Cum recunoşti astenia de primăvară, cât este de gravă şi care sunt remediile- minune care o combat

Cum recunoşti astenia de primăvară, cât este de gravă şi care sunt remediile- minune care o combat

Oboseala şi depresia, primele semne ale asteniei Foto:Shutterstock

Senzaţie de oboseală şi slăbiciune fizică, depresie, lipsa poftei de mâncare, dificultăţi de concentrare sunt doar câteva dintre dezechilibrele pe care le resimţim odată cu instalarea primăverii.


Pe parcursul sezonului rece, aportul de vitamine si minerale scade substanţial din cauza alimentaţiei cu puţine elemente nutritive sau unor diete nesănătoase, cu aport insuficient de oligoelemente şi vitamine. Medicii spun că efortul depus de organism pentru a compensa aceste carenţe duce la o „epuizare“ a celulelor care, odată cu debutul primăverii, au tendinta de a consuma mai multă energie decât produc.

“Acest lucru duce la un dezechilibru general al organsimului şi se instalează astenia de primăvară. O alta cauză pentru schimbările de bioritim cauzate de sezonul rece şi care „izbucnesc“ la debutul primăverii este lipsa luminii naturale”, spune dr. Victor Verinceanu, medic de familie.

Scurtarea anotimpurilor face ca intensitatea luminii solare să se schimbe brusc: iarna razele soarelui sunt mult mai slabe, iar la început de primăvară devin mai puternice. Ne plângem de oboseală, de insomnii, suferim de lipsa poftei de mâncare, de depresii sau iritări inexplicabile şi parca ne lipseşte pofta de viaţă. Există însă şi alte simptome ale asteniei, care nu este o boală, spun specialiştii, ci doar o stare: stări de disconfort pronunţat, migrene, somnolenţă, stare de melancolie, stări nervoase, sindromul picioarelor neliniştite, poftă exagerată pentru dulciuri.

Metode eficiente ca să scapi de starea de indispoziţie generală

Consumă cât mai multe fructe şi legume proaspete.Fructele şi legumele sunt bogate în vitamine şi cresc rezistenţa organismului. Spanacul, ştevia, urzicile şi leurda sunt bogate în substanţe ce revitalizează organismul. Au efect vitaminizant şi diuretic şi stimulează purificarea ficatului.

Practică exerciţii fizice. Ele ajută metabolismul şi, pentru că stimulează secreţia de endorfine, îmbunătăţesc starea psihică. Atenţie însă! Exerciţiile prea solicitante pot avea efectul invers celui scontat, epuizând şi mai mult organismul. Persoanele cu boli cronice trebuie să ceară sfatul unui medic înainte de a face orice tip de mişcare.

Petrece mai mult timp în aer liber. Plimbarea sub soarele de primăvară stimulează creierul nu doar prin creşterea fluxului de sânge oxigenat, ci şi prin stimularea producerii de serotonină, substanţă care generează o stare psihică de bine.

Suplimentele alimentare aduc energie. Lăptişorul de matcă şi polenul au efect energizant şi tonic pentru sistemul nervos.

Evită alimentele care obosesc organismul. Acesta consumă o cantitate mare de energie pentru a metaboliza grăsimile, prăjelile şi produsele rafinate de tipul făinii albe şi zahărului. Prin urmare, exclude din dietă aceste alimente dacă nu vrei ca starea de epuizare să se accentueze.

Dormi suficient. În această perioadă, organismul trebuie ajutat să se adapteze, iar odihna îi asigură refacerea de care are nevoie.  Dormi cel puţin şapte ore pe noapte dacă vrei ca nivelul de energie din timpul zilei să fie optim.
 

Vă recomandăm şi:

10 semne clare că trebuie să-ţi schimbi serviciul. Plictiseala, stresul şi un şef îngrozitor, inamicii de la locul de muncă

De ce ne înroşim la faţă şi de ce ne transpiră palmele? Explicaţiile specialiştilor: când e ceva normal şi când ne pândesc boli ascunse

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: