22 octombrie, ziua când lumea a fost în prag de dezastru nuclear. Adevărul despre criza rachetelor din Cuba

Pe 22 octombrie 1962, un comandant de submarin sovietic aproape a ordonat o lansare nucleară. Tot pe 22 octombrie a murit pictorul Ion Andreescu și s-a născut actrița Catherine Deneuve.

Criza rachetelor cubaneze Foto: Shutterstock

1811: S-a născut pianistul și compozitorul ungur Franz Liszt

Compozitorul maghiar Franz Liszt (1811-1886) este considerat unul dintre cei mai mari pianişti din toate timpurile, fiind tratat la mijlocul secolului al XIX-lea ca un rege.

Liszt şi-a încheiat cariera de pianist la doar 35 de ani, sătul de viaţa foarte agitată şi de turneele care se întindeau pe mai mulţi ani.

A studiat cu Czerny şi Paganinin şi a fost influenţat de compozitori precum Berlioz, Paganini şi Chopin, potrivit biografiei sale din Enciclopedia Columbia, ediţia 2015. Între 1839-1848 a susţinut aproape o mie de concerte, conform wikipedia.org, fiind aclamat în întreaga Europă. Începând cu 1848 s-a dedicat şi activităţii de compozitor, fiind apreciat pentru spiritul său înnoitor, crearea poemului simfonic, forma ciclică şi transformarea tematică sunt trei dintre principalele sale contribuţii, influenţând compozitori precum Richard Wagner, care i-a fost şi ginere şi Richard Strauss. 

Franz Liszt, pianist Foto: Arhive

A întreprins mai multe turnee în Muntenia, Moldova si Transilvania unde a fost primit cu mare căldură, înregistrând succese notabile. În urma contactului cu muzica populara românească, a compus o Rapsodie română.

Franz Liszt a fost socrul compozitorului Richard Wagner; el și-a petrecut ultima parte a vieții sale la Bayreuth. A murit la 31 iulie 1886, la patru ani după decesul ginerelui său, Richard Wagner.

1846: S-a născut Dimitrie Brândză, fondatorul Grădinii Botanice din București

Născut pe 22 octombrie 1946, în Bivolu, Moldova (astăzi comuna Viișoara din Botoșani), Dimitrie Brândză a fost medic, botanist și naturalist, membru al Academiei Române.

După ce a terminat cursurile Academiei Mihăilene, Brândză merge la Paris, unde studiază la Facultățile de Științe Naturale și Medicină, obținând doctoratul în 1869. După ce a predat la Universitatea din Iași, a fost transferat în 1874 la cea din București, la catedra de științe naturale, desfășurând o activitate multilaterală.

Dimitrie Brândză Foto: © Rosarinagazo / Wikimedia Commons

În 1875 începe să dezvolte colecția botanică a Facultății de Științe Naturale, iar un an mai târziu este ales membru al Societății Geografice Române. În 1882 obține de la ministrul Educației, Petre S. Aurelian, dreptul de a înființa o secție botanică la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București.

Colecția este cuprinsă de un incendiu, iar, în 1884, Guvernul alocă fonduri pentru înființarea unei grădini botanice la Cotroceni. În 1885 sunt începute primele lucrări la noua grădină din Cotroceni.

În 1895 Dimitrie Brândză moare la Slănic Moldova la numai 49 de ani.

1882: A murit pictorul Ion Andreescu, membru de onoare post-mortem al Academiei Române

Andreescu s-a născut la 15 februarie 1850 în Bucureşti. La 19 ani, se înscria la „Şcoala de arte frumoase", condusă de Theodor Aman. Peste numai trei ani, devenea profesor la catedra de desen şi caligrafie a Seminarului episcopal din Buzău. În următorii trei ani, a predat de asemenea la gimnaziul „Tudor Vladimirescu" şi la Şcoala de meserii din aceeaşi localitate.

În tot acest timp, a pictat mult, cu predilecţie peisaje („Margine de pădure", „Stânci şi mesteceni", „Pădure de fagi", „După ploaie", „Casă de ciurari" şi, cel mai cunoscut - „Stejarul"), naturi statice („Coacăze", „Felii de pepene", „Crizanteme", „Trandafiri roz", „Raţe") şi portrete („Ţărancă cu broboadă verde", „Ţărancă cu traistă", „Broboadă roşie" şi seria de autoportrete).

La sfârşitul anului 1878, Andreescu a plecat la Paris pentru a-şi definitiva studiile. Acolo, s-a înscris la „Academia Liberă Julian". A pictat la Barbizon, în regiunea Île-de-France, pădurea Fontainebleau din apropiere şi aşezările rurale din preajmă. Tot acolo, l-a întâlnit pe Nicolae Grigorescu, cu care a legat o prietenie strânsă.

Ion Andreescu Foto: Wikipedia

În Franţa a participat la expoziţii de grup alături de Manet, Monet şi Renoir. După numai trei ani de şedere în Paris, în 1881, a fost nevoit însă să se întoarcă în ţară, din cauza stării de sănătate ce se agrava.

A murit un an mai târziu, la doar 32 de ani, la Bucureşti. Criticul de artă francez Jacques Lassaigne afirma despre Andreescu: „Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de înţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească".  

1907: S-a născut scriitoarea Cella Serghi

Pe numele ei real, Cella Marcoff, provenea dintr-o veche familie de origine bulgărească şi s-a născuse, în Constanţa, dar familia a trebuit să se refugieze la Brăila şi, ulterior, la Bucureşti, odată cu intrarea României în Primul Război Mondial.

A fost scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice. A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian, si Camil Petrescu, de ultimul legând-o o dragoste neîmplinită. Ea s-a îndrăgostit de scriitorul Camil Petrescu când avea doar 18 ani. Ea era o tânără blondă şi frumoasă, el era un bărbat scund şi surd. Iubirea Cellei pentru Camil Petrescu nu şi-a găsit împlinirea.

Cella Serghi a trăit şi a creat în regimul comunist. N-a pactizat, însă a avut viziuni de stânga, ca mulţi alţi intelectuali, a filosofat pe marginea viabilităţii unui astfel de experiment socio-politic pus în practică de altfel de conducători decât cei din acele vremuri.

Cella Serghi Foto: Arhive

Cella Serghi s-a adaptat timpurilor, a supravieţuit şi a creat. În 1992, apucând să vadă România la începutul tranziţiei, a lăsat un mesaj final în interviul acordat soţilor Rad, despre viitorul societăţii româneşti:

„E bine că am scăpat de regimul comunist. O spun eu, care am crezut în ideea de comunism. S-au făcut în anii ’50 greşeli de neiertat. Pătrăşcanu, bogat, intelectual rafinat, cu atâtea calităţi, a fost închis de burghezie şi, apoi, asasinat de comunişti. Nu avem voie să repetăm aceste greşeli. Înţeleg că se petrec în toate domeniile schimbări, deschideri, însă, din păcate, la noi, acum, nu se mai munceşte. Şi asta este cea mai mare greşeală! Se chiuleşte! Păcat de tinerii care au murit, dacă lucrurile continuă aşa cum sunt. Să sperăm că nu-i decât o perioadă de trecere... Mesajul meu adresat tinerilor ar fi să muncească mai mult şi mai bine şi să simtă mai profund ceva pentru ţara asta...“.

1941: A început Masacrul de la Odesa

22 octombrie 1941, orele 17:35. Odessa ocupată de Armata Română este zguduită de o explozie uriaşă. Oraşul fusese cucerit de mai puţin de o săptămână, însă exploziile minore şi incendiile încă aveau loc prin oraş, în parte din cauza rezistenţei sovietice rămase în urmă îmbrăcată în civil, în parte din cauza încărcăturilor explozive lăsate de trupele Armatei Roşii după retragere.

De data aceasta, însă, explozia n-a fost deloc una minoră. Sărise în aer fostul sediu al NKVD-ului sovietic. O privelişte plăcută, probabil, pentru trupele române în alte condiţii, dar de câteva zile, în clădire se instalase sediul Comandamentului Militar al României la Odessa. 

Până a doua zi vor fi fost scoşi de sub dărâmături 16 ofiţeri români, 46 de soldaţi şi subofiţeri, patru ofiţeri germani şi mai mulţi civili. Printre ei se afla şi comandantul militar al oraşului, generalul Ion Glogojanu, cel care decisese instalarea sediului Comandamentului în fosta clădire a NKVD-ului.

Decizia fusese luată în ciuda avertismentelor, atât din partea unor ofiţeri români, cât şi din partea populaţiei din Odessa, că ocuparea clădirii s-ar putea să nu fie o idee atât de bună având în vedere că există probabilitatea ca aceasta să fie minată. Glogojanu nu i-a ascultat, parţial pentru că avea încredere în eforturile făcute de germani pentru detectarea vreunui explozibil lăsat în urmă de sovietici, eforturi în urma cărora clădirea fusese declarată sigură. La câteva zile după atentat, generalul Nicolae Macici, responsabil cu investigarea atentatului, va consemna în raport: „Alt vinovat nu poate fi găsit, decât fatalitatea, care l-a tras de mânecă pe generalul Glogojanu, încăpăţânându-l să se permanentizeze în localul periculos“.

În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată:

„Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”. În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19.000 evrei civili, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, explodați, sau arși de vii.

Alți aproximativ 45.000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziu.

1943: S-a născut Catherine Deneuve, actriță franceză

Una dintre cele mai apreciate actriţe din industria filmului francez, Catherine Deneuve a devenit cunoscută cu rolul din „Umbrelele din Cherbourg“ (1964), de Jacques Demy. 

De-a lungul carierei a jucat în filme realizate de cei mai importanţi regizori ai secolului al XX-lea, de la Roman Polanski şi Luis Bunuel la André Téchiné şi Lars von Trier.

În ciuda faptului că s-a născut într-o familie de actori, Deneuve a ajuns să joace în filme aproape din întâmplare. Fiica actorului de teatru şi film Maurice Dorleac, Deneuve s-a născut la Paris pe 22 octombrie 1943, iar la început a fost doar sora mai mică a lui Françoise Dorléac, extrem de înzestrată pentru actorie, dar care va sfârşi tragic într-un accident de maşină.

Catherine Deneuve Foto: Profimedia

Preluând numele matern, Deneuve, Catherine reuşeşte să obţină câteva roluri mici în timpul vacanţelor şcolare, debutând în film la vârsta de 13 ani, cu un rol din 1956 în „Les colegiennes“.  

Câţiva ani mai târziu, îşi vopseşte părul blond şi ajunge pe primele pagini ale revistelor mondene, devenind „logodnica numărul 3“ a regizorului Roger Vadim – după Brigitte Bardot şi Annette Stroyberg -, cu care are un fiu, Christian, pe care îl creşte singură.

Cu excepţia fotografului englez David Bailey, cu care a fost măritată pentru scurt timp, ea nu se va căsători cu niciunul dintre partenerii ei, dintre care cel mai celebru rămâne Marcello Mastroianni, cu care are o fiică, actriţa şi cântăreaţa Chiara Mastroianni. 

Din palmaresul actriţei fac parte filme emblematice pentru cinematografia secolului al XX-lea, cum ar fi „Sirena de pe Mississipi“ şi „Ultimul metrou“, de François Truffaut, „Anotimpul meu preferat“ şi „Les voleurs“ de André Téchiné, „Dansând cu noaptea“ de Lars von Trier şi „8 femei“ de François Ozon.

Ocazionalele incursiuni în cinema-ul hollywoodian includ legendarul ei rol de vampiriţă bisexuală care joacă o scenă de sex cu Susan Sarandon în filmul „Foamea“, de Tony Scott, dar şi un rol de invitat special în serialul de televiziune „Prietenie pe muchie de cuţit“. 

1962: Criza rachetelor cubaneze

În mai 1962, lui Nikita Hrușciov i-a venit o idee pe care o credea genială: să trimită pe ascuns în Cuba rachete balistice cu ogive nucleare. Acest proiect impetuos, implementat în grabă, a condus la cel mai mare risc de explozie nucleară din istorie.

Pe 22 octombrie 1962, acum 60 de ani, lumea a fost periculos de aproape de un război nuclear, în timpul crizei rachetelor din Cuba. În ceea ce a devenit cunoscută ca „sâmbăta neagră” un comandant de submarin a fost gata să lanseze o torpilă nucleară.

În acea zi submarinele americane supravegheau blocada impusă de SUA pentru a împiedica aducerea rachetelor rusești în Cuba. Un submarin rusesc, B-59, a fost obligat să iasă la suprafață pentru realimentare în Marea Sargasso, când a fost înconjurat de distrugătoare și avioane anti-submarin ale SUA.

Comandantul submarinului, Valentin Savițki, aproape că și-a pierdut cumpătul în momentul în care avioanele americane au aprins faruri puternice, orbind personalul de pe punte până la durere.

„A fost un șoc. Comandantul nu mai era în stare să dea ordine, îi era imposibil măcar să priceapă ce se petrece”, a povestit Arhipov, explicând că în acea situație Savițki putea acționa instinctiv și să comande o submersiune de urgență, moment în care ar fi fost limpede că s-a declanșat un război.

Potrivit mărturiei unui alt comandant al brigăzii, Riurik Ketov, Savițki credea că submarinul este atacat și s-a pregătit să riposteze. Panicat, a ordonat „scufundarea de urgență” și pregătirea unui focos nuclear pentru lansarea unei torpile.

Doar norocul a împiedicat o catastrofă nucleară

Norocul a fost că ofițerul însărcinat cu semnalizarea i-a stat în cale pe scara îngustă, suficient cât să-și dea seama că forțele americane doar semnalizau și trăgeau pe lângă submarin.

Ketov a fost cel care i-a atras atenția asupra acestui fapt: „liniștește-te, uite că semnalizează, nu atacă, să semnalizăm și noi”. Totuși, ar fi fost nevoie de confirmarea ordinului din partea a doi ofițeri înainte ca torpila să fie lansată.

Incidentul cu B-59 a fost doar unul dintre numeroasele crize din acea zi. Un U-2 a dispărut deasupra Siberiei după ce pilotul a pierdut orientarea, orbit de aurora boreală și indus în eroare de o defecțiune a busolei în apropierea polului nord.

Câteva minute mai târziu, șefii de stat major aflau că un alt U-2 fusese doborât deasupra Cubei, astfel că au presupus că este vorba de o escaladare deliberată din partea Moscovei. De fapt, ordinul fusese dat separat de doi generali sovietici aflați în Cuba. Șefii interarme nu știau că 80 de focoase nucleare fuseseră încărcate pe rachetele aflate deja în Cuba atunci când au făcut recomandarea ca SUA să efectueze atacuri aeriene și apoi o invazie a Cubei.

Recomandarea a fost anulată de președintele John Kennedy, în timp ce negocierile cu reprezentanții sovietici, unii dintre ei într-un restaurant chinezesc din Washington, făceau progrese, ceea ce a dus în cele din urmă la retragerea rachetelor sovietice din Cuba, în timp ce rachetele americane au fost retrase din Turcia.

1964: Filozoful Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură

Născut la Paris în anul 1907, Jean-Paul Sartre a devenit unul dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai curentului existenţialist în filosofie, influenţând generaţii întregi de tineri, mai ales după 1945. Prin romanele şi eseele sale, el s-a remarcat nu doar ca filosof, ci şi ca scriitor, jurnalist şi militant social.

În 1964, existenţialistul Jean-Paul Sartre declanşează un adevărat scandal după ce refuză să primească Premiul Nobel pentru Literatură.

Jean-Paul Sartre Foto: Arhive

Înaintea votului, el trimite o scrisoare către comisia care urma să-i desemneze pe câştigători, în care spune că, din motive personale, nu doreşte să figureze pe lista posibililor laureaţi.

„Domnule Secretar,

După anumite informații de care am luat cunoștință astăzi, aș avea anul acesta unele șanse să obțin premiul Nobel. Deși ar fi prezumțios să mă pronunț asupra unui vot înainte ca el să aibă loc, îmi iau libertatea de a vă scrie pentru a risipi sau a evita o neînțelegere. Vă asigur mai întâi, Domnule secretar, de profunda mea stimă pentru academia suedeză și premiul cu care ea a onorat atâția scriitori. Cu toate acestea, din niște motive care îmi aparțin și din altele care sunt mai obiective, doresc să nu figurez pe lista laureaților posibili, și nu pot și nici nu vreau, nici în 1964, nici mai târziu, să accept această distincție onorifică.

Vă rog, Domnule secretar, să acceptați scuzele mele și să credeți în înalta considerație pe care v-o port,

J.-P. Sartre”, scria filosoful.

Scrisoarea lui Jean-Paul Sartre  a fost, însă, deschisă după ce a avut loc votul, astfel că la 22 octombrie 1964, un membru al Academiei anunța oficial: „Premiul Nobel din acest an a fost atribuit scriitorului francez Jean-Paul Sartre pentru opera sa care, prin spiritul de libertate și prin căutarea adevărului pe care le reprezintă, a exercitat o vastă influență asupra epocii noastre”.

Jean-Paul Sartre, care evident că nu a fost prezent la festivitate, trimite o nouă scrisoare Academiei, explicând motivul pentru care refuză să acceptă Premiul Nobel.

„Motivele personale sunt următoarele: refuzul meu nu e un act improvizat. Am refuzat întotdeauna distincțiile oficiale. După război, în 1945, când mi s-a propus legiunea de onoare, am refuzat, deși aveam prieteni care erau în guvern. La fel, n-am dorit niciodată să intru în Collège de France așa cum mi-au sugerat unii dintre prietenii mei. (...) Nu e același lucru dacă semnez Jean-Paul Sartre sau dacă semnez Jean-Paul Sartre laureat al premiului Nobel. (...) Un scriitor trebuie să refuze să se lase transformat în instituție, chiar dacă acest lucru are loc sub formele cele mai onorabile, cum este cazul acum”, este o parte a mesajului trimis de filosof Academiei.

2021: A murit actrița Liliana Tomescu

Actriţa Liliana Tomescu s-a născut pe 12 august 1929. A fost absolventă a Institutului de Artă Dramatică şi s-a stabilit în Suedia împreună cu soţul ei, actorul Lucian Muscurel, în anul 1980.

În anul 1981 a absolvit cursurile intensive de limbă suedeză de la Universitatea din Göteborg obtinând o diplomă care i-a oferit prilejul să lucreze la toate nivelele de limbă.

Liliana Tomescu a fost actriţă a Tatrului Notarra din Bucureşti timp de 30 de ani şi a avut o carieră impresionată în teatru şi film. A jucat cu mari actori, precum Ion Lucian, Lucia Sturdza Bulandra, Beate Fredanov, George Constantin, Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Ion Dichiseanu, Constantin Codrescu. Spectacolul „Pygmalion” a fost jucat de 500 de ori, iar „Adio, Charlie!“ de 870 de ori. 

Liliana Tomescu Foto: Arhive

În anul 1964, ea a primit tilul de „Artistă Emerită“, stabilind, în România, un record fiind cea mai tânără actriţă (35 de ani) care l-a primit vreodată. 

În anul 1991, a primit şi în Suedia, de la primăria oraşului Stockholm, titlul de „Cetăţean de onoare” al oraşului drept recunoaştere a activităţii sale în domeniul învăţământului de teatru.

Artista a revenit în ţara de origine în 2006, când a fost distinsă cu Premiul pentru întreaga activitate artistică de UNITER, transmite ICR.

Pe 22 octombrie 2021, actrița s-a stins din viață, la 92 de ani.