Ciolacu, vizită la Institutul „Matei Balș” de 1 mai: Le-am mulțumit medicilor și asistentelor pentru că sunt în fiecare zi la datorie
0Președintele PSD a efectuat o vizită, de 1 mai, la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” pentru a le mulțumi medicilor și asistentelor care sunt prezenți la datorie în fiecare zi. Alături de Marcel Ciolacu s-a aflat și senatorul PSD Streinu Cercel.

„Am ales ca de 1 Mai- Ziua Muncii să fiu alături de cei pentru care această zi este una obișnuită de muncă. Le-am mulțumit medicilor și asistentelor de la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș” pentru că sunt ca în fiecare zi la datorie, așa cum au făcut-o și în perioada pandemiei când au fost în prima linie a luptei cu virusul. Și mă bucur că am putut să fac asta împreună cu profesorul Adrian Streinu-Cercel”, a transmis liderul social democrat într-o postare pe Facebook.
De asemenea, Marcel Ciolacu a precizat că românii trebuie să le mulțumească și polițiștilor, pompierilor și „tuturor celor care astăzi muncesc pentru noi, restul românilor, să ne putem bucura de familie și prieteni”.
„Să nu uităm că ziua de astăzi este dedicată celor care muncesc din greu și celor care țin cu adevărat această țară pe umeri! Onoare muncii”, a adăugat liderul PSD.
Stănescu: PSD continuă misiunea pentru solidaritate și dreptate socială
Secretarul general al PSD a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, în care susțină că partidul din care face parte va continua misiunea sa pentru solidaritate și dreptate socială.
„Am sărbătorit recent 130 de ani de social-democrație, pentru că este viziunea noastră ideologică și este o idee puternică care a schimbat lumea în bine. Obligația noastră de a reprezenta interesele și drepturile salariaților nu s-a încheiat și nu se va încheia în viitorul apropiat. PSD continuă această misiune, pentru solidaritate și dreptate socială. Munca nu trebuie să însemne doar supraviețuire, ci și satisfacție și oportunități de dezvoltare personală și profesională”, a transmis Paul Stănescu, într-o postare pe Facebook.
Cine se încălzește să-i ia locul lui Ciolacu la șefia Camerei Deputaților
Camera Deputaților va avea un nou șef sau șefă după plecarea lui Marcel Ciolacu premier, la sfârșitul lunii mai. Cel puțin patru nume sunt pe lista scurtă din interiorul PSD.
Cu toate că mult timp a fost vehiculat ca variantă de președinte al Camerei Deputaților după plecarea lui Marcel Ciolacu la Palatul Victoria, Sorin Grindeanu va rămâne ministru al Transporturile, susțin surse din Coaliție pentru „Adevărul”. Rămâne de văzut dacă va fi și vicepremier, în condițiile în care PSD deja ar avea prima funcție din Guvern.
Prin urmare, încep jocurile pentru șefia Camerei Deputaților, adică pentru a treia funcție în stat, o poziție importantă și care odată cu trecerea timpului poate deveni o contrapondere la cea pe care o are Marcel Ciolacu, adică de premier, de la final de mai.
În discuțiile din PSD, lista e destul de lungă, fiind atât bărbați, cât și femei, ținându-se cont de semnificația alegerii fiecărui candidat pentru a treia funcție în stat. Prima persoană este Daniel Suciu, acum vicepreședinte al Camerei Deputaților. A doua variantă este Alfred Simonis, liderul de grup al PSD. Surse social-democrate susțin că acesta e cel mai influent om din partid la nivel parlamentar, fiind cel care controlează ce se întâmplă la nivel legislativ
Marcel Ciolacu a discutat cu apropiații inclusiv de propunerea unei femei, fiind mai multe variante. Două dintre acestea sunt șefa Comisiei de învățământ de la Camera Deputaților și unul dintre secretarii Camerei Deputaților. În ceea ce privește șefa de învățământ, aceasta este Natalia Intotero, deputată de Hunedoara. „Soldat disciplinat”, Intotero a figurat în ultimii ani prin cei mai puternici donatori ai partidului, susținând formațiunea cu sume generoase.