Banii furați din conturi trebuie restituiți de bănci. Ce prevede decizia CJUE și ce riscă victimele care mint

Băncile nu pot refuza automat rambursarea unei tranzacții neautorizate invocând neglijența gravă a clientului, a stabilit Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). De exemplu, în SUA, legislația protejează, victimele transferurilor neautorizate, dar situația este mai complicată atunci când oamenii trimit personal bani escrocilor, convinși că plătesc o factură sau urmează instrucțiunile unui reprezentant al băncii. În schimb, cei care inventează intenționat o fraudă pentru a recupera banii se pot expune unor consecințe juridice.

Băncile vor fi obligate să returneze banii victimelor înșelate online de escroci Foto: arhivă

Hotărârea CJUE este relevantă și pentru consumatorii din România, unde fraudele prin linkuri false, apeluri telefonice și pagini de internet care imită platformele oficiale sunt o problemă reală. Decizia trebuie avută în vedere de instanțele naționale în cauzele similare, atunci când interpretează normele europene aplicabile. În Statele Unite, regulile federale prevăd, la rândul lor, protecții pentru anumite transferuri electronice neautorizate, însă recuperarea banilor depinde de tipul operațiunii și de împrejurările concrete.

Ce a decis CJUE în cauza C-70/25

Prin hotărârea pronunțată la 15 octombrie 2026 în cauza C-70/25, Tukowiecka, Curtea a clarificat modul în care trebuie aplicate regulile europene privind rambursarea tranzacțiilor de plată neautorizate.

Cazul a pornit de la situația unei cliente a unei bănci din Polonia, care încerca să vândă un produs pe o platformă online. Un presupus cumpărător i-a trimis un link fraudulos, prezentat ca fiind necesar pentru confirmarea vânzării. Linkul conducea către o pagină care imita site-ul băncii, unde femeia și-a introdus datele de autentificare pentru serviciile bancare online.

Ulterior, o altă persoană a folosit aceste date pentru a transfera din contul femeii aproximativ 700 de euro. Clienta a notificat banca în ziua următoare, dar instituția a refuzat rambursarea, considerând că aceasta fusese grav neglijentă pentru că nu își protejase corespunzător datele de securitate.

Curtea a stabilit că banca nu poate refuza rambursarea imediată a unei tranzacții neautorizate doar pentru că apreciază că utilizatorul a fost grav neglijent.

În principiu, suma trebuie rambursată imediat sau cel târziu până la sfârșitul următoarei zile lucrătoare după ce banca a constatat operațiunea ori a fost notificată despre aceasta, cu condiția ca utilizatorul să informeze banca fără întârzieri nejustificate.

Excepția prevăzută de dreptul european privește situația în care banca are motive rezonabile să suspecteze o fraudă comisă de client și comunică aceste motive, în scris, autorității naționale competente.

De ce este importantă decizia pentru instanțele din România

Hotărârile preliminare ale CJUE explică modul în care trebuie interpretat dreptul Uniunii Europene. Interpretarea dată de Curte nu este doar o recomandare și trebuie luată în considerare de instanțele naționale atunci când soluționează cauze similare care intră sub incidența normelor europene interpretate.

În cazul de față, instanțele din România trebuie să țină cont de interpretarea oferită de CJUE atunci când judecă litigii privind tranzacții neautorizate și aplică normele europene relevante, transpuse în legislația națională. Hotărârea nu înseamnă că toate dosarele trebuie soluționate identic, indiferent de fapte, ci că prevederile europene trebuie interpretate în acord cu explicațiile Curții.

Această distincție contează în special în litigiile în care banca refuză să restituie banii invocând faptul că persoana păgubită a accesat un link suspect, a divulgat date de autentificare sau a urmat instrucțiunile unui presupus angajat al instituției.

Banca trebuie să restituie banii, dar cine suportă în final pierderea?

Hotărârea face o distincție importantă între două chestiuni: obligația de rambursare imediată și stabilirea persoanei care trebuie să suporte în final pierderea financiară.

Dacă tranzacția a fost neautorizată, banca nu poate transforma simpla acuzație de neglijență gravă într-un motiv pentru a refuza de la început restituirea banilor.

Acest lucru nu înseamnă însă că orice client care a fost victima unei fraude va păstra automat suma rambursată.

După rambursare, banca poate solicita recuperarea pierderii dacă dovedește că aceasta a rezultat din încălcarea intenționată sau din neglijența gravă a obligațiilor clientului, inclusiv a celor privind protejarea datelor de securitate. Sarcina probei privind frauda sau neglijența gravă revine prestatorului de servicii de plată, în condițiile legii.

Prin urmare, faptul că victima a accesat un link fals ori și-a introdus datele pe o pagină care imita site-ul băncii nu justifică automat refuzul rambursării inițiale. Împrejurările concrete trebuie evaluate potrivit regulilor aplicabile.

Ce prevăd regulile din România

În România, obligațiile privind tranzacțiile neautorizate sunt reglementate de Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată.

Articolul 173 prevede, în principiu, obligația prestatorului de servicii de plată de a rambursa suma aferentă unei operațiuni neautorizate imediat sau cel târziu la sfârșitul următoarei zile lucrătoare după ce a constatat operațiunea ori a fost notificat despre aceasta. Legea prevede și excepția referitoare la motivele rezonabile de suspiciune a unei fraude comise de utilizator, care trebuie comunicate în scris autorității competente.

Articolul 172 stabilește regulile privind sarcina probei în cazul operațiunilor de plată contestate și prevede că prestatorului îi revine obligația de a dovedi frauda sau neglijența gravă a utilizatorului atunci când invocă asemenea circumstanțe.

Pentru clienți, aceste prevederi sunt importante atunci când banca le comunică, după o fraudă, că nu le poate restitui banii deoarece au divulgat date de autentificare, au accesat un link sau au urmat instrucțiunile unei persoane care s-a prezentat drept reprezentant al instituției.

Hotărârea CJUE clarifică interpretarea normelor europene care stau la baza acestor obligații și trebuie avută în vedere în litigiile similare soluționate de instanțele naționale.

Există o diferență juridică importantă pe care victimele trebuie să o cunoască.

În cazul analizat de CJUE, infractorul a folosit datele de autentificare ale victimei pentru a efectua transferul. Situația poate fi diferită atunci când persoana păcălită inițiază și confirmă ea însăși o plată, crezând că trimite bani către un cont oficial sau către o persoană de încredere.

Cum funcționează protecția clienților în Statele Unite

În SUA, protecția consumatorilor în cazul transferurilor electronice este reglementată, între altele, de Electronic Fund Transfer Act și de Regulamentul E (Regulation E), aplicat de Consumer Financial Protection Bureau (CFPB), autoritatea federală pentru protecția consumatorilor de servicii financiare.

Regulile americane prevăd că transferurile electronice efectuate de o altă persoană fără autoritatea reală a titularului contului pot fi considerate operațiuni neautorizate, inclusiv atunci când infractorul a obținut datele de acces prin înșelăciune. CFPB precizează că această protecție poate fi aplicabilă atunci când escrocii se dau drept angajați ai băncii și conving victima să le divulge datele de autentificare sau codurile de verificare.

În astfel de situații, banca trebuie să respecte procedurile de investigare și soluționare a tranzacțiilor contestate. În general, instituția trebuie să investigheze sesizarea, să comunice rezultatul și să corecteze eroarea dacă stabilește că aceasta s-a produs, potrivit termenelor prevăzute de regulament.

Un element important este că neglijența clientului nu poate fi folosită pentru a-i impune o răspundere mai mare decât limitele stabilite de Regulation E pentru transferurile neautorizate. Cu alte cuvinte, faptul că o persoană a fost imprudentă nu anulează automat protecția legală.

Ce se întâmplă dacă victima a trimis ea însăși banii?

Aici apare una dintre cele mai importante diferențe între o tranzacție neautorizată și o plată făcută în urma unei înșelătorii.

Să presupunem că un infractor obține acces la contul unei persoane și transferă bani fără ca titularul să inițieze operațiunea. În condițiile prevăzute de Regulation E, transferul poate fi considerat neautorizat, iar clientul poate beneficia de protecțiile legale aplicabile.

Situația este mai complicată dacă escrocul convinge victima să inițieze personal un transfer. De exemplu, cineva se prezintă drept reprezentant al departamentului de securitate al băncii și îi spune clientului să mute banii într-un așa-zis „cont sigur”. Victima deschide aplicația bancară, introduce datele beneficiarului și confirmă plata, crezând că își protejează economiile.

În acest al doilea scenariu, faptul că plata a fost determinată de o înșelătorie nu înseamnă automat că ea este o tranzacție neautorizată în sensul legii americane. Trebuie analizate mecanismul plății, existența consimțământului și regulile aplicabile tipului respectiv de transfer.

Această distincție este importantă și pentru plățile de tip persoană-la-persoană, cunoscute drept P2P. CFPB arată că transferurile P2P pot intra sub incidența Regulation E atunci când îndeplinesc condițiile legale pentru a fi considerate transferuri electronice de fonduri. Însă protecția pentru o plată inițiată de un escroc care a obținut fraudulos accesul la cont nu trebuie confundată cu situația în care clientul autorizează personal o plată către escroc.

În SUA sunt sancționați cei care mint

În SUA există reguli care protejează clienții în cazul transferurilor electronice neautorizate, însă nu se poate spune că băncile restituie automat toate sumele pierdute prin fraude și nici că persoanele care au fost păcălite sunt întotdeauna despăgubite.

Rezultatul depinde de natura transferului, de dovezi, de momentul notificării și de regulile aplicabile. În cazul unei operațiuni neautorizate, cadrul federal stabilește obligații de investigare și limitează răspunderea consumatorului în anumite condiții.

În schimb, dacă o persoană a inițiat și a confirmat voluntar un transfer către un escroc, recuperarea banilor poate fi mai dificilă. Chiar dacă victima a fost manipulată, banca poate analiza operațiunea ca pe o plată autorizată, în funcție de circumstanțe și de normele aplicabile.

În privința declarațiilor false, nu există o regulă federală generală potrivit căreia orice client care reclamă în mod fals o fraudă este automat amendat de bancă cu o anumită sumă. O reclamație nefondată poate fi respinsă după investigare, iar furnizarea intenționată de informații false poate atrage consecințe juridice în funcție de fapte și de legislația aplicabilă.

Aceste situații trebuie diferențiate de cazul unei victime de bună-credință care contestă legitim o tranzacție. Prin urmare, modelul american nu poate fi rezumat la formula „banca îi despăgubește pe cei de bună-credință și îi sancționează pe cei care mint”. Există protecții legale pentru transferurile neautorizate, proceduri de investigare și reguli privind răspunderea, dar rezultatul depinde de fiecare caz.

Ce ar trebui să facă persoanele care descoperă tranzacții suspecte

Indiferent de țara în care se află, persoanele care observă transferuri pe care nu le-au autorizat ar trebui să acționeze imediat:

• Să contacteze banca prin numărul oficial și să solicite blocarea instrumentelor de plată compromise, dacă este necesar.
• Să raporteze în scris tranzacțiile contestate și să păstreze numărul de înregistrare al sesizării.
• Să solicite expres rambursarea sumelor aferente tranzacțiilor pe care nu le-au autorizat.
• Să păstreze mesajele, linkurile, capturile de ecran, numerele de telefon și orice alte dovezi relevante.
• Să sesizeze poliția atunci când există indicii privind săvârșirea unei infracțiuni.
• Dacă banca refuză rambursarea, să solicite motivarea în scris și să analizeze posibilitatea unei reclamații către autoritățile competente sau a unei acțiuni în instanță.

Este important ca sesizarea să fie făcută fără întârzieri nejustificate. Clienții nu ar trebui să comunice parole, coduri de autentificare sau date de securitate persoanelor care îi contactează și pretind că reprezintă banca.

Ce trebuie să rețină clienții din România

Decizia CJUE în cauza C-70/25 clarifică o problemă esențială: în cazul unei tranzacții neautorizate, banca nu poate refuza rambursarea imediată doar invocând neglijența gravă a clientului. Eventuala recuperare ulterioară a banilor este o chestiune distinctă și presupune îndeplinirea condițiilor legale.

În România, această interpretare trebuie avută în vedere de instanțele naționale în cauzele similare, în aplicarea legislației care transpune normele europene. Hotărârea nu garantează rambursarea oricărei pierderi provocate de o înșelătorie, mai ales atunci când victima a inițiat personal transferul, dar stabilește un reper juridic important pentru litigiile privind operațiunile neautorizate.

Comparația cu SUA arată că și legislația americană distinge între transferurile efectuate fără autoritatea reală a clientului și plățile pe care acesta le inițiază după ce a fost manipulat. În ambele sisteme, această diferență poate influența decisiv posibilitatea recuperării banilor.

Pentru victime, primul pas rămâne contestarea rapidă a operațiunii și documentarea circumstanțelor în care au dispărut banii. Pentru bănci, obligația este de a analiza sesizarea potrivit legii, nu de a considera automat că persoana păgubită trebuie să suporte pierderea doar pentru că a fost înșelată.