Ce s-a ales de „Lacul Partidului” din Galaţi, unde în comunism aveau acces doar şefii de partid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa:  Monitorul de Galaţi
sursa:  Monitorul de Galaţi

Deschis în urmă cu aproape cinci decenii, locul de agrement era numit, înainte de căderea comunismului, „Lacul Partidului”, deoarece pe atunci nu avea acces oricine, ci doar şefii de partid.

Lacul a fost gândit iniţial ca o amenajare piscicolă, însă ulterior conducerea de partid a aranjat un camping exclusivist, priveliştea fiind spectaculoasă. După 1989, lacul a fost lăsat să se degradeze, fiind doar cosmetizat înainte de începerea fiecărei veri. Autorităţile au schimbat şi denumirea acestuia: Lacul Partidului a devenit Lacul Vânători.

Cu timpul, cele zece căsuţe de pe malului lacului nu au mai putut fi folosite ca spaţii de cazare deoarece nu erau alimentate la curent electric şi apă potabilă. Nici măcar toaletele nu erau conforme, iar bărcile şi hidrobiciclete au fost scoase din uz. Astfel, zona a ajuns să fie vizitată doar de gălăţenii care doreau să facă un grătar la iarbă verde. Din cauza numeroaselor nereguli, în urmă cu câţiva ani, locul de agrement a fost închis. 

De la Dragoş Magearu, directorul societăţii Gospodărire Urbană, care are în administrare Lacul, am aflat că administraţia locală vrea să-l modernizeze cu fonduri europene.

„A fost câştigat contractul, se va moderniza pentru reţeaua electrică. Dorim să reabilităm Lacul Vânători şi să atragem fonduri europene în acest sens”, a declarat pentru „Adevărul” directorul socetăţii.

Lacul a rămas fără curent electric din anul 2000, atunci când conducerea unităţii militare din vecinătate, de la care primea energie electrică, a debranşat-o pe motiv că nu mai putea fi subcontractor.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Imagini de la deschiderea celui mai nou şi spectaculos aquapark din România, situat pe malul Dunării VIDEO

Parc de aventură spectaculos, în mijlocul unei păduri din Galaţi. Va fi după modelul celui din Braşov

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite