După paza de stat, generalul Igor Bodorin se va ocupa de protecţia băncilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul director al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), general-maiorul în retragere Igor Bodorin, a devenit director al agenţiei private de securitate "Klassika-Force“

Igor Bodorin a declarat că firma pe care o conduce a câştigat deja dreptul de a asigura paza filialelor şi reprezentanţelor băncii Unibank.

"Am participat la concursurile pentru prestarea de astfel de servicii, organizat şi de alte două bănci, dar deocamdată nu s-a adoptat o decizie. Sperăm să câştigăm licitaţiile“, a declarat generalul.

Potrivit fostului şef de la SPPS e vorba de Banca de Economii şi Banca Socială.

Anterior Bodorin a declarat pentru Infotag că în cadrul agenţiei de securitate a adunat o echipă de foşti ofiţeri de poliţie şi colaboratori ai serviciilor speciale, care sunt la pensie, dar au potenţial necesar pentru a activa cu succes încă câţiva ani.
Potrivit fostului şef al SPPS, agenţia va oferi nu doar servicii de pază persoanelor şi întreprinderilor de orice formă de proprietate, dar şi asigurarea securităţii – "care, deocamdată, nu este oferit de nimeni în Republica Moldova”.

Igor Bodorin are 44 de ani, este din Chişinău, şi are grad special de general-maior. A activat în Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat în perioada 2007-2013.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite