Cum a primit prinţul Mihai botezul mării pe distrugătorul „Regina Maria“: „Ghinionistul nuntaş zăcea cuprins de agonia răului de mare“

Cum a primit prinţul Mihai botezul mării pe distrugătorul „Regina Maria“: „Ghinionistul nuntaş zăcea cuprins de agonia răului de mare“

Distrugătorul Regina Maria, după furtuna din Marea Neagră

La începutul anului 1938, Mihai, prinţul moştenitor al României, s-a aflat în pericol de moarte, după ce distrugătorul „Regina Maria“, care îl ducea în Grecia, la nunta principelui Paul, a fost surprins de o furtună puternică în Marea Neagră.

Ştiri pe aceeaşi temă

În ziua de 4 ianuarie 1938, distrugătorului „Regina Maria“ i-a revenit cinstea să reprezinte ţara noastră la serbările care au avut loc cu prilejul căsătoriei ASR Paul, principe moştenitor al Greciei. La bord se afla Mihai, moştenitorul tronului României. Numai că o furtună deosebit de puternică în Marea Neagră, care s-a iscat pe neaşteptate, a avariat vasul de război, fiind nevoit să se întoarcă în Portul Constanţa. Principele a ajuns la timp la nuntă, de data aceasta pe uscat, cu trenul. 
 
Despre botezul marinăresc pe care principele moştenitor l-a primit la vârsta de 17 ani stau mărturie scrierile vremii, dar şi amintirile foştilor membri ai echipajului, care au rememorat clipele de groază pe care le-au petrecut la bordul navei. 
 
FURTUNĂ ISCATĂ DIN SENIN
 
Distrugătorul „Regina Maria“ a părăsit portul Constanţa la 4 ianuarie, ora 20.00, fiind prezent la bord şi comandorul Gheorghe Dumitrescu, comandantul escadrilei de distrugătoare. Vântul era unul obişnuit, având forţa de 3-4, ceea ce în limbaj marinăresc însemna „vânt bun“. Numai că, spre miezul nopţii, forţa vântului a început să crească treptat, ajungând la 8 – 9, transformându-se în tempestă. „Valurile devin din ce în ce mai năpraznice, făcând ca nava să tangheze şi să ruleze izbind cârma sau făcând-o fără efect atunci când vasul fugea călare pe creasta unui val ori se afundă cu botul într-o vale cu caracter de abis. Viscolul orbitor desăvârşea urgia talazurilor care se năpusteau cu violenţa unor ciocane hidraulice, iar gerul după fiecare val îmbrăca în gheaţă parâme, cabluri, comandă“, aflăm dintr-un articol publicat în primul număr al revistei „Marea Noastră“ din anul 1938, unde subiectul a fost tratat pe larg sub titlul „Măria Sa, Marele voievod Mihai primeşte adevăratul botez al mării“. „Dumnezeu nu hotărâse pieirea celor pentru care atâţia se rugau pe uscat, ci numai punerea la încă o încercare a marinarilor noştri, ca tânărul vlăstar regal să vadă atât ce-i marea, precum şi cât sunt de căliţi marinarii noştri“, considerau ei.
 
BĂRCILE DE SALVARE, LUATE DE VALURI
 
Despre forţa furtunii ce se juca cu distrugătorul aruncându-l din val în val, vorbesc cei care au trăit-o: puntea navei era complet inundată, iar nava „gemea dureros ori de câte ori cădea în văgăunele înspumate sau era pur şi simplu aruncată în aer. Capacele de la depozitele de păcură săriră în aer, iar păcura sări ca dintr-un gheizer mânjea tot ce rămăseseră teafăr la bord. Cu toată viteza dată de puternice maşini ale navei, cârma devenise fără efect, şi nava furată de valuri se pusese de câteva ori paralelă cu ele, făcând-o să dea bande, adică să se aplice de 40 de grade până la 50 grade ameninţând-o cu răsturnarea“.
 
Pe punte nu se mai putea circula, iar furia valurilor distrugea tot ce găseau în cale. Nava a fost grav avariată: „Barele groase de oţel groase au fost frânte sau îndoite ca nişte lumânări de ceară. Scările cu bare şi trepte de oţel au fost strâmbate, bastoanele de la balustradă au fost smulse şi transformate în proiectile, bărcile enorme, în care să încapă 40 de oameni, au fost scoase din solidele lor legături, aruncate pe punte şi apoi sfărâmate în mare, chesoanele tunurilor dezrădăcinate“. 
 

 
Nici interiorul nu a fost ferit de furia naturii. „Paturile, mesele, dulapurile, caloriferele, tot interiorul acela sobru, dar cochet, au fost dislocate de flexiunile navei şi transformate în sfărâmături, care amestecate cu ţinuturile şi aşternuturilor ofiţerilor, maeştrilor şi echipajului pluteau pe apa care ajunsese până la genunchi. Cabina hărţilor inundată, cu pardoseala acoperită de cioburi, cu resturi de mâncare, hărţi sfâşiate, călimările vărsate, totul alunecând dintr-un bord în altul, într-o baltă lichidă şi murdară“.
 
Marea Neagră este recunoscută de către toţi marinarii ca fiind zona unde furtunile apar din senin. Despre această caracteristică a ei vorbesc marinarii şi în iarna anului 1938: „În locul valurilor regulate de pe alte mări, cari se formează după două -trei zile de vânt puternic, Marea Neagră într-un sfert de oră se zbârleşte şi într-o oră – două valurile sunt formate, ameninţând cu sfărâmarea sau înghiţirea pe cei prinşi în larg, care nu-şi găsesc refugiul decât la Caliacra“. 
 
SALVAREA A VENIT DE LA „DACIA“
 
Tot timpul, nava a ţinut legătura cu uscatul până când un val a rupt şi antena devenită rigidă din cauza gheţii. Ministerul Aerului şi Marinei, nemaiavând nicio ştire de la militarii de pe „Regina Maria“ a dat ordin vaporului „Dacia“, singurul disponibil, şi cu un tonaj mult mai mare, de 4.800 de tone, faţă de 1.800 ale distrugătorului, să se îndrepte spre ultimul punct indicat. 
 
Moştenitorul tronului era în pericol de moarte. Bărcile de salvare fuseseră măturate de valuri, iar colacii de salvare nu ar fi putut fi folosiţi decât să se pescuiască din apă  pe cei care ar fi sărit în încercarea disperată de a se salva. 
 
După mai multe ore de căutări, Dacia a întâlnit distrugătorul Regina Maria, care s-a întors în Portul Constanţa în dimineaţa zilei de 6 ianuarie. Ziarele timpului titrau pe prima pagină: „N.M.S. REGINA MARIA SDRENŢUIT CA DUPĂ O LUPTĂ NAVALĂ“. 
 

 
Dar cum a suportat principele moştenitor Mihai dezlănţuirea oarbă a naturii? Într-un interviu acordat după mulţi ani, el rememorează clipele de groază prin care a trecut. „Furtuna a durat 36 de ore, fără nicio clipă de acalmie. Cât de devastatoare a fost dezlănţuirea aceasta ne-am dat seama după starea jalnică a distrugătorului... era ca la sfârşitul unei bătălii: vântul şi izbiturile valurilor au distrus o grămadă de lucruri din interiorul şi din afara vasului. Pentru că la un moment dat cârma n-a mai funcţionat, s-a spus că la mijloc a fost un sabotaj al legionarilor. Acum e amuzant să vorbeşti despre toate acestea, dar atunci nu era nimic de râs. Stam întins pe pat, încercam să dorm – şi deodată, când a lovit valul, vasul s-a aplecat şi eu m-am pomenit de peretele opus al cabinei, m-am lovit la cap... oamenii, săracii, lucrătorii de pe vas, maşiniştii s-au rănit, unii au avut contuzii grave. A fost oribil. Ne-am întors la Constanţa cum s-a putut, nu dădeam cu ochii decât de oameni bandajaţi“, îşi aminteşte regele Mihai. 
 
De cealaltă parte, cronicarul evenimentului consemna: „Măria Sa, Marele Voievod, care liniştit ca un încercat lup de mare a asistat cu încredere la marea luptă cu furia elementelor deslănţuite, adânc impresionat de bravura marinarilor noştri, cari au stat neclintiţi la posturi timp de 32 de ore, dela comandant până la ultimul marinar, fochist sau telegrafist, aproape că nu se îndura a se despărţi de cei care i-au dat prilejul să primească adevăratul botez al lui Neptun. A fost un examen greu, nici primul şi nici ultimul, pe care trecându-l cum l-au trecut, i-au dovedit cu prisosinţă că oricând se poate bizui pe marinarii săi, aşa cum s-au bizuit Augustul său Părinte şi glorioşii săi strămoşi“. 
 
Prinţul moştenitor al României a ajuns în cele din urmă la nuntă pe uscat. A luat trenul de la Bucureşti până în Grecia, traversând Iugoslavia, ajungând la timp la ceremonia religioasă a vărului său.
 
În amintirea acelor zile, Liga Navală Română a bătut o medalie. Echipajul vasului, de la comandant până la ultimul marinar, a primit o astfel de medalie în cadrul unei ceremonii care a avut loc la bord în data de 9 octombrie 1938. Distincţiile au fost oferite de preşedintele Ligii Navale Române, amiralul Ion Coandă. 
 

 
„GHINIONISTUL NUNTAŞ ERA CUPRINS DE AGONIA RĂULUI DE MARE“
 
Din echipajul Distrugătorului „Regina Maria“ a făcut parte şi contraamiralul în retragere Alexandru Hodorincă, care în anul 1936 era tânăr locotenent. Veteranul de război a povestit în anul 1993 în revista „Marina Română“ cum a decurs voiajul în care viitorul rege putea să-şi piardă viaţa. „În ziua de 4 ianuarie 1938, către orele 20.00, după dublarea geamandurii din preajma farului «Carol I», nava a întâlnit o mare total potrivnică, acompaniată de burniţă şi un vânt de forţa 3-4. Din cauza ruliului, careul ofiţerilor, amenajat pentru un dineu oficial în onoarea tânărului prinţ, a devenit impracticabil, într-o stare jalnică.
 
Tempesta luase o amploare nemaiîntâlnită. Viscolul orbitor a redus vizibilitatea, iar gerul transforma valurile care măturau puntea într-o carcasă tot mai împovărătoare de gheaţă. Benzile de 40 – 45 grade ameninţau să ne răstoarne în orice secundă. Bărcile de salvare, smulse din suporţi, zăceau zdrobite pe punte. În cabina comandantului, ghinionistul nuntaş zăcea zguduit de valuri şi cuprins de agonia răului de mare. La căpătâiul său, aghiotantul Fundăţeanu veghea neputincios“. 
 
Aşii Marinei Militare, în mâna sovieticilor
 
 
Distrugătorul „Regina Maria“ a fost comandat de Consiliul de Miniştri din România în anul 1926 şantierului italian CTT&Pattison, iar lansarea la apă a avut loc trei ani mai târziu, la Napoli. În 1931, la botezul lui au participat regele Carol al II-lea, Nicolae Iorga, care era preşedintele Consiliului de Miniştri, şi alte oficialităţi. Un an mai târziu, la bordul navei a urcat însăşi Regina Maria, care a făcut un voiaj până la Balcic. Tot cu distrugătorul, inima Reginei a fost transportată de la Constanţa la Balcic, după moartea ei, în 1938. În vreme de pace, distrugătorul, comandat de căpitanul Horia Măcellariu şi comandorul August Roman, a participat la funeraliile preşedintelui Turciei, Kemal Attaturk. La intrarea României în Al Doilea Război Mondial, Distrugătorul „Regina Maria“, alături de suratele ei „Regele Ferdinand“, „Mărăşti“ şi „Mărăşeşti“, supranumite aşii Marinei Regale, au fost trimise în linia întâi.
 
La 30 august 1944, în portul Constanţa au intrat  primele unităţi navale sovietice. Militarii sovietici au debarcat echipajele române, ofiţerii şi maiştrii fiind internaţi în clădirea Gării Maritime. Comandantul Escadrilei de Distrugătoare cpt. cdor Dumbravă Alexandru s-a sinucis, iar ofiţerul de gardă, cpt. Tudor Nicolae, a fost rănit prin împunsături de baionetă. Acest incident a avut loc la bordul navei comandant „Regina Maria“. 
 
Cele patru distrugătoare, împreună cu alte nave ale Marinei Regale, având la bord echipaj sovietic, au părăsit Portul Constanţa în ziua de 12 octombrie 1944, intrând în compunerea flotei sovietice dislocată în porturile din Marea Neagră. Ulterior, navele au fost date înapoi României, dar la scurt timp ruşii i-au obligat pe români să le taie la fier vechi, ceea ce s-a şi întâmplat la începutul anilor ‘60.
 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: