Ciolacu: Peste o lună, România va fi acceptată în spaţiul Schengen. Nu îşi permit să ne refuze
0Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că peste o lună România va fi acceptată în spaţiul Schengen.
„Este total incorect, nu cred că îşi permite, indiferent ce stat european, în acest moment, să refuze acest drept României, şi nu neapărat statului român, cât românilor. Peste o lună România va fi acceptată în spaţiul Schengen”, a spus Ciolacu la B1TV.
El a adăugat că, probabil, sunt şi politicienii de vină că ţara noastră încă nu a intrat în Schengen până acum.
„Poate noi toţi suntem de vină, nu toţi suntem de vină la fel, dar există o vină comună. Poate această coaliţie, de stânga şi de dreapta, să aducă ţara într-o direcţie de normalitate şi de respect instituţional, fiecare să îşi vadă de atribuţiile pe care i le conferă Constituţia.
Nu o să uit vreodată implicarea preşedintelui României în campaniile electorale sau implicarea către un anumit partid politic.
Eu nu îmi doresc să se mai întâmple aşa ceva. Eu îmi doresc un preşedinte care să respecte Constituţia şi să înţeleagă rolul şi rostul pe care îl are”, a afirmat Ciolacu.