Locul tainic din inima pădurii unde sunt ascunse rămăşiţele mănăstirii dispărute a Huniazilor VIDEO
0
Locul unei mănăstiri medievale ctitorită de familia lui Ioan de Hunedoara a rămas ascuns în pădurile vaste de la poalele Munţilor Poiana Ruscă.
O poieniţă ascunsă în pădurile de pe valea Ploştii (Mănăstirii), în apropierea satului Ghelari (judeţul Hunedoara) şi la câţiva kilometri de lacul Cinciş, păstrează vestigiile uneia dintre cele mai vechi mănăstiri ridicate de români.
VIDEO - LOCUL UNDE SE AFLA MĂNĂSTIREA
VIDEO - VALEA PLOŞTII , RUINELE UNEI EXPLOATĂRI METALURGICE
Unii istorici au susţinut că mănăstirea înfiinţată la începutul secolului al XV-lea şi distrusă pentru totdeauna în anul 1762 fusese ctitorită şi înzestrată cu averi de familia lui Ioan de Hunedoara.
Locul ei, unde apele pârâului Plosca întâlnesc pârâul Meriz, a fost marcat de o cruce de piatră, ridicată în anul 1806 de către localnici. Monumentul a rezistat timpului, în mijlocul unei păduri întinse, puţin călcată de oameni.
Crucea care indică locul unde se afla mănăstirea. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În Poiana Alicului, unde s-ar fi aflat mănăstirea medievală, călătorii pot ajunge urmând cursul pârâului Plosca, fost afluent al Cernei, ale cărui ape se revarsă acum în Lacul Cinciş. Pârâul se strecoară prin văile adânci ale Ghelariului, unde pădurile vechi acoperă rămăşiţele unor cătune dispărute. Poteca prin pădure îl traversează de mai multe ori, ajungând să se confunde cu apele sale.
Codrii au păstrat însă vestigii ale fostelor mine, cariere şi atelierele metalurgice din Evul Mediu, dar şi urmele drumurilor înguste şi prăpăstioase ale fierului, pe care localnicii din Ghelari coborau în trecut la târgul Hunedoarei. La locul fostei mânăstiri, oaspeţii pot coborî de-a dreptul prin pădure, pe pantele abrupte de pe valea Ploştii, însă cei care nu cunosc zona se pot rătăci cu uşurinţă. Satele Ghelari şi Mănăstirea pot fi luate ca repere în căutarea rămăşiţelor fostului aşezământ.
Locul unde se afla mănăstirea Huniazilor. ADEVĂRUL
Despre mănăstirea Plosca, istoricii susţin că datează din aceeaşi perioadă cu mănăstirea Prislop, aflată la circa 10 - 15 kilometri peste dealuri, şi ar fi fost o filie a acesteia.
„O adresă a ordinariatului Episcopiei Unite către Tesauriatul Regesc ne spune în 1829, pe baza unei cercetări din 1711 şi a altor documente pierdute, că mănăstirea Plosca este mai veche decât cetatea Hunedoara şi că ar fi fost înzestrată cu moşii de familia Huniadi. Biserica a fost aşezată în pădure, pe vale, sub hotarul comunei Ghelar. Piatra altarului se găseşte într-o grădină, numită mănăstirea Alicului, un credincios care a ridicat o cruce pe locul bisericii. Numele Plosca l-ar fi primit de la familia Teliuc, numită Ploscanul, care a dăruit o poiană mai mare pentru călugării acestei mănăstiri”, informa istoricul Ştefan Meteş, în volumul „Mănăstirile româneşti din Transilvania şi Ungaria” (1939).
Ruinele unui „ciocan” de fier. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Mănăstirea distrusă în 1762
În jurul anului 1762, cei doi călugări uniţi care mai slujeau în vechea mănăstire, ieromonahul Teodosie şi monahul Paisie, au trecut la ortodoxie, împreună cu călugării de la mănăstirea Prislop. Decizia călugărilor a dus la represalii împotriva acestora şi a mănăstirii.
„Episcopul s-a supărat foc pentru această apostasie şi ceru, la 12 aprilie 1762, de la baronul Dietrich, membru în comisiunea aulică transilvăneană, să prindă pe călugări şi să-i alunge din mănăstirile Prislop şi Plosca. Generalul Bucow, preşedintele comisiunii, fu cu mult mai aspru în rezolvarea chestiunii şi porunci oficialilor comitatului, în 5 iunie 1762, ca amândouă mănăstirile să fie arse şi distruse, iar averea lor mobilă să fie dată episcopului Aaron ca să deschidă o şcoală la Haţeg. Ordinul lui Bucow a fost îndeplinit. În 1762, mănăstirea a fost distrusă fără să se mai poată reface, iar averea, odoarele şi odăjdiile au fost date episcopului Aaron, care a depozitat o parte din ele, împreună cu icoanele, la biserica unită din Hunedoara (n.red. actuala biserică ortodoxă Sf. Nicolae – cea mai veche din municipiu). Mănăstirea avusese o avere bunişoară: 12 locuri de casă, pe care oamenii au clădit case, plătind o taxă, şi o pădure care valora înainte de 1913 câteva mii de coroane”, arăta istoricul Ştefan Meteş.
Valea Ploştii, vestigiile unui atelier metalurgic. VIDEO Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Şi mănăstirea Prislop a avut o soartă asemănătoare, doar că în deceniile următoare aşezământul din Ţara Haţegului a fost restaurat.
Icoane provenite de la mănăstirea Plosca, la biserica Sf. Nicolae din Hunedoara. Foto: Biserica Sf. Nicolae / Facebook
De la mănăstirea Plosca au rămas câteva icoane preţioase, care s-au păstrat în biserica „Sfântul Nicolae” din Hunedoara. De-a lungul timpului, locul vechii mănăstiri nu a fost cercetat de arheologi, aşa încât informaţiile privind planimetria şi vechimea acesteia sunt puţine.
Biserica Huniazilor, înghiţită de ape
În aceeaşi zonă apropiată Lacului Cinciş, o altă ctitorie a Huniazilor a dispărut pentru totdeauna în anii ´60. Despre biserica Huniazilor, care păstra deasupra stranei inscripţia „Iohannes XX”, cercetătorii susţin că a fost clădită pe panta dealului aplecat spre pârâul Valea Limpede şi ar fi fost ridicată de Moga, o rudă a Huniazilor. Biserica de sub ape, ruinată odată cu construcţia barajului a fost clădită la mijlocul secolului al XV-lea, iar povestea sa a fost strâns legată de cea a familiei Huniazilor.
Lacul Cinciş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Potrivit legendei, aici ar fi fost înmormântată mama lui Ioan de Hunedoara, Elisabeta Morsinai. Biserica veche de şase secole din Cinciş a fost demolată, înainte ca locul să fie înghiţit de ape. Iniţial, relata preoteasa Anişoara Crăciun (1930 - 2017), autorităţile comuniste şi sătenii s-au înţeles ca biserica monument istoric să fie mutată din locul în care se afla pe un deal. Iar dacă acest lucru nu ar fi fost posibil, exista varianta construirii unui zid în jurul lăcaşului, care să o protejeze de apă. Autorităţile regimului comunist nu s-au mai ţinut însă de cuvânt. Într-o noapte, un tânăr a legat turla bisericii de un utilaj şi a prăbuşit-o, relata preoteasa în 2013. Apoi, până dimineaţa, monumentul a fost pus la pământ, povestea femeia. Localnicii din satul Cinciş povesteau că oamenii, necăjiţi că au fost nevoiţi să îşi părăsească vechile case, au aruncat blesteme asupra lacului şi au evitat, vreme îndelungată, să îşi mai adape animalele din apele sale.
Biserica Cinciş, în anii 50. Foto: Monografia Cincişului.
Preotul Rudeanu oferea însă o altă variantă despre soarta bisericii, odată cu înfiinţarea lacului de acumulare. „La Cinciş, continuă preotul, vara, când, din cauza secetei, nivelul apelor din lac scade, turla bisericii rămâne deasupra apei, iar primăvara, când nivelul apelor creşte, întreaga biserică rămâne sub ape”, scria publicistul Constantin Prîsnea, în anii ´60. În anii următori, apele noului lac de acumulare au crescut, iar turla bisericii, despre care relata preotul, nu a mai ieşit la iveală.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
