Istoriile tulburătoare ale celor mai vechi biserici catolice din Hunedoara. Ce se ascunde sub capela Corvinilor
0
Mai multe biserici romano-catolice din munţii Hunedoarei păstrează istorii tulburătoare. Au fost ridicate în secolele trecute, când ţinuturile bogate în aur, fier şi cărbune atrăgeau sute de familii de minieri, însă cu timpul multe monumente au rămas pustii şi, în final, abandonate.
O mulţime de biserici romano-catolice, rămase pustii în ultimele decenii, „împodobesc” fostele aşezări miniere din munţii Hunedoarei.
Au fost ridicate în urmă cu două – trei secole, când satele din ţinuturile bogate în resurse naturale (aur, metale preţioase, cărbune şi fier) s-au dezvoltat cu repeziciune, atrăgând sute de familii de mineri din toate colţurile Europei, din Moldova şi Muntenia şi, mai ales, din statele Imperiului Austro-Ungar.
Au fost vremurile în care centrele miniere din Munţii Poiana Ruscă, Valea Jiului şi Munţii Metaliferi se numărau printre cele mai profitabile din Europa. Comunităţile lor cosmopolite prosperau şi îşi permiteau „luxul” construirii unor biserici solide şi impunătoare, menite să dăinuie peste secole.
Creştinii ortodocşi, romano-catolici, greco-catolici, reformaţi, evanghelici şi-au ridicat atunci biserici noi, care ocupau colinele şi văile satelor ascunse în munţii sfredeliţi de galerii miniere.
Mănăstirea din Baia de Criş. Foto: Daniel I. Iancu
De la începutul secolului XX, numărul credincioşilor romano-catolici din satele Hunedoarei s-a restrâns drastic, iar multe dintre bisericile lor au fost închise. În anii ´30, în judeţ trăiau peste 30.000 de romano-catolici, cei mai mulţi în localităţile rurale. Ultimul recensământ, din 2011, indica circa 15.000 de romano-catolici, dintre care mai puţin de 700 locuiau în satele Hunedoarei. În unele localităţi, câte doi – trei credincioşi încearcă să revitalizeze bisericile uitate, în alte aşezări monumentele au fost lăsate în voia sorţii.
Povestea tulburătoare a mănăstirii franciscane din Baia de Criş
Baia de Criş, un vechi centru minier de la poalele Apusenilor a fost reşedinţa administrativă a comitatului Zarand până în secolul al XIX-lea. Localitatea aflată în vecinătatea municipiului Brad are o istorie zbuciumată, care dezvăluie episoade dramatice ale Răscoalei iobagilor din 1784 şi ale Revoluţiei din Transilvania anilor 1848 – 1849. În Baia de Criş, „în tinda casei unui sărac”, aşa cum menţiona istoricul Nicolae Iorga, a murit Avram Iancu (1824 – 1872), lider al românilor implicaţi în războiul civil de la mijlocul secolului al XIX-lea. „Crăişorul munţilor” a fost înmormântat în cimitirul din satul Ţebea, la umbra „gorunului lui Horea” - locul de întâlnire al capilor răscoalei împotriva nobilimii ungare.
Biserica din Baia de Criş. ADEVĂRUL
Alături de vestigiile care amintesc de Avram Iancu şi de fruntaşii răscoalei din 1784, o veche mănăstire franciscană, ridicată în centrul localităţii Baia de Criş, îşi impresionează oaspeţii. Originile ei se pierd în epoca medievală, când pe acelaşi loc ar fi existat o biserică gotică, distrusă într-un incendiu şi lăsată să se ruineze. „La începutul secolului al XVIII-lea, sub oblăduirea episcopului Ladislau Nádasdy, franciscani bulgari au ajuns în localitate şi au preluat parohia, oficiind mai întâi într-o capelă aflată în partea de sud a vechii biserici. Pe cea din urmă, rămasă multă vreme fără acoperiş şi cu bolţile căzute, au restaurat-o treptat”, informează cercetătorul ştiinţific Daniel Iancu, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
În timpul răscoalei iobagilor conduşi de Horea, mănăstirea a fost devastată. „În 4 noiembrie 1784, un grup de ţărani năvăli în Baia de Criş. Atacară reşedinţa călugărilor franciscani bulgari. Călugării fugiră spre Ungaria, rămaseră numai doi pe care ţăranii îi bătură grav. Oamenii prădară şi aci totul, chiliile călugărilor, lăcaşurile sfinte, deschiseră mormintele sau criptele şi risipiră osemintele. Prăpădul îl invocă şi călugării înşişi, în memoriul lor către Comisia de investigaţie: reşedinţa şi biserica lor au fost ruinate cu totul, toate porţile, ferestrele, cuptoarele sparte, în chilii tăbliile au fost tăiate, toate proviziile de hrană, grâne, vin şi altele au fost prădate, tot ce era în biserică, ustensile de cult şi lucruri preţioase au fost duse, altarele tăiate, orga zdrobită, din criptă morţii au fost aruncaţi afară. Unii dintre călugări au fost bătuţi de moarte, ceilalţi au trebuit să se salveze cu fuga”, informa istoricul David Prodan, în volumul „Răscoala lui Horea” (1979).
Au mai rămas câţiva romano-catolici în comună
Mănăstirea a fost din nou jefuită în timpul Revoluţiei din 1848, când arhivele şi biblioteca i-au fost incendiate. La sfârşitul secolului al XIX-lea, biserica a fost restaurată, iar în prezent este considerată cea mai impunătoare clădire medievală gotică de pe valea Crişului Alb.
În anii ´30, un sfert din cei 900 de locuitori ai satului Baia de Criş erau romano-catolici, iar mănăstirea franciscană a fost locul cel mai încărcat de spiritualitate al acestei comunităţi. Odată cu instaurarea regimului comunist, vechea mănăstire a fost desfiinţată şi transformată pentru câţiva ani în domiciliu forţat pentru călugării alungaţi din mănăstirea Maria Radna din judeţul Arad.
A fost reînfiinţată după 1990 ca filie a mănăstirii franciscane din Deva, însă în prezent, numărul credincioşilor romano-catolici din Baia de Criş reprezintă mai puţin de unu la sută din cel al locuitorilor comunei. Biserica a rămas închisă, în aşteptarea lucrărilor de restaurare.
Biserica din Săcărâmb, ridicată din rocă vulcanică
În ultimii ani, cei câţiva romano-catolici din Săcărâmb au făcut eforturi disperate pentru salvarea bisericii lor, care ajunsese în pragul ruinării. De la mijlocul secolului al XVIII-lea, satul din Munţii Metaliferi devenise cunoscut în toată Europa datorită bogăţiilor sale subterane.
Biserica din Săcărâmb. ADEVĂRUL
În ultimele secole, din adâncurile Dealului Calvaria mare, conul vulcanic în jurul căruia a fost înfiinţat Săcărâmbul, au fost scoase cantităţi impresionante de aur şi argint, dar şi metale preţioase rare, ca teluriul şi nagyagytul. După înfiinţarea minelor de aur, locul s-a transformat rapid într-un orăşel minier prosper în care convieţuiau şi munceau români, germani, ungari, slovaci şi italieni, dar şi familii venite din colţuri îndepărtate ale Europei. Trei biserici au fost ridicate în scurt timp, pentru credincioşii greco-catolici, romano-catolici şi ortodocşi. Cea mai impunătoare dintre ele, biserica romano-catolică şi franciscană, datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea şi poartă hramul Sfintei Maria.
A fost clădită pe un con vulcanic numit Calvaria mică şi este prima biserică ce întâmpină vizitatorii, care ajung în Săcărâmb. Iniţial, în locul ei a existat o biserică de lemn, care ar fi fost ctitorită de împărăteasa Maria Tereza. „Actuala biserică romano-catolică s-a ridicat în anul 1777, la construcţie folosindu-se multă rocă vulcanică ce se găsea din belşug în zonă. Din documente rezultă că lucrările au fost încheiate în doar şapte luni. Toată biserica a fost ridicată cu contribuţia bănească şi aportul prin muncă al minerilor“, relata profesoara Ecsy Brighid.
În timpul răscoalei ţărăneşti condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, la biserică s-au refugiat mai mulţi nobili din împrejurimi, care au fost ascunşi de preot în turnul bisericii. După mai multe decenii în care a rămas neglijată de autorităţi, din 2016 biserica a intrat în reparaţii.
Biserica din Săcărâmb. ADEVĂRUL
„În mare parte, lucrările de restaurare au fost finalizate. În prezent, se mai lucrează la recondiţionarea orgii care în timp s-a degradat şi a fost descompletată. Conform contractului în luna aprilie 2022 orga va fi funcţională”, spune Carol Ecsy, membru al comunităţii romano-catolice din Săcărâmb din care fac parte în jur de 12 localnici.
O dată la trei săptămâni, duminica, un preot romano-catolic din Deva oficiază slujba religioasă în vechea biserică. Câteva zeci de oameni ajung la hramul acesteia, din 8 septembrie. Localnicii spun că biserica şi casa parohială au nevoie şi de alte lucrri de reparaţii, pentru care speră să mai poată strânge fonduri.
Biserica înghiţită de ape
Până la începutul secolului XX, minele de fier din Ghelari au atras în ţinutul de la poalele Munţilor Poiana Ruscă sute de familii din afara Transilvaniei. În secolele trecute, pe colinele şi în văile din jurul Ghelariului oamenii şi-au clădit biserici romano-catolice, greco-catolice şi reformate, unele fiind folosite şi de credincioşii calvini, lutherani, unitarieni şi presbiterieni.
Biserica din fostul sat Baia Craiului a fost cea mai impunătoare dintre aşezămintele romano-catolice aflate în regiunea minieră. Se spune că ar fi fost ctitorită chiar de împărăteasa Maria Tereza (1717 – 1780).
Ruinele sale pot fi văzute la coada Lacului Cinciş, unde râul Cerna se strecoară printre versanţi şi se revarsă în lacul de acumulare. Biserica şi-a încetat funcţionalitatea la începutul anilor ´60, când a fost construit barajul Cinciş, aflat la zece kilometri de Hunedoara. Atunci, mai multe sate din Ţinutul Pădurenilor au fost înghiţite de ape. Oamenii din Cinciş-Cerna, Valea Ploştii, Baia Craiului, Moara Ungurului şi Ciuleni au fost strămutaţi în noul sat Cinciş, înfiinţat pe un deal, iar peste 100 de case, împreună cu bisericile, şcolile şi cimitirele de pe Valea Cernei au ajuns sub ape.
În primele decenii după amenajarea lacului de acumulare, în faţa bisericii din Baia Craiului turiştii puteau ajunge cu vaporaşul şi chiar puteau intra în interiorul acesteia cu bărcile. Urmele vremurilor în care biserica se afla parţial sub ape se văd întipărite pe zidurile ei. Anii secetoşi, acumulările de nămol şi aluviuni au făcut însă ca apa să nu mai ajungă în prezent la biserica abandonată pe mal.
Capela Castelului Corvinilor. ADEVĂRUL
Ruinele au rămas o atracţie pentru amatorii de fotografii, care se opresc pentru a le admira de pe malul opus al lacului sau se încumetă să ajungă pe jos, la ele, traversând pădurea. Interiorul bisericii a rămas pustiu, plafonul e acoperit de moloz şi vegetaţie, iar acoperişul s-a prăbuşit. Doar turla bisericii este mai puţin afectată de ruinare. În vecinătatea aşezământului, câteva morminte vechi au fost şi ele devastate, iar pereţii şi fundaţiile solide de piatră ale unor clădiri îi pot duce cu gândul pe oaspeţii lor la vremurile în care satul era animat de oameni.
Capela Castelului Corvinilor – vizitată de sute de mii de turişti
Cea mai frecventată fostă biserică romano-catolică din Hunedoara se află în interiorul Castelului Corvinilor, iar în trecut purta hramul Sfintei Maria.
Capela construită în secolul al XV-lea, cu o arhitectură romanică şi gotică, primeşte anual sute de mii de vizitatori, dar nu mai are demult un rol religios. A rămas o atracţie turistică, plină de legende. Una dintre ele dezvăluie modul în care Elisabeta Szilagyi, soţia lui Ioan de Hunedoara, s-a implicat în amenajarea capelei, dovada fiind blazonul acesteia, aşezat pe balustrada frumos împodobită a încăperii. Elisabeta ar fi dat ordin ca, în cazul în care nu i-ar fi plăcut modul cum urma să arate balustrada capelei, meşterul care lucra la construcţia ei să fie decapitat.
Speriat de cele auzite, arhitectul a fugit din castel înainte de a termina lucrarea, iar legenda spune că el a povestit tuturor celor pe care îi cunoştea despre dorinţa reginei şi niciun alt meşter nu a mai venit la castel pentru a continua construcţia. Balustrada capelei a rămas astfel neterminată.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Bucătăria Castelului Corvinilor în Evul Mediu. Ce alimente nu lipseau niciodată de la ospeţe
Se încarcă comentariile...
