Val de concedieri la o fabrică din România, imediat după Sărbători
0Concedieri masive vor avea loc imediat după Sărbători în industria auto, o primă notificare prealabilă fiind deja înregistrată la Inspectoratul Teritorial de Muncă și trimisă unor salariați.

Leoni, unul dintre cei mai importanți jucători pe piața automotive, se vede nevoită să își reducă activitatea și ca atare câteva sute de arădeni vor rămâne fără un loc de muncă.
„Având în vedere schimbările majore din industria auto și contextul economic global, care au condus la fluctuații ale volumelor de comenzi şi la presiuni crescute asupra costurilor, am analizat cu atenție situația fabricilor din Arad. Deși, s-au depus toate eforturile posibile pentru optimizarea operațiunilor, inclusiv scăderea costurilor, ajustări operaționale şi măsuri organizaționale, suntem nevoiți să luăm următoarea decizie: întreaga companie Leoni Wiring Systems Arad își va reorganiza activitatea pe parcursul anunțul 2026, ceea ce înseamnă că este necesară o reducere a forţei de muncă pentru a alinia resursele cu cererea actuală a clienților, urmând calea legala privind procedurile de concedieri colective”, se arată în nota transmisă de conducere salariaților, scrie aradon.ro.
Compania mai precizează că toți angajații impactați de acest proces „vor beneficia de sprijin complet, inclusiv oferirea de pachete compensatorii conform politicii companiei şi legislației muncii, asistență pentru plasarea în muncă şi servicii de consiliere în carieră, plata tuturor salariilor şi beneficiilor cuvenite la zi”.
Notificarea este semnată de către managerul pe țară a Leoni, dr. ing. Tischer Cătălin și de alți directori responsabili.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a confirmat că a fost depusă o notificare prealabilă fiind vorba de 465 de salariați care ar urma să fie afectați de această măsură dintr-un total de 1.596 de posturi din Arad.
Ulterior, analistul Doru Șupeală a afirmat că „cei peste 3700 de muncitori din fabricile Leoni din Arad au fost anunțați zilele trecute ca în 2026 urmează restructurări masive și, în consecință, vor rămâne fără loc de muncă”.
„Arădenii care lucrează la Leoni vor petrece Sărbători foarte triste și pline de incertitudine, neștiind dacă vor face parte dintre cei dați afară și nici ce valoare vor avea pachetele compensatorii”, a scris analistul pe pagina sa de Facebook, publicând mesajul transmis de conducere angajaților.

Leoni produce cabluri și ansambluri electrice pentru industria auto și resimte căderea comenzilor și vânzărilor, care afectează toți producătorii europeni de autovehicule.
Deja, față de 2023, Leoni Arad a redus numărul angajaților cu circa 500 de persoane, fiindcă în 2023 lucrau la Leoni Arad circa 4300 de persoane.
„Compania germană Leoni are mai multe fabrici în România, înregistrând la momentul de vârf al activității un total de circa 12.000 de angajați la nivel național. Este posibil ca disponibilizările să afecteze și angajații Leoni din fabricile de la Pitești, Bistrița și Beiuș. Anterior, Leoni a închis fabrica de la Luduș, unde avea circa 200 de angajați”, a adăugat Șupeală..























































