Nicușor Dan, după reținerea lui Călin Georgescu: „Nu are nimic de-a face cu alegerile din 2024. Este vorba de o acuzație de înșelăciune”
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, 22 septembrie, la New York, că dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT nu are legătură cu alegerile din 2024. Șeful statului a precizat că, din comunicarea DIICOT pe care a văzut-o, este vorba despre acuzații de înșelăciune și a subliniat că procurorii sunt cei care trebuie să clarifice faptele.

„Ce am văzut şi eu din comunicarea DIICOT nu are nimic de-a face cu alegerile din acest dosar, nu are nimic de a face cu alegerile din 2024. Este vorba de o acuzaţie de înşelăciune, dacă am reţinut eu bine încadrarea juridică şi evident că e atributul şi responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele şi evident că respectăm prezumpţia de nevinovăţie. Asta e tot ce pot să spun”, a declarat Nicușor Dan, potrivit News.ro.
Președintele a amintit că între Administrația Prezidențială și sistemul judiciar există o separație constituțională și a spus că va acționa în limitele prevăzute de Constituție.
Călin Georgescu a fost reținut luni, pentru 24 de ore, de procurorii DIICOT, într-un dosar în care este cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit DIICOT, ancheta vizează fapte care ar fi început în 2021 și un prejudiciu de peste 1,1 milioane de euro.
Întrebat despre persoanele care îl consideră pe Călin Georgescu o victimă a sistemului, Nicușor Dan a spus că înțelege această percepție și a invocat nivelul redus de încredere în justiție.
„În primul rând, de înţelegere, chiar de simpatie, pentru că, dacă ne uităm în sondaje, vedem că încrederea în sistemul de justiţie e ba 25%, ba 30%. Asta înseamnă că cei care nu au încredere în sistemul de justiţie sunt 70-75%. Şi atunci, evident că pare că totul este un aranjament cu nişte sfori trase din cine ştie ce loc”, a afirmat președintele.
Nicușor Dan a fost întrebat și dacă îl consideră pe Călin Georgescu o victimă. Președintele a răspuns că, în acest moment, există o acuzație formulată de DIICOT, care trebuie analizată în cadrul procedurilor judiciare, dar că prezumția de nevinovăție trebuie respectată.
„În acest moment există o acuzaţie a DIICOT, care are o aparenţă, pentru că, până la eventuala judecată de către judecător, discutăm de aparenţe. Deci, în acest moment, acuzaţia DIICOT-ului are o aparenţă de verdicitate, pe de altă parte, suntem obligaţi, la fel, constituţional, să folosim prezumpţia de nevinovăţie”, a spus șeful statului.
Călin Georgescu a fost ridicat luni din trafic și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde procurorii au efectuat percheziții. Ulterior, el a fost dus la sediul DIICOT pentru audieri și a fost reținut pentru 24 de ore. Marți, procurorii urmează să îl prezinte Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.




















































