Ce spune Ciolacu despre candidatura la prezidențiale în 2024

0
Publicat:

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că încă nu a luat decizia de a candida la președenția României, dar că după 20 de ani ar fi „cazul” ca țara noastră să aibă un președinte social-democrat. Ultimul președinte de țară al PSD a fost Ion Iliescu.

Marcel Ciolacu, despre posibila candidatură la prezidențiale. Foto: Gov.ro
Marcel Ciolacu, despre posibila candidatură la prezidențiale. Foto: Gov.ro

Întrebat dacă v-a candida în 2024 la prezidențiale, Marcel Ciolacu a afirmat, într-un interviu pentru Antena 3, că nu își propune și consideră că există și alți oameni de stânga care să fie potriviți. „Nu neapărat. Sunt și alți oameni care sunt autentici de stânga. (...) După crizele economice care au atins întreaga lume, după criza majoră de securitate, temele principale sunt social-democrate. Românii și lumea au nevoie de o conducere de stânga, să se reașeze lucrurile.”

În calitate de premier, Marcel Ciolacu a transmis că principalul obiectiv pentru el este continuarea reformelor prin PNRR. Liderul de la Palatul Victoria a subliniat că fără aceste reforme, România nu va adera la la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

„Din functia de prim-ministru, reforma. România fârâ reforme nu va putea merge mai departe, nu va avea acces la OECD. E momentul de cotitură al României, trebuie reforme în sistemul bugetar. România trebuie să implementeze toate reformele din PNRR, dar nu gândite după mintea unora, de asta există negocieri. Nu am probleme să explic la Comisie cum sunt românii, ce pot și ce nu pot accepta românii. Să știți că există dialog, există echipe tehnice la MIPE și la Finanțe pe care Comisia le acceptă pentru dialog”, a punctat social-democratul.

Ce se întâmplă cu PNRR

Premierul Ciolacu a declarat că pentru atingerea acestor obiective este dispus să poarte negocieri directe pe angajamente PNRR cu oficialii europeni.

„De aceea există negociere şi unde eu n-am nicio problemă să mă duc să negociez direct cu un înalt funcţionar de la Bruxelles. Am înţeles că sunt primul prim-ministru care a făcut acest lucru. N-am nici cea mai mică problemă să explic cum sunt românii în realitate, ce pot accepta românii şi ce nu pot accepta românii, care-s nedreptăţile pe care le-au avut românii pe timpul comunismului şi pe care nu le mai acceptă în acest moment. Şi să ştiţi că există acest dialog. Există echipe tehnice la MIPE, la Finanţe, specialişti şi oameni pe care Comisia îi acceptă ca şi negociatori, ca şi parteneri de dialog”, a mai afirmat președintele PSD.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite