Grindeanu vrea rocada premierilor până la finalul lunii iunie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat că speră că va fi soluționată greva din învățământ, iar rocada guvernamentală va avea loc până la finalul actualei sesiuni parlamentare. 

FOTO Guvernul României
FOTO Guvernul României

„Sunt optimist din acest punct de vedere. Aşa cum ştiţi, rocada, rotaţia, rotativa, cum vreţi să o numim, în acest moment e suspendată. E un acord făcut în Coaliţie. Eu sper ca în perioada următoare să se găsească o soluţie pentru greva profesorilor, pentru a ieşi din grevă profesorii, ca să fiu cât se poate de clar, astfel încât această schimbare de guvern, aşa cum a fost asumată în urmă cu un an şi jumătate să se întâmple”, a spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, potrivit Agerpres, fiind chestionat cu privire la negocierile care se poartă în Coaliție. 

Prim-vicepreședintele PSD a mai susținut că „ar fi bine” ca rocada guvernamentală să aibă loc „în această lună, până la finalul ei”, fiind primul lider important care menționează o perioadă pentru soluționarea grevei și continuarea negocierilor pentru Cabinetul Ciolacu.

„Aşa se şi poate, până la finalul sesiunii parlamentare, astfel încât votul să poată fi dat în Parlament. Eu sunt optimist din acest punct de vedere. Ştiu că şi astăzi are loc un dialog între sindicate şi Guvern, cu membri ai Guvernului care au responsabilităţi din acest punct de vedere şi într-un final sper să se găsească o soluţie, care să poată şi fi asumată în mod realist de un Guvern”, a mai afirmat Grindeanu.

Rocada guvernamentală, care trebuia să aibă loc la finalul lunii mai, urmând ca președintele PSD, Marcel Ciolacu să preia conducerea Guvernului, a fost amânnată ca urmare a întreruperii negocierilor cerută de PSD, invocând greva din Educație. 

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că a avut o discuție constructivă cu sindicatele din învățământ, susținând că s-a agreat începerea discuţiilor tehnice pe grilele de salarizare, pornind de la principiile enunţate de liderii sindicatelor.  

La întâlnire a participat şi ministrul Educaţiei, Ligia Deca, care a anunțat că niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată şi niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susţine examenul, fie Evaluarea Naţională, fie examenul de Bacalaureat, menţionând că, dacă greva va continua, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări.    

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite