Ciolacu s-a întâlnit cu guvernatorul BNR. Cei doi au discutat despre inflație și situația economică
0Premierul Marcel Ciolacu a avut astăzi o întrevedere, la Palatul Victoria, cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Cei doi au discutat despre inflație și situația economică a României.
Potrivit surselor Agerpres, Marcel Ciolacu a agreat în timpul întâlnirii cu guvernatorul BNR un plan de acțiune comun care are ca obiectiv încadrarea, la finele anului, în ținta de deficit de 4,4%. În timpul întâlnirii a fost prezentat și planul de investiții de 250 de miliarde de lei, asumat pentru doi ani prin programul de guvernare.
Un alt subiect abordat a fost și cel legat de măsurile privitoare la reducerea inflației la finele anului, la 8%. De asemenea, a fost prezentat și stadiul privitor la cererea de plată nr.2 din PNN, a cărei aprobare de către Comisia Europeană este așteptată până la finalul lunii iunie, potrivit sursei citate.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat președintele Senatului, vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor și ministrul Fondurilor Europene.
Ulterior, premierul va avea o întrevedere, începând cu ora 13:30, pe tema evoluției proiectului Neptun Deep, cu Alfred Stern, CEO OMV AG, și cu Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Măsurile economice din programul PSD-PNL
Marcel Ciolacu a afirmat încă de la preluarea mandatului că noul Guvern are de livrat ținte și jaloane din PNRR, iar ministerele vor intra într-un „regim de mobilizare generală”.
Programul de guvernare al Executivului PSD-PNL condus de Marcel Ciolacu prevede desființarea pensiilor speciale, inclusiv ale parlamentarilor, dar și noi legi privind salarizarea și pensiile publice, toate cele trei obiective fiind, de fapt, restanțe ale guvernului Ciucă.
Noul premier își propune, printre altele, mărirea pensiilor, creșterea veniturilor astfel încât, până la finalul lui 2024, cel mai mic salariu net să fie 500 de euro, iar cel mediu de 1.000 de euro, scăderea impozitării muncii, eliminarea speculei și reducerea inflației.
În programul de guvernare se vorbește și despre patriotismul economic, care se referă la stimularea producției interne și la reducerea dependenței de import.
Alte obiective sunt dezvoltarea sistemelor publice de educație și sănătate, prin salarii mai mari pentru profesori și unele categorii de angajați din Sănătate, dar și prin dezvoltarea unităților spitalicești din mediul rural.
Prima ședință a Coaliției după învestirea lui Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu și președintele PNL, Nicolae Ciucă, se vor discuta astăzi, de la 15.00, la Palatul Victoria, într-o nouă ședință a Coalițiiei de guvernare, potrivit unor surse din conducerea PNL.
Liderii Coaliției ar urma să discute despre numirea lui Mircea Abrudean în conducerea SGG, după ce liberalul Pavel Popescu a acuzat că Marcel Ciolacu refuză propunerea PNL.
Numirea șefului de la SGG a aprins primul scandal în Coaliție după învestirea Cabinetului Ciolacu. Deputatul PNL Pavel Popescu spune că refuzul PSD de a-l numi în funcţia de secretar general al guvernului pe Mircea Abrudean (PNL) reprezintă „o încălcare gravă a protocolului dintre partidele noastre”.
Liderii PNL s-au reunit într-o ședință a conducerii restrânse cu miniștrii PNL. Fostul premier Nicolae Ciucă a susținut că astfel de ședințe vor avea loc săptămânal.
Surse participante la ședința conducerii PNL au susținut pentru „Adevărul” că partidul va insista pentru numirea lui Mircea Abrudean.