Ciolacu vrea scuze publice din partea unui lider UDMR pe tema declarațiilor referitoare la Ardeal: Un discurs provocator

0
0

Președintele PSD susține că omologul din UDMR trebuie să-i ceară lui Csoma Botond, deputat care a afirmat că Transilvania a fost și a ungurilor, să își ceară scuze publice.

Marcel Ciolacu, șeful PSD FOTO Inquam Photos
Marcel Ciolacu, șeful PSD FOTO Inquam Photos

Săptămâna trecută, liderul grupului UDMR a avut un discurs în Cameră mai mult decât provocator. Ardealul e pământ românesc, unde convieţuiesc şi unguri, şi evrei. E de neacceptat atitudinea grupului UDMR, mai ales că în acest moment face parte din coaliţia de guvernare. Nu poţi să te plângi că e o atitudine anti-maghiară. Suntem cel mai tolerant popor din lume”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi seara la RTV.

Liderul PSD a mai spus că, din punctul său de vedere, preşedintele UDMR Kelemen Hunor ar trebui să-i ceară liderului de grup să-şi ceară scuze public. „Vor exista, sunt convins, consecinţe politice, chiar şi de dialog între noi ca lideri politici. Nu îţi permit să vii cu un asemenea discurs şi a doua zi să discutăm ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Presupun că vom avea o discuţie, nu ştiu dacă împreună cu UDMR în coaliţie. Dar liderul grupului PSD va avea o reţinere în a lucra şi a comunica cu liderul UDMR din Camera Deputaţilor”, a completat Ciolacu.

Al cui e Ardealul?

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a afirmat, la şedinţa solemnă a Parlamentului de luni, care a marcat Ziua Naţională, că „liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc, şi acest lucru s-a reflectat şi în textul Declaraţiei de la Alba Iulia”.

„De-a lungul istoriei au fost multe cazuri când nu ne-am aflat de aceeaşi parte a baricadei. În ciuda acestui fapt, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist reducţionist care reduce raporturile româno-maghiare la un conflict permanent şi care contribuie în acest mod la perpetuarea imaginii de duşman, afectând grav relaţiile interetnice. Liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc, şi acest lucru s-a reflectat şi în textul Declaraţiei de la Alba Iulia”, a declarat, la şedinţa solemnă de luni, Csoma Botond.

Doi miniștri „au luat foc”

Discursul deputatului UDMR a stârnit reacții și în rândul membrilor Coaliției, ieșind la rampă doi miniștri, Lucian Romașcanu (Cultură) și Gabriela Firea (Familie). 

Romașcanu a catalogat discursul colegului său de Coaliție ca fiind unul „discordant”. Social-democratul a precizat că Transilvania este istoric a românilor în care au trăit și trăiesc și unguri, sași și evrei, că Declarația de la Alba Iulia a fost și este o promisiunea respectată a statului român, iar România este considerată drept un serios exemplu de bune practici în privința tratamentului minorităților. „Nimeni nu ar trebui să aibă motive sau interes să joace o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potențial distructiv major”, a punctat ministrul Culturii, referitor la colegul de Coaliție, care este unul dintre liderii UDMR. 

Gabriela Firea s-a arătat uimită de declarația deputatului UMDR, pe care a descris-o ca fiind una „nefericită” și „dureroasă”. „Nu cred că era locul sau momentul pentru declarații care să dezbine, ci era un moment pentru unire”, a subliniat Firea.

  Deputatul PNL Adrian Cozma susține că este tradiție pentru UDMR să perturbe liniștea și bucuria „celei mai importante zile a poporului român”. Președintele PNL Satu-Mare precizează că membrii UDMR „nu renunță la discursul revizionist promovat de Viktor Orban”.  

Politică


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri