VIDEO Vaticanul, centrul Pământului pentru două zile. Prima slujbă a Papei Francisc, „teren minat” din cauza liderilor controversaţi care participă

VIDEO Vaticanul, centrul Pământului pentru două zile. Prima slujbă a Papei Francisc, „teren minat” din cauza liderilor controversaţi care participă

Papa Francisc va oficia marţi dimineaţă prima slujbă în calitate de Suveran Pontif. FOTO Reuters

Papa Francisc va avea o audienţă aleasă atunci când va oficia slujba inaugurală. Vicepreşedintele american Joe Biden a sosit încă de duminică seară la Vatican pentru a participa prima messă a noului Papă, la care şi-au confirmat prezenţa şi Angela Merkel, cancelarul Germaniei, premierul spaniol Mariano Rajoy şi omologul său francez, Jean-Marc Ayrault.

Ştiri pe aceeaşi temă

Dacă Papa Francisc s-a ferit până acum de straiele roşii, un covor de această culoare cel mai probabil că va fi întins pentru primirea liderilor mondiali care au anunţat că vor participa la prima slujbă a noului Suveran Pontif. 
 
Messa inaugurală a Papei Francisc va avea loc marţi dimineaţă, însă şefii de stat şi de guvern au început să sosească încă de duminică seară la Vatican. Printre primii s-a numărat Joe Biden, vicepreşedintele american, care a ajuns în Cetatea Sfântă aseară, alături de soţia sa. Biden este un catolic practicant. 
 
Pe lângă Angela Merkel, Mariano Rajoy şi Jean-Marc Ayrault, la eveniment şi-au confirmat prezenţa şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European. 
 
Preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, care a avut o relaţie tensionată cu Papa Francisc pe vremea când acesta era cardinalul argentinian Mario Bergoglio, a sosit deja la Roma pentru a participa la prima slujbă a Suveranului Pontif. 
 
 
O altă prezenţă surprinzătoare va fi cea a lui Robert Mugabe, preşedintele din Zimbabwe, care are interdicţie de a călători în Europa, dar care se poate deplasa pe teritoriul statului suveran Vatican. 
 
Mugabe este amplu constestat pentru abuzurile împotriva drepturilor omului comise în ţara sud-africană. El a călători la Vatican şi în mai 2011, pentru a participa la ceremonia de beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. 
 
De asemenea, prima slujbă a Papei se va transforma în teritoriu „minat” din punct de vedere diplomatic din cauza prezenţei preşedintelui taiwanez Ma Ying-jeou, care a stârnit reacţii negative din partea Beijingului. 
 
Şi acesta a mai călătorit la Vatican în 2005 pentru a participa la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, efectuând o vizită controversată şi în Marea Britanie, unde Prinţul Charles i-a strâns mâna. 
 
China se opune oricărui pas care implică recunoaşterea Taiwanului ca stat suveran. 
 
 
 

TOATE ŞTIRILE DESPRE ALEGEREA NOULUI PAPĂ, CARDINALUL ARGENTINIAN JORGE BERGOGLIO

 

FOTOGALERIE Prima duminică a Papei Francisc la Vatican. Apariţie-surpriză a noului Suveran Pontif

Turiştii şi credincioşii care aşteptau duminică dimineaţă să viziteze Bazilica Sfântului Petru de la Vatican au avut o surpriză: Papa Francisc şi-a făcut apariţia la o poartă laterală a Pieţii San Pietro, stârnind un val de urale.

Primele opt dovezi de modestie ale noului Papă, care au surprins „Curtea” de la Vatican

Primele zile ale pontificatului Papei Francisc I au oferit lumii o perspectivă asupra a cum va fi Biserica Catolică, pentru prima dată în istorie, sub conducerea unui preot iezuit. Noul Papă, cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio, a dat dovadă, încă de la început, de modestie şi pioşenie.

De ce are noul Papă, cardinalul Jorge Bergoglio, un singur plămân

Cardinalul argentinian Jorge Bergoglio, ales noul Papă, este întruchiparea unei triple premiere la nivel mondial. Este primul Suveran Pontif care poartă numele de Francisc, este primul Papă originar din America Latină şi este primul lider al Bisericii Catolice care trăieşte cu un singur plămân. Dacă primele două „premiere” şi implicaţiile lor au fost clarificate publicului, modul în care Papa Francisc a rămas fără un plămân este încă dezbătut.

Papa Francisc, primul Papă care şi-a luat un nume nou din 913 încoace

Papa Francisc, fostul cardinal Jorge Mario Bergoglio, a surprins încă din momentul alegerii numelui, deoarece numele său de papă, Francisc, nu mai fusese folosit înainte.

VIDEO Papa Francisc era să cadă în timpul unei întâlniri cu cardinalii de la Vatican

Papa Francisc s-a împiedicat şi a fost pe punctul de a cădea, în timpul unei întâlniri cu cardinalii la Vatican. Pontiful şi-a redobândit rapid echilibrul şi s-a îndreptat spre Angelo Sodano, decanul Colegiului Cardinalilor.

Cei doi Papi ai catolicismului: Papa „Negru” Nicolas Adolfo şi Papa „Alb” Francisc I 

Începând de miercuri, lumea are doi Papi: unul alb, în persoana lui Jorge Mario Bergoglio, fost cardinal de Buenos Aires, şi unul negru, în persoana spaniolului Nicolas Adolfo. Curios este că ambii sunt iezuiţi.

Un spaniol a prezis numele noului Papă încă dinainte ca Benedict al XVI-lea să demisioneze. Ce a postat iubita lui pe Twitter

De când Jorge Bergoglio a apărut în balconul Bazilicii Sfântului Petru şi s-a prezentat drept Papa Francisc, un cuplu din Spania nu a mai avut parte de linişte. Motivul? În ziua în care Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat demisia, Yolanda De Meyo a postat pe Twitter un mesaj despre visul premonitoriu al iubitului ei.

Jorge Mario Bergoglio a devenit Papa Francisc şi 600 de domenii cu numele său au fost cumpărate de „bişniţari” online

La doar două zile după alegerea lui Jorge Mario Bergoglio în fruntea Vaticanului, ca Papa Francisc, Vaticanul a pierdut puncte cheie din proprietatea sa intelectuală de pe internet, mai exact domeniile care-l reprezintă pe Papa Francisc.

VIDEO Jurământul făcut de Papa Francisc iubitei sale din tinereţe: „Dacă nu mă însor cu tine, mă fac preot“

Noul Papă, Jorge Bergoglio, ar fi putut ajunge la altar, însă în calitate de mire şi nu de preot, dacă povestea lui de dragoste cu iubita lui din copilărie, Amalia, s-ar fi concluzionat.

Noul Papă, Jorge Bergoglio: de la salvatorul credinţei creştine la cel care poate influenţa geopolitica mondială

Bloggerii adevarul.ro au scris despre Papa Francisc I, fostul cardinal argentinian Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales aseară, la Vatican. Viaţa modestă a noului Papă, implicaţiile geopolitice pe care le aduce alegerea sa, dar şi faptul că este primul Papă non-european şi iezuit sunt câteva dintre aspectele pe care le-au dezbătut specialiştii pe blogurile adevarul.ro.

De ce a fost ales argentinianul Jorge Mario Bergoglio noul Papă

Nu se regăsea pe lista scurtă a cardinalilor consideraţi favoriţi în lupta pentru Sfântul Scaun şi nici măcar pe lista lungă a caselor de pariuri. Alegerea sa este surprinzătoare: este primul iezuit care ocupă această funcţie. Cu toate acestea, argentinianul Mario Bergoglio pare a fi candidatul perfect pentru şefia Bisericii Catolice - cel puţin din punctul de vedere al intereselor de la Vatican

Jorge Bergoglio, o figură controversată în ţara sa: „Istoria îl condamnă“

Jorge Bergoglio, primul Papă argentinian, este un conservator cunoscut pentru abilităţile sale de negociere, dar şi pentru faptul că este oricând dispus să se opună intereselor celor puternici. Cu toate acestea, noul Suveran Pontif a fost criticat de-a lungul timpului şi s-a spus despre el că ar fi fost apropiat de armată, în timpul dictaturii militare din Argentina.

Primul Papă care alege numele Francisc. Care este semnificaţia

Printre primele cuvinte rostite miercuri seară de la balconul Bazilicii Sfântului Petru, atunci când cardinalul argentinian Jorge Mario Bergoglio a fost anunţat drept următorul Papă, Francisc I, s-a regăsit şi o referire la „săracul din Assisi”, sfântul catolic în onoarea căruia noul Suveran Pontif şi-a ales numele.

VIDEO Papa Francisc: primele gesturi ale lui Jorge Bergoglio care au uimit lumea

Primele gesturi ale lui Jorge Mario Bergoglio, noul Papă, denotă viaţa modestă pe care acesta a dus-o în ultima jumătate de secol. Spre deosebire de ceilalţi suverani pontifi, Papa Francisc, îmbrăcat doar într-o sutană albă, a cerut mai întâi binecuvântarea mulţimii şi a ţinut să se roage pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea.

Prima ieşire publică a noului Papă. Ce a făcut Jorge Bergoglio în prima zi de pontificat

Aşa cum anunţase miercuri seară, noul Papă, Jorge Bergoglio, a vizitat dis-de-dimineaţă Bazilica Sfânta Maria Mare din Roma, pentru o rugăciune privată. Papa Francisc a refuzat orice dialog cu presă, încercând să se ferească de ochii lumii, aşa cum obişnuieşte de zeci de ani de zile.

Fumul negru din jurul noului Papă: Francisc a fost dat în judecată pentru implicarea în răpirea şi torturarea a doi preoţi iezuiţi

Jorge Mario Bergoglio, ales noul Papă la Vatican, a fost dat în judecată în 2005 de către un avocat activist pentru drepturile omului. Papa Francisc a fost acuzat că este responsabil pentru răpirea şi torturarea a doi preoţi iezuiţi de către agenţii dictaturii militare din Argentina, în anii 1970. 

Cine sunt iezuiţii, ordinul din care face parte noul Papă, Jorge Bergoglio?

Noul Papă, Jorge Mario Bergoglio, este primul suveran pontif ales din rândul iezuiţilor, un ordin religios al Bisericii Catolice care şi-a dedicat existenţa propovăduirii catolicismului pe noile continente şi încurajării educaţiei şi justiţiei sociale în lume. Apropiaţii spun că Papa Francisc, aşa cum se va numi noul Papă Jorge Mario Bergoglio, este cunoscut pentru caracterul său umil şi iubirea faţă de categoriile sociale defavorizate.

Activitatea Suveranului Pontif  nu va fi afectată de faptul că şi-a pierdut un plămân

Noul Papă şi-a pierdut un plămân în urma unei infecţii în adolescenţă, însă experţii medicali afirmă că acesta nu a limitat cel mai probabil energia şi acţiunile pontifului în vârstă de 76 de ani şi nu ar trebui sã îi facă probleme pe viitor.

INFOGRAFIE Marii perdanţi în lupta pentru Vatican

Jorge Mario Bergoglio, care a fost ales miercuri seară noul Papă, nu se număra printre cardinalii consideraţi favoriţi în cursa pentru Sfântul Scaun. Nu se ştie încă numele celui de-al doilea clasat, însă noul Suveran Pontif a avut contracandidaţi puternici.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: