Dragoş Benea, noul coordonator PSD Vaslui: Trebuie să găsim mijloacele şi oamenii să fim primii la grila de start şi la finish

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragoş Benea, noul coordonator al organizaţiei judeţene PSD Vaslui, le-a atras atenția membrilor că organizația trebuie să fie prima „la grila de start şi la finish”, în urma scandalului din jurul lui Dumitru Buzatu, despre care afirmă că este ca un pumn în plex pe care l-a primit organizaţia PSD”.

FOTO Facebook
FOTO Facebook

„Trebuie să găsim mijloacele ca, după acest pumn în plex pe care l-a primit organizaţia PSD, să găsim mijloacele şi oamenii să fim primii la grila de start şi la finish şi după aceea să continuăm proiectele pentru judeţul Vaslui. Ăsta este obiectivul”, a explicat Dragoş Benea, potrivit News.

Social-democratul a mai afirmat: „desemnarea unui candidat la preşedinţia organizaţiei sau la Consiliul Judeţean nu este un scop în sine, aşa cum nici câştigarea alegerilor nu este un scop în sine, ci să facem ceva după ce câştigăm alegerile şi să continuăm ce s-a făcut în judeţul Vaslui, că judeţul Vaslui s-au făcut lucruri bune”.

Dragoș Benea a fost desemnat pentru preluarea interimară a conducerii PSD Vaslui, în urma izvbucnirii unui scandal în jurul fostului șef al organizației. 

Prins în flagrant când primea mită 

Arestat preventiv într-un dosar de luare de mită, fostul șef CJ Vaslui și liderul organizației PSD a județului, Dumitru Buzatu, a fost reţinut sâmbătă dimineaţa de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, după ce a fost prins în flagrant când primea 1,25 milioane de lei mită pentru a favoriza o firmă să obţină un contract e lucrări publice. 

Vineri seară, anchetatorii au descins la casa lui Dumitru Buzatu din comuna Ştefan cel Mare unde au avut loc percheziții care au durat câteva ore. Aproximativ şase ore au petrecut anchetatorii în locuința, căutând probe la dosarul de corpuție. După finalizarea percheziției, politicianul a fost escortat de jandarmi de acasă și transportat  la sediul DNA Iaşi pentru audieri.  

Dumitru Buzatu a fost exlus din partid, fiind revocat şi din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vaslui.

Anchetatorii vor căuta să afle dacă există proprietăți, sume de bani sau conturi bancare pe care Dumitru Buzatu nu le-a menționat în declarațiile de avere depuse de-a lungul anilor la Agenția Națională de Integritate.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite