Csoma Botond, despre Marea Unire: Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc | Reacții din PSD VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

UDMR consideră că viitorul este comun cu cel al românilor în această ţară şi este partener în conceptualizarea şi implementarea acelor proiecte de ţară care îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi a cetăţenilor acestui stat, indiferent de etnie, a declarat, luni, liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.

Discursului lui Csoma Botond a fost întrerupt din sală de senatoarea Şoşoacă Foto Inquam Photos
Discursului lui Csoma Botond a fost întrerupt din sală de senatoarea Şoşoacă Foto Inquam Photos

"De-a lungul istoriei au fost multe cazuri când nu ne-am aflat de aceeaşi parte a baricadei. În ciuda acestui fapt, nu se poate admite o viziune de tip exclusivist-reducţionist care reduce raporturile româno-maghiare la un conflict permanent şi care contribuie în acest mod la perpetuarea imaginii de duşman, afectând grav relaţiile interetnice. Plecând de la exemplul reconcilierii franco-germane, diferite comunităţi ar trebui să se bucure de dreptul de a avea o abordare şi interpretare proprie a unor evenimente istorice, fără ca acest fapt să determine indignare şi să genereze teste de loialitate aplicate acelei comunităţi de către o parte a societăţii", a afirmat Csoma Botond, la şedinţa solemnă a plenului reunit al Parlamentului, consacrată Zilei Naţionale a României.

El a subliniat că "liderii politici şi religioşi ai românilor ardeleni ştiau foarte bine că Ardealul nu era numai românesc, ci şi unguresc, săsesc şi evreiesc, şi acest lucru s-a reflectat şi în textul Declaraţiei de la Alba Iulia".

"Mulţi dintre aceşti lideri care contribuiseră la realizarea Unirii au murit în anii '50 în temniţele comuniste, dar ne-au lăsat moştenire o Declaraţie care ar putea să ne ghideze în viitor şi să ne determine să acţionăm ca un singur organism, dar ale cărui organe necesită o atenţie diferenţiată, specială, în vederea funcţionării optime a întregii entităţi", a spus Csoma Botond.

La acest moment al discursului său, deputatul a fost întrerupt din sală de senatoarea neafiliată Diana Şoşoacă, aceasta adresându-i mai multe invective, motiv pentru care a fost necesară intervenţia preşedintelui de şedinţă, Marcel Ciolacu.

Csoma Botond a adăugat că "în istoria continentului european putem identifica multe cazuri când unele proiecte naţionale au fost în competiţie cu altele".

"Înţelegem semnificaţia aparte pe care o are ziua de 1 Decembrie în conştiinţa colectivă a poporului român, reprezentând punctul culminant al unui proiect naţional bine închegat. Asemenea momente de succes nu apar foarte des în viaţa unei naţiuni. Pentru maghiarii ardeleni însă acest eveniment a reprezentat începutul unei perioade pline de nesiguranţă. În secolul XXI, triumful istoric ar trebui să îşi cedeze locul cooperării într-un spirit integrator. În acest sens, propunem ca, în cazul în care vom avea o nouă Constituţie, în acest stat, minorităţile naţionale să fie definite ca factor constituant al acestui stat. Celor care suspectează, ca şi doamna senator (Şoşoacă - n.r.) mereu cu un scop ascuns şi planuri secrete ale maghiarilor din Transilvania, le transmitem că se înşeală amarnic, iar supoziţiile nefondate şi aceste vociferări îngreunează gândirea comună, planificarea şi posibilitatea identificării soluţiilor corecte. Credem că viitorul nostru este comun în această ţară, noi ne planificăm viitorul pe aceste meleaguri. Nu dorim să plecăm din această ţară şi suntem parteneri în conceptualizarea şi implementarea acelor proiecte de ţară care îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi a cetăţenilor acestui stat, indiferent de etnie şi ne determină pe noi toţi să nu pornim pe calea emigraţiei. Cred că aceasta ar fi sarcina noastră comună", a transmis liderul deputaţilor UDMR, arată agerpres.ro.

Romașcanu: Românii erau, de veacuri, majoritari

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a reacționat pe Facebook după declarațiile politicianului UDMR. "Astăzi, la ședința solemnă a Parlamentului României am trăit bucuria rememorării imensei realizări istorice, regăsirea între granițele aceluiași stat național a tuturor provinciilor unde românii erau, de veacuri, majoritari.

Între discursurile parlamentarilor, încărcate de patriotism dar și de date istorice, unul discordant l-a avut, din păcate, un parlamentar al UDMR, deputatul Csoma Botond.

Fiind un răspuns "la cald", mă rezum acum doar la câteva idei:

- Transilvania este istoric a românilor, unde, într-adevăr, au trăit și trăiesc și unguri și sași și evrei.

- declarația de la Alba Iulia a fost și este o promisiune respectată a statului român.

- România este citată drept un serios exemplu de bune practici în privința tratamentului minorităților, inclusiv a celei maghiare: reprezentare în parlament, prezență în aproape toate guvernele post-decembriste, învățământ de toate gradele în limba maternă etc. etc.

România și românii trebuie să fie respectați și apreciați pentru toate cele menționate!

Nimeni nu ar trebui sa aibă motive sau interes să joace o carte periculoasă care a dovedit, istoric, un potențial distructiv major", arată Romașcanu.

Gabriela Firea: Declarație nefericită

Și  ministrul Familiei, Gabriela Firea, a reacționat pe rețeaua de socializare. "Am participat, în această seară, la ședința solemnă comună a Camerei Deputaților și Senatului dedicată sărbătorii Zilei de 1 Decembrie, Ziua Națională a României.

Din păcate, am asistat cu uimire la o declarație a unui coleg parlamentar de la UDMR pe care eu o consider nefericită, chiar dureroasă pentru contextul în care ne aflam.

Nu cred că era locul sau momentul pentru declarații care să dezbine, ci era un moment pentru unire. Tocmai evocarea unui fapt istoric unic pentru țara noastră, Marea Unire, era prilejul care ne adusese pe toți, laolaltă, în Parlamentul României.

 România ne este patrie tuturor celor care ne-am născut aici, indiferent de etnie, de limba maternă sau de culoarea pielii. Cu atât mai mult, în aceste zile, trebuie să ne amintim cât de grele au fost încercările prin care au trecut strămoșii noștri pentru a crea o singură patrie. Unirea înseamnă solidaritate, țeluri comune, puterea de trece peste interese personale pentru binele tuturor, pentru întregul popor român.

Această ședința mi-a amintit ce multă responsabilitate avem în fața cetățenilor cu toții, parlamentari sau miniștri, și cât de mult trebuie să-i prețuim pe înaintașii noștri pentru tot ce ne-au lăsat. Ei au luptat pentru un singur crez: România!

De 104 ani, România înseamnă casa noastră. Este pământul sfânt pentru care mii de oameni și-au dat viața și pe care noi suntem obligați să-l apărăm în continuare. Patriotismul este despre această legatură puternică între fiecare dintre noi și patria mamă.

Pentru mine, România înseamnă cea mai frumoasă limbă din lume, tradițiile și obiceiurile de neegalat. Este locul celor mai mari împliniri, dar și al celor mai multe dorințe.

Și îi mulțumesc acestei țări iubite, România, pentru toți oamenii săi!", a conchis Gabriela Firea. 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite