Ciolacu, despre propunerea ca salariul minim să crească diferențiat: Un pic liberală, dar corectă

0
Publicat:

Premierul României susține că propunerea patronatelor ca salariul minim pe economie să fie crescut diferențiat este „un pic liberală”, însă este o abordare corectă. Ciolacu a precizat că nu este nimic stabilit în prezent.

Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos
Marcel Ciolacu, premierul României FOTO: Inquam Photos

„Urmează un dialog cu partenerii sociali, poate salariul minim creşte mai rapid decât ianuarie. În acest moment nu este această perspectivă, dar ca să-ţi ţii lucrătorii şi statul trebuie să intervină, dar în discuţii atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele. Vom vedea. Este propunerea venită de la de la patronate ca salariul minim să fie crescut diferenţiat. Mie mi se pare un pic liberală propunerea, corect, dar mi se pare o abordare corectă. Vom avea discuţii, nu e nimic hotărât în acest moment", a transmis Marcel Ciolacu, întrebat dacă susţine creşterea, de la 1 ianuarie 2024, a salariului minim pe economie diferenţiat în funcţie de domeniu, potrivit Agerpres.

Premierul a subliniat că în privința salariilor minime din construcții, agricultură și industria alimentară există „o singură regulă de bază”, mai exact în momentul în care se va plăti CASS pentru salarii „nimeni nu va pierde niciun leu la salariu”.

Chestionat despre majorarea salariului minim în construcţii şi în industria alimentară şi agricultură, Marcel Ciolacu a precizat că „nu se va mări nimic, în primul rând, nu avem legea, nu este promulgată legea cu măsurile fiscale, cu combaterea evaziunii şi cu reforma sistemului bugetar”.

„Până atunci avem timp să ne vedem cu partenerii sociali şi să stabilim lucrurile, pentru că, în momentul în care se va plăti CASS, eu am o singură regulă de bază: nimeni nu va pierde niciun leu la salariu", a adăugat Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate.

Totodată, referitor la posibilitatea prelungirii şi după 1 ianuarie 2024 a măsurii privind neimpozitarea a 200 lei din salariul minim, premierul a punctat că sunt discuţii cu partenerii sociali şi după aceea se va lua o decizie.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite