobarea proiectului privind pensiile magistraților ar urma să aibă loc vineri, după ce avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) - unul negativ - va fi comunicat formal Executivului.
„Avizul CSM în privința pensiilor magistraților a fost emis, însă, din cele ce știm până în acest moment, el va fi comunicat oficial Guvernului vineri. Prin urmare, ședința extraordinară de guvern prin care să fie adoptat acest proiect și pentru a porni, practic, întreaga procedură de angajare a răspunderii Guvernului nu poate avea loc fără acest aviz formalizat, emis deja, dar neformalizat. Prin urmare, cel mai probabil, ședința extraordinară de guvern va avea loc undeva în jurul prânzului, ora nu a fost precis stabilită. Până atunci va exista și un aviz al Consiliului Legislativ în privința acestui proiect”, a explicat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
CSM a avizat negativ proiectul privind pensiile magistraților
Amintim că joi, 27 noiembrie, plenul CSM a avizat negativ proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților a fost pus săptămâna trecută în procedură de transparență decizională, iar CSM avea termen 30 de zile pentru a da un aviz consultativ.
Potrivit noului proiect, cuantumul pensiei magistraților va fi 55% din media indemnizațiilor brute ale celor din sistem pe ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă. De asemenea, perioada de tranziție până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. Reprezentanții CSM cer 65% din salariul brut, aproximativ 85 la sută din venitul net, precum și o tranziție mai lungă.
România are termen până la data 28 noiembrie 2025 să adopte noua lege privind pensiile de serviciu ale magistraților — respectiv să îndeplinească „jalonul” prevăzut în PNRR. Dacă reforma nu este adoptată până la termenul limită, România riscă să piardă aproximativ 231 de milioane de euro din finanțările legate de PNRR.
„Ar trebui să vă întrebați dacă vreți să fiți judecat de un judecător de 65 de ani”
Claudiu Sandu, vicepreședinte CSM, a explicat după ședință motivele respingerii proiectului Guvernului privind pensiile speciale ale magistraților.
„Magistrații sunt cetățeni, ca oricare alții, nu au avut niciodată o problemă cu ieșirea la pensie la 65 de ani, deși ar trebui să vă întrebați, ca cetățean, dacă vreți să fiți judecat de un judecător de 65 de ani. Iar cu afirmația pe care ați făcut-o, legată de tăierea pensiei cu 30%, e ceva care îmi scapă, pentru că noi avem, de fapt, problema principală: această inechitate care se stabilește prin lege. Față de pensionarii anteriori, probabil vor fi trei tipuri de pensionari în magistratură: pensionarii epocii Dragnea, cu o pensie mai mare decât salariul cu 20-25%, pensionarii din 2023, cu un salariu de 100% din net și următorii care vor munci până la 65 de ani și vor avea pensia la jumătate. Dacă vi se pare echitabil, mie nu mi se pare, motiv pentru care ne opunem unor asemenea reglementări. Față de 130% din net, care reprezintă mii de pensii în plată în acest moment, este o înjumătățire”, a precizat vicepreședintele CSM.
Acesta a precizat că magistrații vor depune ei înșiși un proiect de lege.
„La acest moment sunt discuții în jurul unui proiect de lege, în limitele competenței noastre constituționale. Ceea ce vreau să vă mai spun este că, în urma consultărilor pe care le-am avut cu colegii din țară, atât procurorii cât și judecătorii au recomandat această avizare negativă a proiectului de lege, atât încât și noi, fiind un organ ales și nu numit, suntem cumva datori colegilor noștri să le respectăm voința”, a mai spus Claudiu Sandu.























































