Ursul care a făcut ravagii pe Strada Cucului a fost împuşcat: a ucis doi câini, doi porci şi a mâncat un iepure

Ursul care a făcut ravagii pe Strada Cucului a fost împuşcat: a ucis doi câini, doi porci şi a mâncat un iepure

Ursul a fost împuşcat, în cele din urmă.

Autorităţile din Petroşani au intrat în alertă după ce un urs a atacat mai multe gospodării. Animalul a ucis doi porci, doi câini şi a mâncat un iepure, susţin poliţiştii. În cele din urmă a fost împuşcat de vânători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locuitorii de pe Strada Cucului, din Petroşani, au trecut în ultimele nopţi prin adevărate spaime. Un urs a atacat mai multe gospodării şi le-a ucis animalele de casă ale localnicilor.

„Am fost sesizaţi de o familie din localitate că un urs a intrat pe veranda casei acesteia, apoi a mâncat un iepure şi a ucis doi câini. Vânătorii şi jandarmii au fost cei care s-au deplasat la faţa locului şi pornit în căutarea animalului. În noaptea de joi spre vineri, un alt localnic de pe Strada Cucului a sesizat că un urs a intrat în anexa casei sale şi a ucis doi porci. La faţa locului s-au deplasat membrii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor, iar dată fiind agresivitatea animalului, acesta a fost împuşcat de vânători”, a informat Laura Bradu, purtătoare de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Hunedoara susţin că vor face analize cadavrului ursului. Vânătorii au precizat că animalul avea un comportament atipic, mult mai agresiv.


Vă recomandăm şi:

De teama urşilor, traseele din Retezat unde sute de oi au murit rămân închise. Sălbăticiunile stăpânesc peste leşuri

Timp de trei săptămâni, de la moartea celor peste 600 de oi în Masivul Retezat, peste 30 de echipe de jandarmi, salvamontişti şi angajaţi ai ocoalelor silvice şi ale administraţiei Parcului Naţional Retezat au fost mobilizate pentru a-i avertiza pe turişti cu privire la riscurile la care se expun dacă ajung în zonele unde zac cadavrele oilor.

Sute de oi ucise după ce au fost atacate de urşi în Munţii Retezat. Cadavrele zac în apropierea traseelor turistice

Leşurile a peste 400 de oi zac în apropierea potecilor pe care turiştii urcă pe traseele din Parcul Naţional Retezat. Turmele au fost atacate de urşi, în zilele trecute, iar oile au fost devorate.

Canicula scoate viperele din ascunzişuri: cum ne putem feri de veninul lor

Direcţia de Sănătate Publică Hunedoara atenţionează asupra pericolului pe care îl reprezintă prezenţa în mai multe zone din judeţ a viperelor comune, cu un venin puternic. Cei mai expuşi riscurilor sunt excursioniştii care ajung pe munte.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările