Ciucă și Ciolacu, vizită în Republica Coreea. Delegația va fi formată din membri ai Guvernului și deputați

0
Publicat:

Premierul României și președintele Camerei Deputaților vor efectua săptămâna viitoare, în perioada 20-23 decembrie, o vizită oficială în Republica Coreea. Celor doi oficiali români li se vor alătura mai mulți membri ai Guvernului și deputați.

Vizita în Republica Coreea va avea loc în perioada 20-23 decembrie FOTO: Mediafax
Vizita în Republica Coreea va avea loc în perioada 20-23 decembrie FOTO: Mediafax

Conform unui memorandum intern aprobat astăzi de Biroul permanent al Camerei Deputaților, vizita liderului PSD și premierului Nicolae Ciucă are loc la invitația domnului Kim Jin-pyo, președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea.

„Vizita va constitui un moment de referință pentru redimensionarea dialogului parlamentar cu forul legislativ omolog de la Seoul și va contribui la dezvoltarea cooperării româno-coreene, precum și la promovarea proiectelor de interes comun”, se arată în memorandumul intern. 

Din delegația Camerei Deputaților vor face parte liderul de grup al deputaților PSD Alfred-Robert Simonis, deputatul PSD Eugen Bejinariu și deputatul PNL Ben-Oni Ardelean. Din partea Guvernului se vor alătura premierul României, ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Angel Tîlvăr, ministrul Sebastian Burduja, ministrul Florin Spătaru, ministrul Virgil Popescu, ministrul Ligia Deca și directorul general al ”Nuclearelectrica”, domnul Cosmin Ghiță.

Delegația din România va avea întrevederi cu președintele Adunării Naționale a Republicii Coreea - Kim-Jin-pyo, prim-ministrul republicii Coreea - Han Duck-soo, cu reprezentanții conducerii unor companii majore din Republica Coreea, între care compania Samsung, dar și o întâlnire cu reprezentanții comunității românești din Republica Coreea. De asemenea, va avea loc o vizită în regiunea Busan și o discuție cu primarul orașului Busan, vizitarea portului Busan și a unor companii reprezentantive din această zona, precum și o deplasare în Zona Demilitarizată Panmunjom.

„Din bugetul Camerei urmează să fie suportate, pentru membrii delegaţiei deputaţilor, diurna, cheltuielile de transport internaţional aerian, asigurări de sănătate, cadouri simbolice, translaţie, cheltuieli de protocol în valută, transport intern în Republica Coreea, precum şi cazare pentru Liviu Şova. Partea coreeană va asigura cazarea pentru Marcel Ciolacu, Alfred Simons, Eugen Bejinariu şi Ben-Oni Ardelean. Partea coreeană va asigura cazarea pentru domnul președintele Ion-Marcel Ciolacu și pentru domnii deputați Alfred-Robert Simonis, Eugen Bejinariu și Ben-Oni Ardelean”, se arată în memorandumul intern aprobat astăzi în Biroul Permanent al Camerei Deputaților.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite