Momente cumplite în Gara Aurel Vlaicu: o fetiţă în vârstă de 8 ani a murit, lovită de locomotivă, sub privirile mamei sale

Momente cumplite în Gara Aurel Vlaicu: o fetiţă în vârstă de 8 ani a murit, lovită de locomotivă, sub privirile mamei sale

Gara Aurel Vlaicu.

O fetiţă în vârstă de 8 ani a murit, lovită de o locomotivă, în timp ce aştepta trenul însoţită de mama şi sora sa, în staţia Aurel Vlaicu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tragedie în satul Aurel Vlaicu, din judeţul Hunedoara. O copilă în vârstă de 8 ani a murit, spulberată de o locomotivă. Accidentul s-a petrecut, luni, în jurul orei 5.

„Echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului, a constatat că pe marginea CF 200, în staţia CF Aurel Vlaicu, o locomotivă izolată care circula din direcţia Alba Iulia – Simeria, a surprins în gabaritul căii ferate şi a accidentat mortal o fetiţă în vârstă de 8 ani, din municipiul Alba Iulia. La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Ambulanţei, care a constatat decesul minorei”, a informat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Minora se afla în staţia Aurel Vlaicu, împreună cu mama sa şi sora ei în vârstă de 5 ani, în aşteptarea unui tren care să le transporte în Alba Iulia. Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

„Luni, în jurul orei 4.54, o locomotivă care se deplasa din direcţia Deva spre Orăştie a surprins şi acroşat o minoră de 7 ani care se deplasa cu mama ei de a lungul liniei de cale ferată în dreptul Staţiei CFR Aurel Vlaicu. Deplasarea acestora s-a făcut intr-o zonă interzisă. În urma impactului, minora a decedat”, a informat ISU Hunedoara.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Tragedie într-un hotel din Hunedoara: un elev de 13 ani s-a prăbuşit de la etajul 4. Copilul venise la olimpiada naţională

Tragedie pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva, la poalele Dealului Liliecilor. Un muncitor a murit electrocutat

VIDEO Tragedie pe Lacul Cinciş: un pescar s-a înecat după ce i s-a agăţat undiţa. Trupul este căutat de scafandri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: