6 bloggeri culinari ne-au dat 6 reţete gustoase şi excentrice pentru masa de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În 2020, din cauza pandemiei de COVID-19 petrecem sărbătorile într-un cadru mai restrâns, şi poate asta este o şansă să încercăm lucruri noi, de la decoraţiuni până la reţete de Crăciun. Am făcut o listă cu reţete gustoase şi puţin exotice, pentru care ţi-am pregătit toate instrucţiunile necesare.

Câteva modificări în meniul clasic de sărbători nu supără pe nimeni, ba chiar pot da startul unor noi tradiţii culinare pentru anii următori. Am stat de vorbă cu cinci food bloggeri care mi-au împărtăşit reţete de sărbătoare numai bune pentru un Crăciun restrâns. Bonus, la finalul materialului găseşti o recomandare sărată şi din partea mea.

1. Prăjitură răsturnată cu ananas

Imagine indisponibilă

Reţete de Crăciun: propunerea Adinei, Pancake Planet, este o prăjitură răsturnată cu ananas.

Pentru că mereu este loc de ceva dulce pe masa de Crăciun, food blogger-ul Adina Chiţu aka Pancake Planet, vine cu o reţetă spectaculoasă, atipică, dar foarte uşor de făcut: o prăjitură răsturnată cu ananas.

„Îmi plac dulciurile tradiţionale de Crăciun, ador cozonacul, dar îmi plac foarte mult şi deserturile atipice, aşa că îmbrăţişez cu drag ideea elementului surpriză de pe masa de Crăciun, căci despre asta ar trebui să fie această sărbătoare, despre surprize şi momente frumoase”, povesteşte Adina.

Ai nevoie de următoarele ingrediente:

  • 200 grame făină 000
  • o conservă de ananas rondele
  • opt sau zece cireşe din compot sau confiate
  • o linguriţă praf de copt
  • jumătate de linguriţă bicarbonat de sodiu
  • un praf de ghimbir pudră
  • un praf de anason pudră
  • un praf de sare
  • o linguriţă de scorţişoară
  • 100 grame zahăr alb
  • 100 grame zahăr brun moale plus două linguri extra
  • 125 grame unt moale plus 50 grame unt topit pentru uns forma
  • două ouă
  • 150 grame iaurt gras

Mod de preparare

Preîncălzeşte cuptorul la 175°C şi pregăteşte o formă de tort sau un vas yena. Într-un bol mixează untul moale cu cele două tipuri de zahăr timp de 2-3 minute, apoi adaugă ouăle pe rând şi continuă să mixezi.

Într-un alt bol amestecă ingredientele uscate, adaugă o treime din amestec peste untul frecat cu zahăr şi mixează. Continuă tot aşa – iaurt, făină, iaurt, făină – şi mixează până când vei avea un aluat omogen.

Unge vasul cu 50 grame unt topit, foloseşte o pensulă de bucătărie, apoi presară pe fundul vasului, dar şi pe marginile acestuia, cele două linguri de zahăr brun. Aşază pe fundul vasului rondelele de ananas, iar pe laturile vasului pune jumătăţi de ananas. Între locurile rămase libere dintre acestea pune cireşele din compot.

Toarnă peste ananas compoziţia şi nivelează cu o spatulă. Pune tava la cuptor pentru aproximativ 45 de minute sau până ce prăjitura trece testul scobitorii. Dacă suprafaţa acesteia devine maronie prea rapid, acoperă tava cu o folie de aluminiu şi las-o în continuare la copt. După ce o scoţi din cuptor, las-o preţ de cinci minute la temperatura camerei, apoi răstoarn-o cu grijă pe un platou întins.

2. Tartă cu mere à la Mihai Găteşte

Imagine indisponibilă

  Reţete de Crăciun: tarta cu mere este desertul pe care Mihai îl găteşte în fiecare an de Crăciun.

În familia Marcu, tarta cu mere este cea mai îndrăgită reţetă de şapte ani încoace. Mihai, persoana din spatele contului de Instagram Mihai Găteşte, pregăteşte acest desert în fiecare an de sărbători, dichisindu-l cu câte-un brăduţ din aluat.

Ingrediente pentru aluat:

  • 250 grame făină albă
  • 50 grame zahăr
  • 200 grame unt nesărat rece
  • un praf de sare
  • două sau trei linguri de lapte rece

Ingrediente pentru umplutură:

  • un kilogram mere curăţate
  • cel puţin 90 grame zahăr
  • cel puţin o lingură de scorţişoară
  • ½ linguriţă nucşoară şi ¼ linguriţă ghimbir

Mod de preparare

Amestecă făina, zahărul şi sarea într-un castron sau în robotul de bucătărie. Taie untul în cuburi de aproximativ 1 cm şi amestecă-l cu ingredientele uscate. Poţi face asta cu mâna sau în robotul de bucătărie, până obţii o compoziţie nisipoasă. Încorporează laptele şi amestecă. Răstoarnă amestecul pe o suprafaţă de lucru şi frământă-l până ce compoziţia s-a închegat într-un aluat moale şi fin. Formează o bilă, aplatizeaz-o, înveleşte-o în folie alimentară şi pune-o în frigider 30 minute.

Spală între timp merele, curăţă-le de coajă şi sâmburi şi taie-le în bucăţi de doi/trei centimetri. Pune-le într-o cratiţă sau tigaie încăpătoare şi amestecă-le cu zahărul şi cu restul condimentelor. Dă-le la foc mediu şi căleşte-le până ce zahărul se topeşte, iar merele încep să se înmoaie. Adaugă una sau două linguri de făină în funcţie de cât de apoase sunt fructele şi amestecă un minut până când compoziţia se îngroaşă, apoi ia cratiţa de pe foc.

Scoate din frigider aluatul, taie 250 grame şi întinde-l într-o foaie de doi sau trei milimetri grosime. Pune restul aluatului înapoi în frigider. Îţi va ieşi o foaie care să acoperi o formă de tartă cu diametrul de 28 centimetri. După ce o aşezi, pune forma în frigider. Din restul de aluat întinde o foaie de doi sau trei milimetri grosime pe care o tai fâşii de doi/trei centimetri. Scoate forma din frigider, umple-o cu merele călite, acoper-o cu fâşiile de aluat şi bag-o la cuptorul preîncălzit la 180°C pentru 45–50 minute. După ce este gata, las-o să se răcească şi serveşte-o cu îngheţată sau simplă, presărată cu zahăr pudră.

Continuarea articolului, aici

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite