Video Atac la metroul din Taipei, capitala Taiwanului. Trei persoane au fost ucise. E alertă maximă
0Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte cinci au fost rănite în atacuri, comise în principal cu cuţitul, vineri, 19 decembrie, la metroul din Taipei, a declarat pentru AFP şeful pompierilor din capitala Taiwanului. Suspectul este şi el mort.
Pemierul Cho Jung-tai a precizat că motivul atacului este încă necunoscut, dar a vorbit despre acţiuni „deliberate", relatează AFP, citată de Agerpres.
Autorul purta o mască şi a aruncat „cinci sau şase cocktailuri Molotov sau grenade fumigene" în principala staţie de metrou din Taipei, a explicat premierul.
Suspectul s-a sinucis
Chiang Wan-an, primarul din Taipei, a declarat că suspectul „s-a sinucis sărind de pe o clădire pentru a nu fi arestat” şi că una dintre victime a murit încercând să prevină atacul din staţia centrală de metrou din capitala Taiwanului.
Alertă maximă
Autorităţile au anunţat măsuri sporite de securitate pe întreaga insula în urma tragediei.
„În prezent, toate obiectivele importante, inclusiv gările, autostrăzile, staţiile de metrou şi aeroporturile, sunt în alertă maximă", a precizat prim-ministrul.
În imaginile care circulă pe reţelele sociale se poate vedea un nor gros de fum alb care acoperă o zonă subterană a metroului.
Preşedintele Lai Ching-te a promis că autorităţile „vor clarifica rapid detaliile acestui caz".

„Nu va exista clemenţă şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a garanta siguranţa cetăţenilor noştri", a subliniat el.
Amintim că, în 2023, un atac cu cuţitul a avut loc într-o stație de metrou din Bruxelles. Mai multe persoane au fost rănite.
În 2021, două persoane au suferit arsuri în urma unui atac cu acid sulfuric, într-o staţie de metrou la Tokyo. Agresorul, care a fugit imediat de la locul faptei, este căutat de poliţie, transmit autorităţile japoneze.























































