Focuri de armă în București, după ce un bărbat a atacat cu un cuțit un polițist. Intervenție de urgență într-un apartament din Sectorul 3
Un bărbat din Sectorul 3 al Capitalei, care amenințase că își va face rău, a atacat cu un cuțit un polițist din echipa de intervenție chemată să-l salveze. Pentru a opri atacul, un agent a folosit arma din dotare, cu muniție neletală. Bărbatul a fost rănit în zona abdomenului, însă viața nu i-a fost pusă în pericol.

Incidentul a avut loc pe 10 octombrie 2026, după ce polițiștii Secției 13 Poliție au fost sesizați că un bărbat i-ar fi transmis fostei soții un mesaj în care afirma că își va face rău. Îngrijorată pentru siguranța acestuia, familia a cerut ajutorul autorităților.
Polițiștii s-au deplasat de urgență la adresa indicată, în Sectorul 3 al Capitalei, unde au constatat că bărbatul se afla în interiorul apartamentului. Acesta a refuzat însă să deschidă ușa și să coopereze cu forțele de ordine.
Având în vedere riscul unei posibile autovătămări, polițiștii au solicitat sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei. La fața locului au fost mobilizate echipa de asalt și echipa de negociatori.
Bărbatul a atacat cu un cuțit un polițist
Negociatorul a încercat să discute cu bărbatul pentru a detensiona situația și a găsi o soluție care să permită încheierea intervenției în condiții de siguranță. Cum acesta a refuzat în continuare să deschidă ușa, polițiștii au decis să pătrundă în locuință.
În momentul pătrunderii, bărbatul a atacat cu un cuțit un polițist.
„Pentru oprirea atacului și imobilizarea persoanei în condiții de siguranță, după ce aceasta nu s-a supus somațiilor, un polițist a făcut uz de armamentul din dotare, cu muniție neletală, de tip cauciuc, fiind executat un foc asupra bărbatului, care a suferit leziuni în zona abdomenului. Ulterior, bărbatul a fost imobilizat, iar echipajul medical aflat la fața locului i-a acordat de îndată primele îngrijiri medicale, acesta fiind ulterior transportat la spital pentru evaluare și tratament de specialitate”, a transmis Poliția.
Potrivit informațiilor medicale disponibile, leziunile suferite nu i-au pus viața în pericol, iar bărbatul se află în afara oricărui pericol. După externare, acesta urmează să fie internat într-o unitate medicală de specialitate.
Potrivit Poliției Capitalei, intervenția a presupus evaluarea permanentă a riscurilor și adaptarea măsurilor în funcție de evoluția situației din teren. Obiectivul a fost protejarea vieții bărbatului aflat în pericol și asigurarea siguranței polițiștilor implicați.
Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, împreună cu polițiștii Secției 13 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.




















































