Ciolacu: Ciuma pensiilor speciale este o inechitate și duce către o criză socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Președintele PSD a precizat, într-un interviu la Antena3 CNN, că problema referitoare la pensiile speciale trebuie rezolvată pentru a putea îndeplini un jalon asumat în PNRR și ca România să nu piardă niciun euro din acest program.

Marcel Ciolacu, președintele PSD FOTO: Facebook
Marcel Ciolacu, președintele PSD FOTO: Facebook

„E pe fond o discuție de constituționalitate, să vedem dacă se poate face cumul de salariu cu pensie la stat. România trebuie să facă anumite reforme asumate în PNRR, e un lucru separat. Avem o mare problemă, o ciumă a pensiilor speciale, care este o inechitate și duce către o criză socială. E un lucru de rezolvat punctual. Nu accept ca România să piardă un euro din PNRR pentru jalonul cu pensiile speciale. De-a lungul anilor am dat multe legi întoarse la CCR și atunci am căutat mai multe variante discutate în coaliție și în spațiul public pentru a nu se mai întâmpla asta. E important că trebuie rezolvat jalonul”, a precizat Marcel Ciolacu la Antena3 CNN.

Liderul PSD a subliniat că problema pensiilor speciale devine o ciumă pentru că „încet - încet a devenit o presiune mare, o inechitate”: „Se poate ajunge la o criză socială din cauza unor lucruri întâmplate în acești 30 de ani”.

Marcel Ciolacu a afirmat că este „total incorect” ca o persoană să iasă la pensie la vârsta de 50 de ani și să aibă o pensie care depășește venitul președintelui în activitate, dar și să ai o pensie mai mare decât veniturile în activitate și să te angajezi la stat: „Nu e impozitare progresivă, ci un lucru cu care se corectează ceva ce au sesizat toți românii”.

„Pentru cele aflate în plată se recurge la o justă impozitare pe anumite praguri, dacă nu depășești veniturile din activitate, dacă ai avut venituri suplimentare – sunt lucruri care trebuie corectate. Nu poți să supraimpozitezi zona privată dacă statul nu și-a făcut datoria cu digitalizarea ANAF si cu combaterea evaziunii”, a explicat liderul PSD.

Întrebat dacă Guvernul va mări pensiile românilor, Marcel Ciolacu a subliniat că la finalul acestui an „vom veni cu majorarea care va fi corelată cu inflația”.

„E total anormal și e încrâncenare, mai există un singur stat UE care nu are impozitare progresivă. Nu înseamnă că se alege praful din liberalism fără cotă unică. Nu există altă perspectivă, doar Rusia mai are cota unică”, a afirmat președintele PSD.

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite